Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Valea Mică: Prima sfântă Împărtășanie

Duminică, 24 iunie 2012, la biserica "Fericitul Ieremia" din Valea Mică, nouă copii l-au primit pentru prima dată în inima lor pe Isus în preasfânta Împărtășanie, prin mâinile părintelui paroh Iosif Agiurgioaei.

Sfânta Liturghie de la ora 11.00 a adunat atât părinții copiilor, rudele, prietenii, dar și credincioșii din localitate. Cei nouă îngerași, în lumina blândă a razelor de soare, au intrat în biserică purtând lumânările aprinse, însoțiți de părintele paroh. La omilie, părintele a reamintit tuturor celor adunați în biserică acea fericită zi când l-au primit pentru prima dată pe Isus în sfânta Împărtășanie. Părinților le-a spus că au o datorie importantă, aceea de a avea grijă de aceste suflete nevinovate și de a le oferi o educație creștină demnă de urmat. Copiilor le-a spus să nu uite această zi minunată din viața lor, zi în care l-au întâlnit pentru prima dată pe Isus în sfânta Împărtășanie, zi în care au promis solemn că-l vor urma.

Copiii au trăit cu intensitate fiecare moment, conștienți fiind că este o zi specială a vieții lor. La sfârșitul sfintei Liturghii, au recitat și această poezie minunată:

Isuse, Fiul Tatălui preasfânt

Isuse, Fiul Tatălui Preasfânt,
La timpul hotărât ce-a fost
Ai vrut să vii pe-acest pământ,
Având o peșteră drept adăpost.
 
Ce lecție ne dai mereu,
Și-n Betleem, și-n Nazaret,
De umilință, chiar de-i greu;
Dar astfel Tu ești marele profet.
 
Pe-această cale-ngustă și abruptă,
Ți-ai depănat al vieții fir
Și ai purtat mereu o luptă
Cu cei ce răul îl admit.
 
După cei treizeci de ani tăcuți,
Tu ai pornit în lume,
Ne-ai dat apostoli ne-ntrecuți,
Capabili tot la bine să ne-ndrume.
 
Pe Petru-n mod deosebit,
L-ai stabilit mai mare,
Peste colegiul rânduit,
Spre-a lumii evanghelizare.
 
Iar Paul cel înverșunat,
Ce-n lanțuri pe creștini punea,
De raza-ți sfântă tot iluminat,
A devenit el însuși stea.
 
În Joia Sfântă Tu ne-ai dat
Tot ce-ai avut mai prețios,
Al Tău Sfânt Trup și Sânge nepătat
Lăsat ca hrană celui credincios.
 
Era aceeași jertfă, cea de pe Calvar,
Nesângeroasă totuși, dar reală
Prin ea ne-ai scos din cel mai greu amar,
Și ne-ai condus la fericirea ideală.
 
Astăzi ne-apropiem cu drag,
De-altar întâia oară,
Deschidem larg al inimilor prag
Și te primim, inestimabilă comoară.
 
IUBIREA noastră fără margini,
Aprinde-n inimi flacăra cea vie
Să fim și noi ca vii imagini,
Pătrunși de Duh o veșnicie.
 
Astăzi prinosul să-ți aducem ,vrem
Recunoștinței și-al iubirii milostive,
Să faci din noi Tu, Salvator suprem,
Doar instrumente devotate și contemplative.
 
Mărire Tatălui ce ne-a creat
Și Fiului cel de păcate iertător,
Iar Duhului Preasfânt cu-adevărat
Să fie azi și-n vecii vecilor . Amin

A consemnat prof. Angelica Șarig

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 iunie: Valea Mică: Prima sfântă Împărtășanie


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat