Vatican: Audienţa generală de miercuri, 20 iunie 2012. Despre rugăciune

Iubiţi fraţi şi surori,

Rugăciunea noastră este foarte des cerere de ajutor în necesităţi. Şi este şi normal pentru om, deoarece avem nevoie de ajutor, avem nevoie de alţii, avem nevoie de Dumnezeu. Astfel, pentru noi este normal să cerem ceva de la Dumnezeu, să căutăm ajutor de la El; şi trebuie să ţinem cont că rugăciunea pe care Domnul ne-a învăţat-o, "Tatăl Nostru", este o rugăciune de cerere şi cu această rugăciune Domnul ne învaţă priorităţile rugăciunii noastre, curăţă şi purifică dorinţele noastre şi, astfel, curăţă şi purifică inima noastră. Deci, dacă în sine este normal ca în rugăciune să cerem ceva, nu ar trebui să fie exclusiv aşa. Există şi motiv de mulţumire şi, dacă suntem un pic atenţi, vedem că de la Dumnezeu primim atâtea lucruri bune: este aşa de bun cu noi încât se potriveşte, este necesar să spunem mulţumesc. Şi trebuie să fie şi rugăciune de laudă: dacă inima noastră este deschisă, vedem, în pofida tuturor problemelor, şi frumuseţea creaţiei sale, bunătatea care se arată în creaţia sa. Deci, nu trebuie numai să cerem, ci şi să lăudăm şi să mulţumim: numai aşa rugăciunea noastră este completă.

În Scrisorile sale, sfântul Paul nu numai că vorbeşte despre rugăciune, ci prezintă rugăciune desigur şi de cerere, dar şi rugăciuni de laudă şi de binecuvântare pentru ceea ce Dumnezeu a realizat şi continuă să realizeze în istoria umanităţii.

Şi astăzi aş vrea să mă opresc asupra primului capitol din Scrisoarea către Efeseni, care începe chiar cu o rugăciune, care este un imn de binecuvântare, o expresie de mulţumire, de bucurie. Sfântul Paul îl binecuvântează pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, pentru că în El ne-a făcut "cunoscut misterul voinţei sale" (Ef 1,9). Realmente este motiv de a mulţumi dacă Dumnezeu ne face cunoscut ceea ce este ascuns: voinţa sa faţă de noi, pentru noi; "misterul voinţei sale". "Mysterion", "mister": este un termen care revine des în Sfânta Scriptură şi în Liturgie. Acum n-aş vrea să intru în filologie, dar în limbajul obişnuit indică ceea ce nu se poate cunoaşte, o realitate pe care nu putem s-o pricepem cu inteligenţa noastră. Imnul care deschide Scrisoarea către Efeseni ne conduce de mână spre o semnificaţie mai profundă a acestui termen şi a realităţii pe care ne-o indică. Pentru cei care cred, "mister" nu este atât necunoscutul, ci mai degrabă voinţa milostivă a lui Dumnezeu, planul său de iubire care în Isus Cristos s-a revelat pe deplin şi ne oferă posibilitatea de "a înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea, şi să cunoaştem iubirea fără margini a lui Cristos" (Ef 3,18-19). "Misterul necunoscut" al lui Dumnezeu este revelat şi este că Dumnezeu ne iubeşte, şi ne iubeşte de la început, din veşnicie.

Deci să ne oprim puţin asupra acestei rugăciuni solemne şi profunde. "Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos" (Ef 1,3). Sfântul Paul foloseşte verbul "euloghein", care în general traduce termenul ebraic "barak": înseamnă a-l lăuda, a-l preamări, a-i mulţumi lui Dumnezeu Tatăl ca izvorul bunurilor mântuirii, ca Acela care "ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos".

Apostolul mulţumeşte şi laudă, dar reflectează şi asupra motivelor care-l determină pe om la această laudă, la această mulţumire, prezentând elementele fundamentale ale planului divin şi etapele sale. Înainte de toate, trebuie să-l binecuvântăm pe Dumnezeu Tatăl pentru că - aşa scrie sfântul Paul - El "ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în iubire" (v. 4). Ceea ce ne face sfinţi şi neprihăniţi este iubirea. Dumnezeu ne-a chemat la existenţă, la sfinţenie. Şi această alegere precede chiar şi crearea lumii. Din totdeauna suntem în planul său, în gândul său. Cu profetul Ieremia putem afirma şi noi că, înainte de a ne forma în sânul mamei noastre, El ne cunoştea deja (cf. Ier 1,5); şi cunoscându-ne, ne-a iubit. Chemarea la sfinţenie, adică la comuniunea cu Dumnezeu aparţine planului veşnic al acestui Dumnezeu, un plan care se extinde în istorie şi-i cuprinde pe toţi bărbaţii şi femeile din lume, pentru că este o chemare universală. Dumnezeu nu exclude pe nimeni, proiectul său este numai de iubire. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: "Însuşi Dumnezeu ne-a făcut sfinţi, dar noi suntem chemaţi să rămânem sfinţi. Sfânt este cel care trăieşte în credinţă" (Omilii despre Scrisoarea către Efeseni, 1,1,4).

Sfântul Paul continuă: Dumnezeu ne-a predestinat, ne-a ales "spre înfiere, prin Isus Cristos", să fim încorporaţi în Fiul său Unicul Născut. Apostolul subliniază gratuitatea acestui minunat plan al lui Dumnezeu cu privire la omenire. Dumnezeu ne alege nu pentru să suntem buni noi, ci pentru că este bun El. Şi antichitatea avea despre bunătate un cuvânt: bonum est diffusivum sui: binele se comunică, face parte din esenţa binelui ca să se comunice, să se extindă. Şi astfel, pentru că Dumnezeu este bunătatea, este comunicare de bunătate, vrea să comunice; El creează pentru că vrea să ne comunice nouă bunătatea şi să ne facă buni şi sfinţi.

În centrul rugăciunii de binecuvântare, Apostolul ilustrează modul în care se realizează planul de mântuire al Tatălui în Cristos, în Fiul său iubit. Scrie el: "în el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său" (Ef 1,7). Jertfa crucii lui Cristos este evenimentul unic şi irepetabil prin care tatăl a arătat în mod luminos iubirea sa faţă de noi, nu numai prin cuvinte, ci în mod concret. Dumnezeu este aşa de concret şi iubirea sa este aşa de concretă încât intră în istorie, se face om pentru a simţi ce este, cum este a trăi în această lume creată, şi acceptă drumul de suferinţă al pătimirii, îndurând şi moartea. Aşa de concretă este iubirea lui Dumnezeu încât participă nu numai la existenţa noastră, ci la suferinţa şi moartea noastră. Jertfa crucii face în aşa fel încât noi devenim "proprietate a lui Dumnezeu", deoarece sângele lui Cristos ne-a răscumpărat de păcat, ne spală de rău, ne scoate din sclavia păcatului şi a morţii. Sfântul Paul ne invită să luăm în considerare cât de profundă este iubirea lui Dumnezeu care transformă istoria, care a transformat însăşi viaţa sa din persecutor al creştinilor în Apostol neobosit al Evangheliei. Răsună încă o dată la cuvintele asiguratoare din Scrisoarea către Romani: "Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?... Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru" (Rom 8,31-32.38-39). Această certitudine - Dumnezeu este pentru noi şi nici o creatură nu ne poate despărţi de El, pentru că iubirea sa este mai puternică - trebuie s-o inserăm în fiinţa noastră, în conştiinţa noastră de creştini.

În sfârşit, binecuvântarea divină se încheie cu aluzia la Duhul Sfânt care a fost revărsat în inimile noastre; Mângâietorul pe care l-am primit ca pecete promisă: "El - spune Paul - este arvuna moştenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale" (Ef 1,14). Răscumpărarea încă nu este încheiată - simţim asta -, dar îşi va avea împlinirea deplină atunci când cei pe care Dumnezeu i-a dobândit vor fi complet mântuiţi. Noi suntem încă pe drumul răscumpărării, a cărei realitate esenţială este dată prin moartea şi învierea lui Isus. Suntem în drum spre răscumpărarea definitivă, spre eliberarea deplină a fiilor lui Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt este certitudinea că Dumnezeu va duce la împlinire planul său de mântuire, atunci când îi va conduce din nou "toate lucrurile cele din cer şi cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos" (Ef 1,10). Sfântul Ioan Gură de Aur comentează despre acest punct: "Dumnezeu ne-a ales prin credinţă şi a imprimat în noi pecetea pentru moştenirea gloriei viitoare" (Omilii despre Scrisoarea către Efeseni, 2,11-14). Trebuie să acceptăm că drumul răscumpărării este şi un drum al nostru, pentru că Dumnezeu vrea creaturi libere, care să spună "da" în mod liber; dar este mai ales şi înainte de toate un drum al Său. Suntem în mâinile Sale şi acum este libertate a noastră să mergem pe drumul deschis de El. Să mergem pe acest drum al răscumpărării, împreună cu Cristos şi să simţim că răscumpărarea se realizează.

Viziunea pe care ne-o prezintă sfântul Paul în această mare rugăciune de binecuvântare ne-a condus la contemplarea acţiunii celor trei Persoane din Preasfânta Treime: Tatăl, care ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ne-a gândit şi ne-a creat; Fiul, care ne-a răscumpărat prin sângele său şi Duhul Sfânt, arvuna răscumpărării noastre şi a gloriei viitoare. În rugăciunea constantă, în raportul zilnic cu Dumnezeu, să învăţăm şi noi, asemenea sfântului Paul, să percepem în mod tot mai clar semnele acestui plan şi ale acestei acţiuni: în frumuseţea Creatorului care reiese din creaturile sale (cf. Ef 3,9), aşa cum cântă sfântul Francisc de Assisi: "Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile Tale" (FF 263). Important este să fim atenţi chiar acum, şi în perioada vacanţelor, la frumuseţea creaţiei şi să vedem cum transpare în această frumuseţe chipul lui Dumnezeu. În viaţa lor, sfinţii arată în mod luminos ce poate să facă puterea lui Dumnezeu în slăbiciunea omului. Şi poate face asta şi cu noi. În toată istoria mântuirii în care Dumnezeu s-a apropiat de noi şi aşteaptă cu răbdare timpii noştri, înţelege infidelităţile noastre, încurajează angajarea noastră şi ne conduce.

În rugăciune învăţăm să vedem semnele acestui plan milostiv în drumul Bisericii. Astfel creştem în iubirea lui Dumnezeu, deschizând poarta pentru ca Preasfânta Treime să vină să locuiască în noi, să lumineze, să încălzească, să conducă existenţa noastră. "Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el" (In 14,23), spune Isus, promiţându-le discipolilor darul Duhului Sfânt, care îi va învăţa toate. Sfântul Irineu a spus odată că în Întrupare, Duhul Sfânt s-a obişnuit să fie în om. În rugăciune trebuie să ne obişnuim noi să fim cu Dumnezeu. Acest lucru este foarte important, ca să învăţăm să fim cu Dumnezeu şi astfel să vedem cât de frumos este să fim cu El, care este răscumpărarea.

Dragi prieteni, atunci când rugăciunea alimentează viaţa noastră spirituală, noi devenim capabili să păstrăm ceea ce sfântul Paul numeşte "misterul credinţei" într-o conştiinţă curată (cf. 1Tim 3,9). Rugăciunea ca mod al "obişnuirii" de a fi împreună cu Dumnezeu generează bărbaţi şi femei însufleţiţi nu de egoism, de dorinţa de a avea, de setea de putere, ci de gratuitate, de dorinţa de a iubi, de setea de a sluji, adică însufleţiţi de Dumnezeu; şi numai aşa se poate aduce lumină în întunericul lumii.

Aş vrea să închei această cateheză cu epilogul Scrisorii către Romani. Cu sfântul Paul, să dăm şi noi glorie lui Dumnezeu pentru că ne-a spus totul despre sine în Isus Cristos şi ni l-a dăruit pe Mângâietorul, pe Duhul adevărului. Scrie sfântul Paul la sfârşitul Scrisorii către Romani: "Iar celui care poate să vă întărească potrivit cu evanghelia mea şi cu predicare lui Isus Cristos, potrivit cu descoperirea misterului care a fost ascuns din timpuri veşnice, dar care a fost descoperit acum prin scrierile profetice, după porunca Dumnezeului celui veşnic, spre ascultarea credinţei, mister care a fost făcut cunoscut tuturor naţiunilor păgâne, lui Dumnezeu care, singur, este înţelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin" (Rom 16,25-27). Mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Paşcani: "Peregrinatio Mariae"

Zile de har şi binecuvântare, zile de bucurie şi sărbătoare au fost între 14 şi 17 iunie 2012, pentru comunitatea romano-catolică din Paşcani, cu vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica.

Acum am înţeles şi noi de unde strigătul plin de bucurie al Elisabetei: "De unde mie bucuria aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu ?!" Dintr-o inimă plină de bucurie şi recunoştinţă.

Cu aceeaşi recunoştinţă ne îndreptăm şi noi către Dumnezeu pentru a-i mulţumi că ne-a dat-o de mamă pe Maria, care în aceste zile şi-a făcut simţită într-un mod deosebit prezenţa în mijlocul nostru prin vizita icoanei sale de la Cacica.

Cu emoţie, cu bucurie, cu încredere ne-am adunat în jurul sfintei Fecioare în aceste trei zile, pentru a o cinsti, pentru a-i mulţumi, pentru a o invoca în rugăciune... cu adevărat zile de har şi binecuvântare...

Am împodobit biserica, ne-am rugat şi am aşteptat: şi momentul a sosit: sfânta Fecioară a venit, prin icoana sa de la Cacica, în seara zilei de 14 iunie când i-am ieşit cu toţii în întâmpinare cu flori în mâini şi cântări pe buze... a urmat apoi prima Liturghie în cinstea ei, cu predica rostită de părintele paroh de la Hălăuceşti. După Liturghie a urmat o adoraţie frumoasă tip Taize pregătită şi animată de către tinerii de la Acţiunea Catolică.

A doua zi dimineaţă la ora zece a urmat o nouă Liturghie la care a predicat părintele paroh de la Luncaşi. Seara la ora 18.00, a venit rândul copiilor să anime sfânta Liturghie şi au făcut-o cu mult entuziasm, biserica răsunând de cântările lor. Ne-a predicat părintele franciscan Dumitru care a însoţit icoana. A urmat apoi o adoraţie deosebită animată de Asociaţia Mamele Creştine ale Iubirii Milostive.

Sâmbătă dimineaţa am participat la Liturghia în cinstea Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria, şi am ascultat cuvântul de învăţătură al pr. Anton Dancă.

Seara a venit rândul tinerilor să anime sfânta Liturghie şi au făcut-o în mod deosebit. Părintele Ioan Lungu ne-a încântat cu predica sa plină de pilde. A urmat apoi procesiunea cu icoana sfântă de la parohie la mănăstirea "Cavanis". A fost deosebit! Cu lumânările în mână am însoţit icoana pe tot acest parcurs cântând cu inimile pline de bucurie şi strigând tuturor că noi o iubim pe Mama noastră cerească.

Duminică dimineaţa, la ora 8.30, a fost sfânta Liturghie cu prima sfântă Împărtăşanie a copiilor, care au avut bucuria de a trăi acest moment deosebit al vieţii lor împreună cu Maica noastră preasfântă.

La ora 11.00 a început şi Liturghia hramului cu prezenţa a mulţi preoţi şi a Preasfinţitului Aurel Percă. Predica a fost ţinută de episcop, pentru care îi mulţumim. Biserica noastră a devenit neîncăpătoare. Am venit cu toţii să o cinstim pe Mama noastră cerească împreună cu sfântul Anton, patronul nostru ceresc.

Dar a venit şi sfârşitul acestei Liturghii şi momentul ca icoana să plece de la noi pentru a-şi continua pelerinajul său prin parohiile diecezei. Am fi vrut să nu o lăsăm să plece, dar ştiam: bucuria pe care am trăit-o noi trebuie să umple şi inimile altor credincioşi şi de aceea am însoţit şi ne-am luat la revedere de la icoana sfântă, cu recunoştinţă.

Mulţumim tuturor: Preasfinţitului, preoţilor, corului, copiilor, tinerilor şi tuturor celor care au făcut ca aceste zile să fie cu adevărat binecuvântate pentru comunitatea noastră.

Şi mulţumim în final şi părintelui paroh Francisc Vernică care, văzând la final feţele noastre triste la plecarea icoanei, ne-a spus: "Pleacă icoana, dar Maria, Mama noastră cerească rămâne! Spre ea să ne îndreptăm cu încrederea şi dragostea noastră de copii ai săi".

Credincioşii Parohiei Romano-Catolice Paşcani

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14-17 iunie: Paşcani: "Peregrinatio Mariae"

lecturi: 10.