Reflecţie la duminica a XV-a de peste an - B

Creştinii trebuie să fie în lume ca nişte instrumente care cântă gloria lui Dumnezeu.

Pentru a doua duminică consecutiv, lecturile de la sfânta Liturghie ne vorbesc despre chemarea noastră de a fi profeţi şi apostoli ai lui Dumnezeu în lumea în care trăim, despre chemarea de a fi în lumea de astăzi instrumente care cântă gloria lui Dumnezeu (cf. Ef 1,12).

Evanghelia de astăzi ne spune că Mântuitorul Isus, care a venit în lume pentru a strica lucrările diavolului (cf. 1In 3,8), i-a însărcinat pe cei doisprezece apostoli ai săi cu aceeaşi misiune pe care o împlinea el însuşi în Israel, adică i-a însărcinat cu misiunea de a-i alunga demonii din sufletele oamenilor, cu misiunea de a vindeca bolile oamenilor, dar şi cu misiunea de a predica convertirea, cu misiunea de a purta evanghelia mântuirii (cf. Mc 6,7-13).

În prima lectură, Amos, un om simplu, un păstor de oi şi un cultivator de sicomori (sicomorul este un fel de smochin, dar cu fructe mai mici, care rodeşte de mai multe ori pe an), este luat de Dumnezeu şi trimis la Betel, unde împărat era idolatrul Ieroboam, cel care a dezbinat regatul lui David; cel care a atras după el şi după la închinarea la idoli zece din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel; cel care a ridicat la Betel şi la Dan câte un templu idolatru, ca alternative la Templul Sfânt din Ierusalim; cel care a hotărât ca în locul lui Dumnezeu cel viu şi adevărat să se cinstească câte un viţel de aur făcut de mâna omului; cel care în loc de preoţi aleşi şi rânduiţi de Dumnezeu, a ridicat oameni răi, fără chemare şi alegere divină, ca Amaţia; cel care s-a făcut şi pe sine însuşi preot al viţelului de aur (cf. Am 7,12-15).

Aici la Betel, aici în inima idolatriei, aici la împăratul uzurpator, aici la Amaţia, mai marele preoţilor viţelului de aur, aici unde Dumnezeu a fost schimbat cu chipul unui bou care mănâncă iarbă, aici unde este refuzat orice cuvânt bun venit şi orice profet din partea lui Domnului, zic, tocmai aici a fost trimis omul simplu şi credincios, Amos, ca să predice iubirea lui Dumnezeu şi voinţa lui ca toţi oamenii să se convertească şi astfel să se mântuiască.

Refuzul primit de Amos la Betel, minciunile spuse la adresa lui de către Amaţia, preotul viţelului de aur, cum că el unelteşte împotriva împăratului şi a casei lui Israel, cum că ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui (cf. Am 7,10), multele lovituri primite de la Amaţia şi uciderea lui de către fiul lui acestuia Ozia, ne amintesc de trimiterea ucenicilor ca nişte oilor în mijlocul lupilor (cf. Mt 10,16).

Cu toată cruzimea şi puterea lor, lupii nu întrec ca număr oile slabe. Lupii scad şi vor scădea până ce nu va mai rămânea nici unul. Aici se adevereşte viziunea profetului Daniel, cu pietricica mică dezlipită din munte şi care ajunge jos o stâncă mare (cf. Dan 2,44-45). Împărăţia lui Dumnezeu, la început slabă şi mică, va umple întreg pământul. Oile lui Cristos vor umple odată tot pământul, pe când neamul lupilor spirituali vor dispărea, aşa cum au dispărut şi lupii fizici din unele ţări, ca de exemplu Anglia. Biruinţa va fi a oilor, deşi acum pare că puterea lor este zdrobită (cf. Dan 12,7). Deci, apostolii Domnului, deşi slabi şi fără apărare, vor birui în final.

Lectura a doua de astăzi ne spune că Dumnezeu, după ce ne-a ales înainte de întemeierea lumii, după ce prin Botez ne-a integrat în Biserica sa şi ne-a predestinat pentru a fi copiii iubirii sale veşnice, ne-a trimis apoi ca mesageri ai acestei iubiri în lume. Mai exact, Dumnezeu doreşte ca noi creştinii care facem parte din Biserica sa, să fim în mijlocul lumii amăgite de păcat, ca nişte instrumente care cântă gloria sa.

Şi ce este demn de observat din lecturile de astăzi este faptul că oamenii aleşi de Dumnezeu pentru a face apostolat, pentru a-i smulge pe semenii lor de sub puterea satanei şi pentru a-i aduce de a-i aduce la cinstirea şi la iubirea lui Dumnezeu, sunt oameni simpli din popor: pastori, agricultori, pescari. Aceasta vrea să ne spună nouă astăzi că nu numai preoţii sunt chemaţi să facă această lucrare sfântă, ci şi orice botezat care face parte din Biserica lui Cristos.

Deci, toţi botezaţii, înainte de meseria şi profesia pe care o exercită în lume, sunt mai întâi semănători în ogorul spiritual al Domnului, sunt mai întâi pescari de oameni, sunt mai întâi vestitori şi crainici ai evangheliei mântuirii, sunt mai întâi trimişii lui Dumnezeu în lume, sunt mai întâi reprezentanţii lui Dumnezeu în lume, sunt mai întâi apostoli în mijlocul lumii în care trăiesc.

Dacă diavolul lucrează fără odihnă la pierzarea sufletelor oamenilor, pentru că ştie că timpul este scurt (cf. Ap 12,12), cu atât mai motivat trebuie să lucrăm noi la mântuirea lumii.

La mănăstirea Suceviţa, din Bucovina, este o frescă, este un tablou, care îl înfăţişează pe satana ducând la pierzare, prin coada sa, aşa cum spune Biblia, "o treime din stelele cerului" (cf. Ap 12,4). Printre îngerii răi târâţi de satana în iad, se află şi mulţi creştinii de vază ai acestui pământ. Această idee o redă şi poetul italian, Dante Alighieri (1265-1321), în Infernul.

Tot în acest sens, am citit undeva tot despre un tablou, care îl reprezintă tot pe satana, dar care îi târăşte pe oameni la iad, folosindu-se de un lanţ. Diavolul ţine de un capăt al lanţului, iar de celălalt capăt ţin cu amândouă mâinile foarte mulţi oameni. Diavolul, ţinând acest lanţ în mâni, aleargă cu iuţeală mare spre iad. Iar oamenii care ţin de lanţul diavolului şi care sunt târâţi în iad strigă din toate puterile după ajutor. Un grup de privitori, care asistă la această scenă, le răspund: "Dacă vreţi să scăpaţi, lăsaţi lanţul din mâni".

Ce este interesant de observat în acest tablou este faptul că oamenii care ţin de lanţul diavolului, nu sunt legaţi de nimeni şi cu nimic de acesta, ci ei singuri ţin în mâini lanţul prin care diavolul îi târăşte la iad. Iar acest lanţ al diavolului pe care oamenii îl ţin cu toate puterile în mâinile lor şi prin care sunt târâţi în iad, sunt păcatele şi viciile lor, la care nu vor să renunţe în nici un chip.

Pentru ajutorarea unor astfel de oameni amăgiţi de diavol şi de vraja păcatului, ne-a trimis Isus ca apostoli ai săi în lume.

Isus spune astăzi tuturor creştinilor: "Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (cf. Mt 28,19)! Acesta este mesajul pe care Cristos ni-l adresează unuia fiecăruia dintre noi: Mergi ca apostol în lumea care trăieşti; mergi în lumea care ţine strâns lanţul păcatelor întins de diavol pe pământ şi răspândeşte acolo evanghelia. Acum este vremea semănării cuvântului lui Dumnezeu. Treaba fiecărui creştin este aceea de a semăna acest cuvânt. Convertirea este treaba Domnului. Noi suntem responsabili numai cu semănatul şi nu cu recoltatul. Recoltatul este al Domnului şi al îngerilor săi. El ne aminteşte de judecata de la sfârşitul veacurilor.

Într-o audienţă din anul 1925, la care au fost prezenţi o mare mulţime de creştini din Lombardia, papa Pius XI (1857-1939) a spus: "Nu e suficient să fiţi catolici pioşi, ci trebuie să fiţi apostoli, căci aceasta o aşteaptă Isus şi Biserica de la voi. Să fiţi apostoli ai cuvântului Scripturii, să fiţi apostoli ai celor apăsaţi de diavol, să fiţi apostoli ai încurajării, să fiţi apostoli ai celor lipsiţi de apărare, să fiţi apostoli ai rugăciunii, să fiţi apostoli ai exemplului bun! Să fiţi asemenea lui Isus care pe unde umbla predica şi făcea numai bine (cf. Fap 10,38). Să fiţi asemenea lui Isus care străbătea satele şi oraşele învăţând, predicând evanghelia împărăţiei şi alinând orice boală şi orice neputinţă din popor" (cf. Mt 9, 35)!

Iar sfântul Augustin (354-430) spunea şi el: "La ce-ţi foloseşte hrana cuvântului lui Dumnezeu dacă nu edifici pe nimeni cu ea? Eşti la fel cu leneşul din parabolă care şi-a îngropat talantul, spre pierzarea lui" (cf. Mt 25,26-27).

Au trecut mai bine de 100 de ani de când contele francez Albert de Mun (1841-1914), care era în fruntea unei colone militare ce se retrăgea din pustiul african. Printre oamenii săi domnea febra şi stea. Într-una din acele nopţi îngrozitoare, l-a auzit pe un muribund zicând: "Tare mult aş vrea să ştiu dacă există Dumnezeu şi dacă există viaţă veşnică?! Contele auzind acel strigăt, s-a dus lângă muribund, i-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu în Cristos şi Duhul Sfânt, i-a vorbit despre împărăţia veşnică a cerului, şi l-a pregătit pentru trecerea în veşnicie. În acea noapte contele Albert de Mun şi-a luat hotărârea de a-şi închina viaţa acelora care nu ştiu dacă există Dumnezeu şi viaţă veşnică. A renunţat la cariera militară şi a întemeiat Asociaţia Muncitorilor Catolici din Franţa. Deşi nu era preot, s-a dedicat răspândirii cuvântului lui Dumnezeu în lumea modernă, atât de mult emancipată în cele materiale şi atât de rămasă în urmă în cele spirituale.

Fericitul Frederic Ozanam (1813-1853), fondatorul "Conferinţelor sfântului Vincenţiu de Paul" (1581-1660), a venit la Paris pentru completarea studiilor universitare. Nu era necredincios, dar sufletul lui era mai tot timpul în criză, de aceea îşi simţea credinţa lâncezind şi tremurând ca o flacăra gata să se stingă. Abătut, într-o seară a intrat într-o biserică din Paris, iar acolo, spre surprinderea lui, l-a găsit pe profesorul său, pe marele matematician şi fizician, André-Marie Ampère (1775-1836), îngenuncheat şi cu Rozariul în mână. Atunci o putere tainică l-a făcut şi pe el să îngenuncheze şi să strige după ajutor de la Dumnezeu. Lacrimile de căinţă îi curgeau din ochi, în timp ce sufletul său se curăţa de orice îndoială şi orice nesiguranţă. Mai târziu el avea să spună că pilda de creştin în rugăciune primită de la André-Marie Ampère a avut asupra lui o influenţă mai mare decât toate cărţile de pietate citite şi decât toate predicile ascultate.

Să fim apostoli ai cuvântului Scripturii, să fim apostoli pentru cei apăsaţi de diavol, să fim apostoli ai încurajării, să fim apostoli ai celor lipsiţi de apărare, să fiţi apostoli ai exemplului bun, să fim apostoli ai rugăciunii. Într-un cuvânt, să fim apostoli ai lui Isus Cristos, care a pregătit pentru fiecare dintre noi o împărăţie veşnic fericită, aşa cum Tatăl a pregătit pentru el (cf. Lc 22,29). Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.