Vatican: Audienţa generală de miercuri, 1 august 2012. Despre sfântul Alfons Maria de' Liguori

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi este comemorarea liturgică a sfântului Alfons Maria de' Liguori, episcop şi învăţător al Bisericii, întemeietor al Congregaţiei Preasfântului Răscumpărător, redemptoriştii, patron al studioşilor de teologie morală şi al confesorilor. Sfântul Alfons este unul dintre cei mai populari sfinţi din secolul al XVIII-lea, datorită stilului său simplu şi imediat şi datorită învăţăturii sale despre sacramentul Pocăinţei: într-o perioadă de mare rigorism, rod al influenţei ianzeniste, el le recomanda confesorilor să administreze acest Sacrament manifestând îmbrăţişarea bucuroasă a lui Dumnezeu Tatăl, care în milostivirea sa infinită nu încetează să-l primească pe fiul căit. Comemorarea de astăzi ne oferă ocazia să ne oprim asupra învăţăturilor sfântului Alfons cu privire la rugăciune, deosebit de preţioase şi pline de suflu spiritual. Dăinuie din anul 1759 tratatul său Despre marele mijloc al Rugăciunii, pe care el îl considera cel mai util între toate scrierile sale. De fapt, descrie rugăciunea ca "mijlocul necesar şi sigur pentru a obţine mântuirea şi toate harurile de care avem nevoie pentru a o dobândi" (Introducere). În această frază este sintetizat modul alfonsian de a înţelege rugăciunea.

Înainte de toate, spunând că este un mijloc, ne aminteşte scopul la care trebuie să ajungem: Dumnezeu a creat din iubire, pentru a ne putea dărui viaţa în plinătate; însă această ţintă, această viaţă în plinătate, din cauza păcatului, ca să spunem aşa, s-a îndepărtat - ştim cu toţii asta - şi numai harul lui Dumnezeu o poate face accesibilă. Pentru a explica acest adevăr fundamental şi a face să înţelegem în mod imediat cât de real este pentru om riscul de "a se pierde", sfântul Alfons a creat o maximă vestită, foarte elementară, care spune: "Cine se roagă se mântuieşte, cine nu se roagă se osândeşte!". Ca un comentariu la această frază lapidară, adăuga: "Deci mântuirea fără rugăciune este foarte dificilă, ba chiar imposibilă... însă rugându-ne mântuirea este lucru sigur şi foarte uşor" (II, Concluzie). Şi mai spune el: "Dacă nu ne rugăm, pentru noi nu este scuză, pentru că harul de a se ruga este dat fiecăruia... dacă nu ne vom mântui, toată vina va fi a noastră, pentru că nu ne-am rugat" (ibid.). Deci, spunând că rugăciunea este un mijloc necesar, sfântul Alfons voia să afirme că în orice situaţia a vieţii nu se poate face abstracţie de rugăciune, în special în momentul încercării şi în dificultăţi. Mereu trebuie să batem cu încredere la uşa Domnului, ştiind că în toate El se îngrijeşte de fiii săi, de noi. Pentru aceasta, suntem invitaţi să nu ne temem să recurgem la El şi să-i prezentăm cu încredere cererile noastre, având certitudinea că obţinem ceea ce avem nevoie.

Dragi prieteni, aceasta este problema centrală: ce este cu adevărat necesar în viaţa mea? Răspund cu sfântul Alfons: "Sănătatea şi toate harurile de care are nevoie ea" (ibid.); desigur, el înţelege nu numai sănătatea trupului, ci mai ales şi cea a sufletului, pe care Isus o dăruieşte. Mai mult decât orice noi avem nevoie de prezenţa sa eliberatoare care face cu adevărat umană, şi de aceea plină de bucurie, existenţa noastră. Şi numai prin intermediul rugăciunii putem să-l primim pe El, Harul său, care, luminându-ne în orice situaţie, ne face să discernem adevăratul bine şi, fortificându-ne, face eficace şi voinţa noastră, adică o face capabilă să realizeze binele cunoscut. Adesea recunoaştem binele, dar nu suntem capabili să-l facem. Cu rugăciunea ajungem să-l săvârşim. Discipolul Domnului ştie că este întotdeauna expus ispitei şi nu încetează să ceară ajutor lui Dumnezeu în rugăciune, pentru a o învinge.

Sfântul Alfons prezintă exemplul sfântului Filip Neri - foarte interesant - care "din primul moment în care se trezea dimineaţa, îi spunea lui Dumnezeu: «Doamne, ţine-ţi mâinile astăzi asupra lui Filip, pentru că dacă nu faci asta, Filip te trădează»" (III, 3). Mare realist! El îi cere lui Dumnezeu să-şi ţină mâna asupra sa. Şi noi, conştienţi de slăbiciunea noastră, trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu cu umilinţă, încrezându-ne în bogăţia milostivirii sale. Într-un alt text, spune sfântul Alfons că: "Noi suntem săraci în toate, dar dacă cerem nu mai suntem săraci. Dacă noi suntem săraci, Dumnezeu este bogat" (II, 4). Şi, mergând pe urma sfântului Augustin, invită pe fiecare creştin să nu-i fie teamă să-şi procure de la Dumnezeu, cu rugăciunile, acea forţă pe care n-o are şi care îi este necesară pentru a face binele, având certitudinea că Domnul nu refuză ajutorul său celui care-l roagă cu umilinţă (cf. III, 3). Dragi prieteni, sfântul Alfons ne aminteşte că raportul cu Dumnezeu este esenţial în viaţa noastră. Fără raportul cu Dumnezeu lipseşte relaţia fundamentală şi relaţia cu Dumnezeu se realizează în vorbirea cu Dumnezeu, în rugăciunea personală zilnică şi cu participarea la Sacramente şi, astfel, această relaţie poate să crească în noi, poate creşte în noi prezenţa divină care orientează drumul nostru, îl luminează şi-l face sigur şi senin, chiar şi în mijlocul dificultăţilor şi pericolelor. Mulţumesc!

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.