Gânduri la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos

"Toţi ne vom schimba, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă" (1Cor 15,51)

Dacă trebuie să vorbim despre o minune în Schimbarea la Faţă a lui Isus, atunci acea minune nu e în schimbarea la faţă a lui Isus, căci această strălucire de pe chipul său Isus o avea înainte de venirea sa în lume, aşa cum ne spune prima lectură (cf. Dan 7,9-14). Dacă e să vorbim de o minune în schimbarea la faţă a lui Isus, atunci minunea stă în faptul că el şi-a putut ascunde această strălucire până la evenimentul de astăzi şi până la învierea sa din morţi (cf. Mc 9,9-10).

Acum câţiva ani în urmă, înotătoarea americană Florence May Chadwick (1918-1995) a ratat traversarea Canalului Mânecii, înotând, numai cu puţin înainte de final. Mai târziu ea a explicat că pricina eşecului ei a fost ceaţa ce se lăsase încă din zorii acelei zile asupra canalului. "Dacă aş fi putut vedea malul celălalt", spunea ea, "aş fi reuşit".

În fiecare an, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a lui Isus, Dumnezeu, ne dă ocazia să vedem malul celălalt. În marea sa iubire faţă de noi, Dumnezeu ne arată ceea ce el a pregătit pentru unul fiecare dintre noi, dincolo de pragul acestei vieţi, datorită ascultării şi jertfei lui Cristos.

Schimbarea la Faţă nu este doar pomenirea unei întâmplări din viaţa lui Isus care a avut loc în trecut, căci ceea ce s-a întâmplat cu Isus pe Tabor, se va întâmpla într-o zi şi cu toţi cei care cred în el şi-l urmează.

Nu suntem doar nişte vase de lut supuse morţii şi stricăciunii, căci noi purtăm în aceste vase de lut, "o mare comoară", comoara gloriei eterne (cf. 2Cor 4,7) Trupurile noastre, nu sunt numai purtătoare de duh, ci sunt şi purtătoare de slava lui Dumnezeu.

Prin Botez devenim părtaşi nu numai de moartea lui Isus, dar prin Botez devenim şi părtaşi de învierea şi de Schimbarea la Faţă a lui Isus. Sfântul Paul zice: "Toţi ne vom schimba, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi" (cf. 1Cor 15,51-52).

O dată un profesor le-a arătat elevilor săi o bancnotă de douăzeci de dolari şi i-a întrebat cine o vrea. Toţi au ridicat mâinile. Apoi a mototolit-o şi i-a întrebat iar cine o vrea. Toţi au ridicat mâna. Apoi a călcat bancnota în picioare, cu pantofii murdari de noroi şi i-a întrebat iar cine o vrea. Iarăşi toţi au ridicat mâna. De multe ori în viaţă cădem, ne mototolim sau ne tăvălim pe jos pentru deciziile pe care le luăm şi pentru circumstanţele în care ne aflăm. Ajungem să credem că nu valorăm nimic. Dar nu contează prin câte am trecut, niciodată nu vom pierde valoarea pe care o avem în faţa lui Dumnezeu. Murdari sau curaţi, mototoliţi sau foarte puşi la punct, pentru el suntem inestimabili, căci ne iubeşte ca pe lumina ochilor lui (cf. Ps 17,8). (Cf. Vitamine, II).

De aceea, sfântul Alois de Gonzaga (1568-1591), cunoscând care este valoarea creştinului, spunea: "Ad majorem natus sum"! Sunt născut pentru lucruri mai mari!

Isus îi întrebase pe ucenicii lui cine spune lumea că este el. După ce a ascultat de la ei ceea ce spune lumea despre el, Isus i-a întrebat pe ei ce cred despre el. Inspirat de Dumnezeu, Petru a răspuns că el este Mesia. Dar el nu ştia exact ce înseamnă Mesia, căci atunci când Isus i-a vorbit despre apropiata sa patimă şi moarte, Petru l-a luat deoparte şi l-a dojenit (cf. Mc 8,32).

Ştiţi de ce l-a dojenit Petru pe Isus, atunci când i-a vorbit despre apropiata sa patimă şi moarte? Pentru că el nu vedea încă malul celălalt, malul împărăţiei şi al slavei divine a lui Isus. De aceea Isus, a hotărât să se schimbe la faţă înaintea lor, pentru a le arăta malul celălalt, pentru a le arăta tărâmul vieţii împărăţiei sale veşnice şi dumnezeirea sa. De aceea, probabil, i-a luat cu sine pe cei mai vocali dintre apostoli şi s-a schimbat la faţă înaintea lor, pentru ca ei să poată vedea cu ochii lor slava şi dumnezeirea lui şi să audă cu urechile lor din gura Tatălui că el este Fiul său preaiubit şi că Tatăl le porunceşte să asculte de el (cf. Mc 9,2-10).

După ce Isus le-a arătat celălalt mal în schimbarea sa la faţă, apostolii nu s-au mai temut să moară împreună cu Isus, pentru Evanghelie şi pentru mântuirea sufletelor. Petru, după ce a văzut slava lui Isus, astfel le scria romanilor: "Când v-am făcut cunoscută puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu am pornit de la nişte basme alcătuite de închipuirea cuiva, ci am fost noi înşine martori oculari ai măreţiei sale" (cf. 2Pt 1,16).

Toţi evangheliştii sinoptici ne spun că Dumnezeu a cerut tuturor oamenilor, care doresc să fie transfiguraţi împreună cu Isus, să asculte de Isus. Iar ascultare faţă de Isus înseamnă: venirea cu încredere la Isus, vorbirea despre Isus şi suferinţele sale pentru noi, purtarea crucii împreună cu Isus, rugăciunea împreună cu Isus, respectarea Legii şi a Poruncilor împreună cu Isus, curăţirea de păcate prin Isus, şi împărtăşirea cu Isus. Iar aceste fapte cerute de Dumnezeu, ca semn a ascultării noastre de Isus, nu sunt grele.

Ştiţi de ce vociferăm şi noi în faţa necazurilor şi suferinţelor la care ne cheamă Dumnezeu?

Pentru că nici noi nu vedem bune celălalt mal şi nu avem încredere deplină în Dumnezeu!

Se spune că într-o seară de iarnă, un om mergând pe marginea unei prăpastii, a alunecat şi a căzut în gol. În timpul căderii a început să-l roage pe Dumnezeu ca să-l scape. Şi imediat a reuşit să se prindă de un arbust crescut din munte. A început să strige după ajutor. Imediat i s-a părut că sus este cineva. "Este cineva sus?", a întrebat el. "Da, sunt Dumnezeu!" "Doamne, ajută-mă!" "Dă drumul arbustului de care te ţii", i-a spus Dumnezeu, "şi vei fi salvat!" Omul n-a avut încredere că e glasul lui Dumnezeu şi a strigat iar: "Nu mai este şi altcineva acolo sus?" A reuşit să se lege cu o curea de arbust. Dimineaţa trecătorii au găsit un om mort, degerat de frig, numai la un metru de pământ.

Dacă ar fi văzut cât de aproape era de pământ, şi-ar fi dat drumul. Dacă şi noi am putea vedea ce folos ne aduc încercările, le-am primi cu bucurie, căci toate sunt spre lumina şi slava noastră.

Sfântul Luca ne spune că Moise şi Ilie, oameni care au suferit foarte mult în timpul vieţii pentru a-i face pe oameni să trăiască după Legea şi Poruncile lui Dumnezeu, au venit acum să vorbească cu Isus despre suferinţele pe care el trebuia să le îndure la Ierusalim, pentru oameni (cf. Lc 9,31). Apostolii şi primii creştini nu mai conteneau sa vorbească oamenilor despre Isus. Noi vorbim?

Se zice că odată, în Anglia, erau doi soţi cărora le plăcea să viziteze micile magazine din centrul Londrei. Printre magazinele lor preferate era unul de antichităţi în care se vindea veselă veche. Într-una din vizitele lor, au văzut o ceşcuţa frumoasă. "Îmi arătaţi, vă rog, ceşcuţa aceea?", a întrebat doamna. Şi a adăugat: "Niciodată n-am văzut ceva mai fin!" Când au luat ceaşca în mâni, aceasta s-a însufleţit şi a început să vorbească. Ceşcuţa le-a spus: "Eu nu am fost dintotdeauna ceaşca pe care o vedeţi acum. Demult, eu eram doar o mână de lut fără formă. Creatorul meu m-a luat în mâinile sale şi m-a chinuit, dar m-a modelat cu dragoste. La un moment dat, m-am enervat şi am strigat: "Te rog, lasă-mă în pace!" Dar el doar mi-a zâmbit şi mi-a zis: "Mai ai puţină răbdare, încă nu e momentul". Cea mai mare suferinţă a fost cea când am fost pusă în cuptor după modelare; era pentru ca să nu mă crap. A doua suferinţă, mult mai mare decât prima, a fost aceea de după pictură. Atunci m-a aruncat într-un cuptor şi mai fierbinte. Dar când s-a terminat totul şi mi-a pus oglinda în faţă pentru a mă vedea, nu-mi venea să cred că sunt eu, căci aşa de frumoasă şi preţioasă devenisem. (cf. Vitamine, II)

Suferinţele şi crucea l-au condus pe Isus la o strălucire şi slavă veşnică. Suferinţele şi crucea i-au condus pe Moise şi Ilie la o strălucire şi slavă veşnică. Suferinţele şi crucea i-au dus pe apostoli la o strălucire şi slavă veşnică. Suferinţe şi crucea i-au condus pe toţi sfinţi la o strălucire şi slavă veşnică. Suferinţele şi crucea, primite prin credinţă, ne vor conduce şi pe fiecare dintre noi, la o strălucire şi slavă veşnică.

Sfântul Petru de Alcantara, un preot care a suferit foarte mult în timpul vieţii, i-a apărut după moarte sfintei Tereza de Avila, i-a spus: "Fericite cruci şi suferinţe, care mi-au câştigat în ceruri aşa mari comori de slavă!"

Din viaţa sfântului Ioan Bosco (1815-1888), ştim că el s-a întâlnit cu mama sa Margareta (1788-1856), o femeie văduvă care a suferit foarte mult, dar şi o femeie foarte credincioasă, după ce ea a trecut din lumea aceasta, i-a apărut lui Don Bosco cu faţa şi hainele strălucitoare şi i-a spus că este în cer lângă Isus. Această apariţie a mamei sale strălucitoare i-a dat mult curaj tânărului preot Ioan Bosco de a lucra în via Domnului, în ciuda tuturor încercărilor şi suferinţelor.

Petru Popovici, un autor de devoţionale, spune: "Ultima lucrare a lui Raffaello Sanzio da Urbino (1483-1520) a fost Transfigurarea. În 1802, la porunca lui Napoleon, pictura a fost dusă la Muzeul Luvru din Paris, unde i s-au dat câteva straturi de lac pentru protecţie. Cu vremea, straturile de lac au început să întunece toată pictura. În 1972, Profesorul Dioclecio Redig de Campos, directorul general al obiectelor de artă din Vatican, a hotărât să cureţe pictura cu Schimbarea la Faţă. Rezultatul a fost uimitor. Cerul din pictură, care devenise un verde murdar, prin curăţire a revenit la albastrul frumos al cerului. La fel, toate celelalte culori au apărut vii, de parcă acum ar fi fost pictat, întreg tabloul Transfigurării a fost transfigurat. Tot astfel şi noi trebuie să ne lăsăm curăţaţi şi transfiguraţi de Isus".

Un misionar laic din Singapore povesteşte că, în zilele tinereţii sale şi pe când era proaspăt căsătorit, avea un temperament nestăpânit. A încercat tot felul de tehnici de terapie contra mânie, dar niciodată nu am ajuns prea departe în controlul mâniei, până ce nu i-am spus lui Dumnezeu: "Doamne, sunt atât de frustrat în încercarea mea de a-mi controla mânia; renunţ, eu nu o pot face nimic, dar tu poţi. Mă odihnesc şi contez pe tine". Nu mult după aceea soţia lui i-a spus: "Ştii, te-ai schimbat în ceea ce priveşte temperamentul tău!" Cu Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.

Aşa se petrece cu orice păcătos, care vine la Domnul Isus. El îl curăţă cu adevărat şi îl schimbă la faţă. Dumnezeu, turnând în el gloria sa, ca el să meargă din slava în slava (cf. 2Cor 3,18).

Sfântul Luca ne spune că Isus s-a schimbat la faţă în timp ce se ruga (cf. Lc 9,29). Moise s-a schimbat la faţă în timp ce era pe munte şi se ruga (cf. Ex 34,29-35). Vieţile Sfinţilor ne spun că mulţi sfinţi s-au schimbat la faţă în timpul rugăciunii, ca sfinţii Marcu Ascetul şi Siluam; sau în timpul primirii sfintei Împărtăşanii, ca sfânta Roza de Lima.

Evanghelia de astăzi ne spune că, alături de Isus schimbat la faţă, au mai apărut Moise şi Ilie.

Moise făcuse greşeala de a lovi de două ori stânca cu apă, îndoindu-se astfel de puterea lui Dumnezeu, în faţa copiilor lui Israel. Pentru aceasta, Dumnezeu a hotărât că nu el va duce poporul în Ţara Promisă (cf. Num 20,7-13). Ba mai mult, Dumnezeu i-a spus să se pregătească că va muri, deşi nu era bolnav. Moise a acceptat cu multă credinţă toate din mâna lui Dumnezeu. Şi iată că, deşi n-a intrat în Ţara Canaanului, pentru supunerea sa la voinţa lui Dumnezeu, îl vedem intrat în adevărata Patrie Promisă, în cer, unde este şi el transfigurat alături de Isus

Ilie, după ce a lichidat, prin puterea lui Dumnezeu, cultul lui Baal, şi-a pierdut încrederea în puterea lui Dumnezeu, s-a temut de ameninţările păgânei regine, Isabela, şi a fugit dinaintea ei, căutând adăpost la Muntele Domnului (cf. 1Reg 19,1-8). Şi pentru el, Dumnezeu a decis trecerea din această viaţă, în car de foc. Şi el a acceptat voinţa lui Dumnezeu şi s-a supus. De aceea, peste ani, îl vedem şi pe el intrat în cer, alături de Isus, plin de lumină şi slavă.

Chiar şi când Dumnezeu ne pedepseşte pentru păcat, dacă acceptăm din mâna lui suferinţa şi pedeapsa ca medicament, într-o zi, tot el ne va acoperi de lumină şi slavă, ca pe Moise şi Ilie.

Schimbarea la faţă a lui Isus ne spune că şi noi ne vom schimba la faţă asemenea lui, că vom deveni asemenea lui. Schimbarea noastră la faţă a început cu Botezul, continuă prin viaţa de credinţă de fiecare zi, şi se va desăvârşi în ziua arătării lui Isus în slavă.

Pr. Ioan Lungu
 

lecturi: 14.