Reflecţie la duminica a XXI-a de peste an - B

Să-l alegem totdeauna voinţa lui Dumnezeu şi s-o împlinim, ca să ajungem în cer.

Sfântul Iacint (1183-1257), un polonez, a fost un preot călugăr dominican, care a fondat la Kiev o mare mănăstire în cinstea Preacuratei. Într-o zi, oraşul a fost atacat de tătari. Sfântul, temându-se de profanarea bisericii de către păgâni, a încuiat-o şi a dat să plece. În timp ce se îndrepta spre uşă, Isus din tabernacol l-a strigat şi i-a spus: "Iacint, dar pe mine cui mă laşi? N-am hrănit eu oare sufletul şi viaţa ta? Atunci, Iacint a luat sfânta Euharistie şi a ascuns-o sun haina lui şi a dat să plece. Atunci Maria l-a strigat şi ea: "Iacint, dar pe mine cui mă laşi, nu sunt eu vistiernica tuturor harurilor divine? Crezi că n-o să ai nevoie de mine?" Atunci a luat în braţe şi statuia Fecioarei Maria şi a plecat împreună cu confraţii pe drumul care ducea spre Cracovia. Cu Isus şi Maria tovarăşi de drum, Iacint şi călugării săi au trecut chiar prin mijlocul duşmanilor, fără a fi văzuţi şi opriţi. Ajungând la un râu şi, negăsind nici o luntre, sfântul a binecuvântat apa, având într-o mână sfânta Euharistie şi în cealaltă statuia Neprihănitei. Au intrat în apă, iar aceasta s-a făcut ca un pod de gheaţă şi au trecut cu toţii de partea cealaltă. Astfel au ajuns cu bine la Cracovia.

Sfântul Iacint şi fraţii lui călugări au făcut o alegere bună, alegând, pentru drumul lor spre patrie, pe Isus Euharisticul şi pe Maria. Duşmanii nu le-au făcut nici un rău, iar apele s-au făcut pod înaintea lor, şi aşa au ajuns cu bine în ţara lor.

Lecturile de astăzi ne vorbesc despre nişte oameni care au făcut alegeri bune în viaţa lor. Astfel, Iosua a făcut o alegere bună. El a refuzat zeii Egiptului şi a ales pentru el şi pentru casa lui să-i slujească numai lui Dumnezeu şi astfel a reuşit să intre în ?ara Canaanului. Psalmistul a făcut şi el o alegere bună. El a renunţat la toate amăgirile lumii şi a ales să se hrănească numai din bunătăţile Domnului, bunătăţi la care îi chemă şi pe alţii. Petru a făcut şi el o alegere bună; a renunţat la mentalitatea greşită a mulţimii care l-a refuzat pe Isus şi darurile lui şi a ales să rămână cu Domnul Crucii, prin care a ajuns la înviere.

Biblia ne mai vorbeşte şi de alţi oameni care au făcut o alegere bună, de exemplu: Avram a ales munţii săraci, dar păziţi de Domnul. Lot a ales câmpia Sodomei, fără Domnul; la urmă Lot a pierdut tot, iar Avram a câştigat tot (cf. Gen 13,9). Moise a făcut o bună alegere, renunţând la comorile trecătoare ale Egiptului, pentru "belşugul de bucurie" în prezenţa Domnului; el a ales "desfătările veşnice la dreapta lui Dumnezeu" (cf. Ps 16,11), în loc de a se bucura de "plăcerea trecătoare a păcatului" (Evr 11,25). Motivaţia hotărârii sale a fost aceea că el îl vedea "pe cel nevăzut" (Evr 11,27). Rut a făcut şi ea o alegere bună; a renunţat la "urâciunea Moabului" (cf. 1Rg 11,7) şi a ales să intre în sânul poporului ales. Apostolul Paul a făcut şi el o alegere bună; a renunţat la titlul de farizeu prigonitor al ucenicilor lui Cristos şi l-a ales pe cel de apostol prigonit al Mântuitorului Isus.

Dar lecturile de astăzi ne spun că şi noi, oamenii, suntem chemaţi să facem o alegere. Fiecare dintre noi, asemenea evreilor conduşi de Iosue, are de ales, ori "viaţa şi binele", ori "moartea şi răul" (cf. Dt 30,15). Concret, creştinul şi omul de astăzi trebuie să aleagă între Cristos şi lume, între sfinţenie şi păcat, între părtăşia cu copiii lui Dumnezeu şi prietenia cu copiii diavolului. Fără Dumnezeu este neantul. Cu Dumnezeu este viaţa veşnică.

Dacă voim să găsim un exemplu perfect de alegere lui Dumnezeu şi un exemplu de perfectă ascultare de Tatăl ceresc, ascultare până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8), atunci acest exemplu îl găsim în însuşi Isus Cristos. El este cel care a spus: "Mâncarea mea este să fac voia celui care m-a trimis şi să sfârşesc lucrarea lui" (In 4.34). "Nu caut voia mea, ci voia celui care m-a trimis" (In 5,30). "Am coborât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui care m-a trimis" (In 6.38). "Şi cel care m-a trimis este cu mine; Tatăl nu m-a lăsat singur, pentru că eu fac întotdeauna cele plăcute lui" (cf. In 8.29).

Exact aşa au spus toţi protagoniştii lecturilor de astăzi: Iosua, care a spus în faţa întregului popor, "Eu şi casa mea vrem să-i slujim Domnului!" (Ios 24,15); Petru: "Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Iar noi am crezut şi am ştiut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu" (In 6,68-69); Psalmistul a spus: "Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul" (Ps 33,9); prima comunitate creştină, adunată şi hrănită de Biblie şi de Euharistie, a spus "să ne iubim unii pe alţii aşa cum Isus şi-a iubit Biserica" (Ef 5,25) Exact aşa au spus toţi sfinţii şi exact aşa trebuie să spunem şi fiecare dintre noi, dacă dorim mântuirea.

Leonardo da Vinci (1452-1519), un artist italian, are un tablou intitulat: "Ultima sfântă Liturghie". Prin acest tablou, autorul a voit să arate "începutul sfârşitului lumii". Iată cum arată acest tablou: în spate se vede un preot care este aproape de sfârşitul sfintei Liturghii, iar îngerii cu trâmbiţele pregătite, aşteaptă să se termine ultima sfânta Liturghie, pentru a suna sfârşitul lumii şi începutul judecăţii. Comentând acest tablou, Leonardo da Vinci, a zis: "Eu cred că, fără sfânta Liturghie, lumea ar fi distrusă din cauza nelegiuirilor sale".

Să preţuim în primul rând sfânta Liturghie, prin care Dumnezeu ne hrăneşte cu divinul său cuvânt şi cu sfântul său trup şi sânge. Să preţuim apoi sfânta Liturghie, căci prin ea Dumnezeu are răbdare cu noi, păcătoşii. Să preţuim iarăşi sfânta Liturghie, căci prin ea Dumnezeu ne întăreşte, ne îmbogăţeşte şi ne mântuieşte. Atunci când diavolul ne va ispiti să ne lipsim de sfânta Liturghie, care opreşte mânia divină, să spunem şi noi cu sfântul Petru: "La cine să mergem, Doamne, tu singur ai cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68).

Dacă nu-l vom vedea "pe cel nevăzut", în cuvântul Bibliei, în Liturghia zilnică, în Euharistie, în fiecare om, în fiecare răsărit de soare, în fiecare semn al timpului şi în fiecare eveniment al vieţii noastre, nu vom reuşi să facem alegerea cea bună.

Iosua l-a văzut pe Domnul la lucru chiar în ţara robiei. Moise l-a văzut pe Domnul la lucru chiar în arşiţa pustiului. Daniel l-a văzut pe Domnul la lucru chiar în ţara idolatriei. Psalmistul l-a văzut pe Domnul la lucru chiar şi atunci când era înconjurat de cei răi. Petru l-a văzut pe Domnul la lucru chiar în Isus cel părăsit de oameni. Rut l-a văzut pe Domnul la lucrul mântuirii chiar printre norii denşi ai idolatriei. Paul l-a văzut pe Domnul la lucru chiar în păgânii care îi spuneau că o să-l asculte altă dată. Oare noi îl vedem pe Dumnezeu la lucru, atât în zilnicul răsărit de soare, cât şi în crucea noastră zilnică?

Dacă vom respinge cuvântul Scripturii şi pâinea lui euharistică, dacă vom fi surzi la vorbirea lui prin semnele timpului şi prin întâmplările zilnice, la cine vom mai merge, în cine ne vom mai încrede, cu ce ne vom mai întări, cum vom mai ajunge la înviere şi la veşnicia fericită?

Ne place să ne numim slujitorii Domnului, şi într-adevăr este o mare onoare să fim slujitorii Domnului. Dar dacă suntem slujitorii Domnului, atunci trebuie să-i facem în toate voinţa Domnului şi să împlinim misiunea mântuitoare a Domnului.

Nu trebuie să uităm că Domnul poate îşi poate împlini voinţa Sa şi fără noi. Evreii l-au refuzat şi au plecat astăzi de lângă Isus, spunând că Cuvântul prin care-i chema să se hranească mai întâi cu Pâinea Cuvântului şi a Euharistiei, şi apoi cu pâinea cea trupească, este greu şi nu poate fi înţeles. Dar în locul celor care au plecat, Dumnezeu a ridicat alţi ucenici care le-au luat locul. Şi chiar când întreg poporul lui Israel l-au refuzat şi respins pe Isus, la cruce, Dumnezeu a făcut să se ridice un nou popor ales, nou popor format din străini şi păgâni.

Istoria ne vorbeşte despre "două odăiţe de sus". Una este cea luminată, unde Isus a pregătit şi luând Cina cu ucenicii săi şi unde ne-a lăsat pe veci dragostea sa în Euharistie. Şi alta este întunecată, unde Karl Marx (1818-1883) îşi scria cartea sa, Capitalul, o carte împotriva lui Dumnezeu şi a celor sfinte, o carte care incită la vrajbă între generaţii şi clase sociale, o carte în care ne-a lăsat toată ura şi necredinţa sa.

Într-o zi de toamnă, un băieţel de 11 ani a plecat cu bunicul său la târg. Acolo a întâlnit tot felul de oameni: unii vindeau, alţii cumpărau, alţii se uitau doar, alţii se amestecau printre cei cu bani pentru a fura, alţii erau pur şi simplu erau în trecere. Când au ieşit din hărmălaia aceea imensă, băieţelul l-a întrebat pe bunicul său: "Bunicule, cum de oamenii care erau în târg sunt atât de diferiţi?" Bunicul i-a răspuns: "Dragul meu, toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont; toţi trăim sub cerul lui Dumnezeu, dar nu toţi îl cunoaştem şi-l iubim pe Dumnezeu".

Egiptul pe care l-au părăsit evreii în drum spre Canaan este, în Biblie, o imagine a lumii. Creştinul, înainte de a-l primi pe Isus în inima sa, trebuie ca mai întâi să întoarcă spatele Egiptului, lumii. Iată ce ne spune în acest sens cuvântul lui Dumnezeu: mai întâi "încetaţi să faceţi răul" şi apoi "învăţaţi-vă să faceţi binele" (cf. Is 1,16-17); mai întâi "cel rău să-şi părăsească calea sa" şi apoi "să se întoarcă la Domnul" (Is 55,7); mai întâi să ne "întoarcem de la idoli la Dumnezeu" şi apoi "să slujim unui Dumnezeu viu şi adevărat" (1Tes 1,9).

Sfântul Ioan Milostivul (550-620), patriarh de Alexandria, povesteşte că pe vremea lui, în Alexandria, unde el era patriarh, trăiau doi oameni care aveau aceeaşi meserie. Unul avea familie numeroasă şi câştiga foarte bine. Celălalt era singur şi câştiga foarte puţin. Cel care câştiga foarte puţin s-a dus într-o zi la cel care câştiga foarte bine, pentru a afla secretul câştigului său. Omul care câştiga bine i-a zis omului care câştiga puţin ca în dimineaţa următoare să vină la el şi-i va arăta cheia succesului său. Când acesta a sosit la omul care câştiga bine, l-a găsit pe acesta în rugăciune cu toată familia; apoi acesta împreună cu toată familia s-a dus la sfânta Liturghie, unde toţi s-au împărtăşit. După terminarea sfintei Liturghii, acesta a venit acasă, au întins masa şi s-au aşezat şi ridicat de la masă cu rugăciune. A început apoi lucru, cântând şi recitând versete din Biblie. La amiază s-a oprit pentru rugăciune şi masă. Apoi a continuat lucru cu rugăciune şi cânt religios. Seara şi-a încheiat lucru cu o mulţumire lui Dumnezeu. După trei zile, omul care câştiga puţin, i-a zis celui care câştiga bine: Ai zis că îmi arăţi secretul câştigului tău?! Păi, tocmai ceea ce ai văzut în aceste trei zile la mine, acesta este secretul meu. Eu am ales, pentru mine şi pentru familia mea, să-l slujim şi să-l cinstim pe Dumnezeu, aşa cum ai văzut. Şi de aici e tot câştigul meu. Celălalt era necredincios şi nu putea înţelege acest fel de viaţă şi muncă. Îndemnat de tovarăşul său, să facă la fel, acesta în scurt timp, a început să câştige bine.

De la fereastra sa orientată spre piaţă învăţătorul îl vede pe unul dintre elevii săi, pe un anume Daniel, care mergea în grabă, foarte ocupat. L-a chemat şi l-a invitat să se apropie. "Daniel, ai văzut cerul în această dimineaţă?". "Nu, maestre". "Dar acum, îl vezi?". "Da, maestre, îl văd". "Dar în jur ce vezi" ? "Oameni, cai, cărucioare, negustori care se agită, ţărani care se încălzesc, bărbaţi şi femei care merg şi vin, iată ceea ce văd". "Daniel, Daniel, l-a avertizat cu bunăvoinţă maestrul, peste cincizeci de ani, peste de două ori câte cincizeci de ani, va fi încă o stradă ca aceasta şi o altă piaţă asemănătoare cu aceasta. Alte animale de tracţiune vor duce alţi negustori pentru a cumpăra şi vinde. Dar eu nu voi mai fi, tu nu vei mai fi. Atunci te întreb, Daniel, pentru ce alergi dacă nu ai nici măcar timpul de a privi cerul?".

Să nu uităm niciodată: Cei mântuiţi au făcut alegeri bune. Cei osândiţi au făcut alegeri rele.

Noi ce fel de alegeri facem?

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.