Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Coman: Campus cu Momo

Și anul acesta, în perioada 9-11 iulie 2012, Parohia Coman a avut parte de zile minunate petrecute împreună, datorită campusului, care anul acesta a avut drept temă: "Povestea lui Momo".

Organizatorii de anul acesta au fost: părintele paroh Daniel Cobzaru și sora Cecilia, ajutați de 15 animatori. Vremea a fost de partea noastră, ea fiind unul din principalele motive pentru care au venit copiii și s-au înscris în număr de aproximativ 110. Activitățile au fost împărțite în trei ateliere și anume: lucru manual, dansuri și mult-râvnitele jocuri. Astfel, copiii au avut parte de activități educative, imaginative, dar și distractive.

Campusul a debutat cu recitarea sfântului Rozariu în biserică, în cinstea patroanei noastre, pentru a-i cere binecuvântarea pentru zilele care au urmat. În fiecare zi a campusului, sfânta Liturghie a avut loc la ora 9.00 dimineața, la ea participând toți copiii. După aceasta, urmau rugăciunea, momentele artistice (scenetele), cateheza și împărțirea pe ateliere. La ora 12.00, după recitarea rugăciunii "Îngerul Domnului", fiecare copil se retrăgea la casa lui, pentru a lua masa și pentru a-și întări forțele. După-amiaza copiii s-au întors mult mai energici, mai activi, mai plini de viață, gata de activitate.

În cadrul fiecărui atelier copiii au învățat lucruri noi, atractive, îndrumați fiind de animatori. La atelierul cu lucru manual copiii au făcut felicitări, semne de carte, soare, au pictat lucruri care îi reprezintă, și-au valorificat imaginația. Și la jocuri a fost multă distracție, copiii jucându-se până la epuizare. La dansuri a fost la fel de multă distracție, copiii au învățat pași noi de dans, dar i-au și repetat pe cei de la dansurile pe care le știau din anii trecuți.

Anul acesta, în ultima zi a campusului, am avut ca musafiri un grup de animatori din Satu Nou, care au venit cu dorința de a participa la campusul din Coman, după ce, cu o săptămână în urmă, animatori din Coman fuseseră două zile la campusul din Parohia Satu Nou.

Și copii participanți anul acesta la campus au rămas cu amintiri frumoase, pe care și le vor aminti peste ani cu mare drag. Pe lângă amintiri, au rămas și prieteniile, mult mai închegate decât înainte. Pentru aceste minunate zile le mulțumim organizatorilor, animatorilor, care au avut răbdare cu noi, dar mai ales lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit posibilitatea de a fi împreună și anul acesta.

Stefania Horvat

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9-11 iulie: Coman: Campus cu Momo


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat