Reflecţie: Îngerul şi comoara

...până acum nu văzusem un înger stând degeaba. După cum nu se întâmplase să văd un înger trist. Or, el era şi trist, şi stătea degeaba. Poate că era trist tocmai fiindcă stătea aşa, fără treabă?!

- După aripi, eşti un înger păzitor - i-am spus. Dar nu văd nimic care ar trebui păzit aici, deşi văd tot ce-i de văzut... adică uite, câmpia albastră şi izvoarele-curcubeu şi florile-fluturi şi mugurii-candele aprinse ale magnoliei şi...

Se uită la mine aşa, de parcă toată mâhnirea cerului fără ploaie se adunase în ochii lui... şi tăcu. Privea mai departe la câmpia albastră şi parcă - da, acolo erau nişte urme, nenumărate, unele lângă altele... mă uitai mai atent şi mi se păru aşa, că fiecare avea forma unei inimi... numai că erau doar urme... atât. Or la ce ar fi stat un înger să păzească nişte... urme?!

- Vezi tu, şopti într-un târziu ca pentru sine: eu păzesc inima omului.

- Bine, îndrăznii eu, dar... unde-s inimile, fiindcă eu nu văd decât... urme?!

- Ei, copile, acestea nu sunt urme, sunt lăcaşuri care aşteaptă inima omului. Fiindcă "inima omului e acolo unde e comoara lui", or tu, care vii de pe pământ, ai mai văzut oameni care să ţină cerul drept comoara lor?

- Sigur că da! - strigai eu plin de credinţă: uite, merg la muncă, au grijă de copii (uneori), ba câteodată şi de bătrâni şi bolnavi, merg şi la biserică duminica şi chiar îşi fac rugăciunea de seară - ei, nu şi de dimineaţă, fiindcă vorba lui frate-meu, "de ce să mă închin dimineaţa, că doar când e soarele sus nu mi-e frică" şi...

... şi n-am mai continuat, fiindcă în ochii îngerului luceau boabe de lacrimi...

- Vezi tu, lăcaşurile acestea au forma inimii, adică a iubirii... tot ce e făcut din datorie doar, şi nu cu iubire, nu ajunge la cer: au înlocuit grija cu obligaţia, căminul familiei cu locuinţa de serviciu, familia cu o adunare întâmplătoare, îşi cresc copiii - atunci când totuşi o fac - ca pe nişte zei, oferindu-le totul de-a gata şi aşa se face ca ajung când sunt mari sclavi sau diavoli, îşi ucid copiii nenăscuţi şi bătrânii şi ... şi când se roagă, o fac de frică sau ca să ceară ceva şi până şi mersul la biserica îl fac mai mult din superstiţie şi de ochii vecinilor... Unde vezi tu aici inima care să umple cu iubire lăcaşul ei din cer?!

... Şi după un timp, adăugă: toate s-ar putea schimba, dacă un cuvânt ar înlocui un altul...

- Cum adică, doar un cuvânt?! - îndrăznii să-l întreb.

- Da, răspunse el. Şi vocea lui se stinse ca o şoaptă, poate ca să prind doar cu inima vorbele lui: dacă iubirea ar înlocui toleranţa - adică, aşa, ca să înţelegi: cuvântul lui Dumnezeu să înlocuiască otrava diavolului...

... Nu îndrăzneam nici să răsuflu, de teamă să nu pierd Cuvântul...

Şi cum priveam aşa, pe câmpia albastră o urmă începu deodată să pulseze lumina: îngerul se întoarse spre mine şi tot soarele era în ochii lui:

- Uite, uite - zise repede - floarea aceea îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a creat-o; fiindcă dacă oamenii vor înceta să creadă, atunci pietrele şi florile şi animalele vor da mărturie despre Dumnezeu şi vor iubi necondiţionat creaţia lui Dumnezeu.

Iar urma în formă de inimă pulsa lumina recunoştinţei.

Era albastră - fiindcă venea de la o floare mică, nebăgată de nimeni în seamă - o floare de nu-mă-uita.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 7.