Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași ("Sfânta Tereza"): GREF și campus: "Nemo și perla albastră"

Pentru copiii din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași, în perioada 25-29 iunie, la Iași, a avut loc GREF-UL, iar în perioada 2-6 iulie 2012, la Gioseni, a avut loc campusul. Ambele activități au fost organizate de preoții parohiei, în colaborarea cu surorile de la Congregația "Maria Bambina" ce activează în parohie, și au avut un scop recreativ și formativ, urmând povestea "Nemo și perla albastră".

Pregătirea acestor două activități a început cu câteva zile înainte de desfășurarea lor, când a fost propusă o zi de formare pentru tinerii animatori, care aveau să se angajeze în mod responsabil pentru însoțirea copiilor pe parcursul GREF-ului și campusului.

Pentru această zi de formare a animatorilor, care s-a desfășurat sâmbătă, 23 iunie, la subsolul bisericii noastre, a fost invitată sr. Silvia Brandiu, care face parte din comunitatea surorilor "Maria Bambina", ce activează în Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău, este profesoară la Colegiul Național "Sfântul Iosif" din Bacău și are o experiență de 20 de ani în educația copiilor și a tinerilor. Animatorii participanți au mai fost însoțiți de pr. paroh Petru Sescu, pr. vicar Marcelin Blaj, sr. Antonia Busato, care i-au călăuzit pe animatori pentru a înțelege mai bine misiunea și responsabilitatea lor în educația copiilor. Totodată i-au învățat cum să-i abordeze pe copii, cum să se facă înțeleși în fața copiilor și cum să transforme cele două săptămâni pe care le vor petrece împreună în două săptămâni în care să se destindă, dar în același timp în care să-i acorde lui Isus atenția pe care o merită și pe care ar trebui să o primească zi de zi.

A doua zi, duminică, 24 iunie, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 9.00, acești tineri au primit, în mod oficial, în fața comunității, dar mai ales în fața copiilor, mandatul și certificatul de animator, care i-au împuternicit în misiunea lor.

După această zi de formare și după toate pregătirile necesare, luni, 25 iunie, la ora 9.00, a început GREF-ul, în curtea bisericii, unde erau adunați peste 90 de copii, însoțiți de preoți, surori și animatori. După ce toți copiii au fost puși în mișcare de bansurile animate de animatori, s-a făcut cunoscută tema GREF-ului: "Nemo și perla albastră", s-a intonat imnul "Dă culoare vieții" și s-a prezentat programul celor cinci zile de GREF. Dar momentul cel mai semnificativ a fost rugăciunea condusă de părintele paroh Petru Sescu, care a binecuvântat pe toți cei prezenți pentru ca acest timp petrecut împreună să aducă roade în viața fiecăruia.

După rugăciune a fost citită povestea "Nemo și perla albastră". Nemo era un pescar tinerel care nu era mulțumit cu soarta sa, deși mrejele erau mereu pline cu pește. Simțea că ceea ce făcea nu-i aducea fericirea adevărată. Și într-o zi, un cerșetor i-a spus că fericirea adevărată o va găsi atunci când va găsi perla albastră, iar pentru a găsi perla albastră va trebui să-l caute pe Pescarul cel Sfânt, adică pe Dumnezeu. După multe peripeții, aventuri, încercări și ajutat de prietenii pe care și-i i-a făcut, a descoperit valoarea tăcerii, profunzimea lacrimilor, puterea voinței și valoarea zâmbetului; aceste valori l-au călăuzit la Pescarul cel Sfânt, care l-a ajutat să găsească perla albastră. În cele din urmă, Nemo și-a sacrificat viața pentru ca și alții să găsească fericirea adevărată.

După relatarea poveștii, activitățile s-au desfășurat în pădurea de lângă Dealul Cetățuia, unde s-au organizat jocuri, concursuri, competiții, momente de creație, și surprize. La ora 14.00, programul s-a încheiat, rămânând dorința aprinsă a tuturora ca în următoarea zi să se bucure mai mult împreună și să găsească fericirea adevărată.

Programul fiecărei zile s-a desfășurat după modelul primei zile, cu momentul de primire a copiilor, al căror număr creștea în fiecare zi, desfășurarea bansurilor, momentul de rugăciune, relatarea experiențelor minunate ale lui Nemo, jocurile și celelalte momente de divertisment.

GREF-ul s-a încheiat vineri, 29 iunie, cu sfânta Liturghie de la ora 9.00, animată de copii și animatori, când fiecare și-a luat și angajamentul de a căuta fericirea adevărată, dar nu oriunde, ci la Dumnezeu.

Dar pentru unii, aventura minunată a căutării fericirii adevărate a continuat la campusul organizat la Gioseni, la casa surorilor din Congregația "Sfântul Carol Boromeu", în următoarea săptămână, de luni, 2 iulie, până vineri, 6 iulie.

La acest campus s-au aventurat 51 de copii și 9 animatori, fiind însoțiți de părintele paroh Petru Sescu, de părintele vicar Marcelin Blaj și de surorile Antonia Busato și Silvia Brandiu.

În tot acest timp, Nemo i-a însoțit și le-a dat curaj în a căuta adevărata fericire; fericire pe care o putem găsi numai cu ajutorul prietenilor și pe care o poate da numai Pescarul cel Sfânt, adică Dumnezeu.

Fericirea, în căutarea căreia au pornit cu toții, și-a arătat chipul încă din prima zi în care au ajuns la Gioseni, întrucât 22 de copii din Gioseni, care beneficiază de sprijinul și atenția surorilor boromite, în cadrul centrului de zi pe care îl coordonează, s-au integrat în grupul nostru. Acești copii deosebiți, cu situații deosebite, ne-au ajutat ca împreună să căutăm și să găsim chipul fericirii. Acest lucru a fost posibil datorită prieteniei care s-a legat între noi și pe care o vom păstra în taina inimilor noastre.

La momentul de înviorare, la masă, la momentul de formare condus de sr. Silvia și pr. Marcelin - unde în fiecare zi au trăit câte o valoare din cele patru învățate de la Nemo: valoarea tăcerii, profunzimea lacrimilor, puterea voinței și valoarea zâmbetului -, la activitățile zilnice conduse de animatori: jocuri, concursuri, provocări și surprize, dar mai ales la sfânta Liturghie, în cadrul cărora părintele paroh Petru și părintele vicar Marcelin au facilitat întâlnirea cu Pescarul cel Sfânt, cu toții au descoperit fericirea adevărată.

Ultima seară, petrecută împreună cu copiii de la Gioseni va rămâne întipărită în minte și în inimă în mod special, deoarece a fost una de vis: fiecare grupă a înălțat câte un lampion, care purta spre înălțimi toate regretele, momentele de tristețe și dificultate, dar în același timp și dorințele și propunerile bune pentru viitor; animatorii au pregătit surprize pentru toții copiii, oferindu-le și diplome de merit, iar copiii, de asemenea, au pregătit câte un moment prin care le-au mulțumit preoților, surorilor, animatorilor și tuturor organizatorilor pentru momentele frumoase petrecute împreună.

Vineri, 6 iulie, în ultima zi de campus, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.00, cu toții i-au adresat lui Dumnezeu recunoștința lor pentru toate darurile pe care le-au primit prin marea sa bunătate și i-au încredințat bunătății și răsplății sale minunate pe toți binefăcătorii: părinți, preoți, surori, animatori și toți cei care au făcut posibilă această căutare și găsire a fericirii.

În prima duminica după terminarea campusului, 8 iulie, după sfânta Liturghie animată de la ora 9.00, copiii au dorit să mulțumească tuturor celor care au făcut posibile aceste momente frumoase, prezentând un scurt spectacol, realizat cu foarte multă dăruire.

Ionuț Sandu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25-29 iunie și 2-6 iulie: Iași ("Sfânta Tereza"): GREF și campus: "Nemo și perla albastră"


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat