Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gioseni: Campus "Vara împreună"

O dată cu sosirea verii, în perioada 2-8 iulie 2012, în Parohia "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Gioseni s-a desfășurat campusul anual pentru copii "Vara împreună", având ca temă spirituală "Viața lui Don Bosco", acesta fiind, de altfel, al doilea an în care colaborăm cu animatorii de la Oratoriul salezian "Don Bosco" din Bacău.

În anul acesta au participat la campus peste 200 de copii și 25 de animatori, fiind coordonați de pr. paroh Mihai Simon și pr. vicar Ciprian Laslău.

Copii au fost împărțiți în cinci grupe pe culori. Campusul s-a desfășurat în parcul de lângă școală pe parcursul după-amiezii, deoarece în această perioadă a fost deosebit de cald.

Fiecare zi a început cu întâlnirea animatorilor mai întâi pentru a pune la punct programul, apoi erau întâmpinați copii într-o atmosferă de muzică și veselie. Era prezentat un scurt moment de cateheză și formare care cuprindea un episod din viață lui Don Bosco, apoi urmau jocurile pe care copii le așteptau cu nerăbdare și la care participau cu foarte mare entuziasm și bucurie.

Programul fiecărei zile se încheia cu participarea copiilor și a animatorilor la Rozariu și la sfânta Liturghie.

La sfârșitul campusului, ca de obicei, noi, animatorii, alături de copii am pregătit serata, un program artistic alcătuit din dansuri, bansuri, cântece și scenete la care am invitat și părinții noștri.

În ultima zi a campusului am organizat o ieșire la pădure, unde am participat la jertfa sfintei Liturghii, celebrată în mijlocul naturii, după care ne-am jucat împreună, am cântat, am alergat... ne-am simțit minunat!

Duminică dimineață, cu sfânta Liturghie de la ora 8.30, s-a încheiat acest campus în mod oficial cu felicitările și mulțumirile părintelui paroh adresate colaboratorilor și participanților. Copii erau oarecum triști, deoarece campusul s-a încheiat, însă, pe de altă parte, erau fericiți pentru că și-au făcut noi prieteni, au învățat lucruri noi pentru viață și au avut ocazia de a se distra la maximum.

Fiecare copil și tânăr s-a întors acasă cu speranța ca anul viitor să poată participa din nou la "Vara împreună".

Ne bucurăm că în fiecare an numărul copiilor din parohia noastră, care participă la campus, este în creștere, dar totodată se mărește și responsabilitatea noastră a animatorilor, însă coordonați și susținuți de preoții din parohie, totul devine mai ușor...

Acest campus a fost un bun prilej de a cunoaște mai bine viață lui Don Bosco și prin el - care a știut să îmbine în mod armonios joacă, distracția, bună dispoziție cu muncă, rugăciunea, cateheză și educare copiilor și a tinerilor - să ne apropiem de Isus. Don Bosco ne învăța și ne încurajează pe toți spunându-ne: "Pentru a ne face iubiți este nevoie să ne facem mici cu cei mici, să devenim copii, să pierdem timpul cu ei și pentru ei".

Aducem mulțumirile cuvenite tuturor celor care ne-au ajutat și au făcut posibil ca acest campus să se realizeze în bune condiții și care s-au implicat efectiv în desfășurarea lui: părintelui paroh Mihai Simon, părintelui vicar Ciprian Laslău, animatorilor de la Oratoriul "Don Bosco" din Bacău, Viorel și Alin, precum și celor din Parohia Gioseni.

Sfinte Ioane Bosco, luminează, ajută și ocrotește familiile, ținerii și copii din țara noastră și din întreagă lume!

Andreea Păduraru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2-8 iulie: Gioseni: Campus "Vara împreună"


 

lecturi: 7.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat