Reflecţie la duminica a XI-a de peste an - B

Cine primeşte sămânţa evangheliei, trebuie să devină şi el semănător de sămânţă bună.

Lecturile de astăzi ne vorbesc despre împărăţia cerurilor, despre locul nostru de fericire veşnică pregătit de Isus, despre locul lipsit de durere, tristeţe, boală şi moarte, unde Isus caută să ne atragă, iar noi suntem chemaţi ca să ne deschidem inimile spre ea.

Isus ni prezintă astăzi sub chipul semănătorului care seamănă împărăţia cerurilor în lume, sub forma unei seminţe, ba chiar sub forma unei seminţe mici, ca aceea de muştar, iar această sămânţă mică este cuvântul evangheliei pe care ne-o vesteşte.

Ceea ce trebuie să facem noi este ca să-l primim atât pe semănătorul Cristos, cât şi pe sămânţa împărăţiei cerurilor, evangheliei, pe care el şi ucenicii împărăţiei o seamănă. Iar evanghelia primită zilnic în ogorul sufletului nostru va înălţa arborele doborât din noi (cf. Ez 17,24) şi va face ca toată viaţa noastră să se renască şi să se umple de roadele împărăţiei cerurilor.

Eu aş vrea să mă opresc astăzi doar la trei gânduri legate de evanghelia pe care am ascultat-o:

1. Primeşte cuvântul lui Dumnezeu în inima ta ca pe o sămânţă a împărăţiei lui Dumnezeu!

2. După ce l-ai primit pe Isus în inima ta, fii şi tu un grăunte, o sămânţă a împărăţiei lui Dumnezeu pentru alţii.

3. Să nu ne temem de prigoane, căci diavolul nu vrea împărăţia lui Dumnezeu.

Aşadar:

1. Primeşte cuvântul lui Dumnezeu în inima ta ca pe o sămânţă a împărăţiei lui Dumnezeu!

Profetul Isaia ne spune: "Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte" (Is 11,6). "Imposibil", vor spune unii oameni. Şi totuşi lupii, şacalii, scorpionii, leii, trebuie să primească cuvântul lui Dumnezeu şi să se schimbe, daca vor să vieţuiască pe muntele sfânt al lui Dumnezeu.

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că Petru şi Ioan se comportau în aşa fel încât preoţii iudei şi căpitanul gărzilor templului au observat că aceşti oameni se comportau ca Isus (cf. Fap 4,13). Acelaşi lucru trebuie să se vadă în toţi urmaşii lui Isus.

Se spune că un om abia convertit la Cristos a fost întrebat într-o zi de un prieten necredincios: "Deci te-ai convertit la Cristos, aşa-i?" "Da!" "Atunci trebuie să ştii multe lucruri despre el. Spune-mi în ce ţară s-a născut?" "Nu ştiu". "Câţi ani avea când a murit?" "Nu ştiu". Câte predici a ţinut?" "Nu ştiu". "Dar ştii foarte puţin şi susţii că te-ai convertit la Cristos?" "Ai dreptate, prietene. Mi-e ruşine că ştiu aşa de puţine lucruri despre el. Dar un lucru ştiu. Până în urmă cu trei ani eram beţiv, aveam datorii mari, familia îmi era ameninţată de dezbinare, soţia şi copii se îngrozeau când mă întorceam acasă. Dar acum am terminat cu beţia, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită. În fiecare seară copiii mă aşteaptă nerăbdători. Toate acestea le-a făcut Cristos pentru mine. Atâta lucru îl ştiu despre Cristos!"

O creştină convertită spunea şi ea: "Înainte de convertire eram o păcătoasă care alerga după păcate, iar acum sunt o păcătoasă care fuge de păcate".

E posibil să lucrezi pentru o biserică şi să nu fii încă convertit. Acest lucru ni-l spune sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), despre sacristanul său, care nu avea pic de respect faţă de prezenţa lui Isus din Taina Altarului.

2. După ce l-ai primit pe Isus în inima ta, fii şi tu o sămânţă a împărăţiei lui Dumnezeu pentru alţii.

Cineva spunea odată: "Atunci când noi vom ajunge la judecată, nu vom fi întrebaţi dacă am fost creştini, ci dacă am fost creştini credibili; dacă maniera noastră de a trăi i-a convins pe oamenii că Dumnezeu ne iubeşte".

La intrarea într-o biserică, parohul locului a afişat 12 reguli de trăire creştină. Iar una din cele 12 reguli sună aşa: "Tu nu ai altceva de făcut decât să mântuieşti suflete. De aceea, cheltuieşte şi cheltuieşte-te pe tine însuţi în această lucrare. Treaba ta e să salvezi cât mai multe suflete, să aduci la pocăinţă pe cât mai mulţi păcătoşi şi să-i zideşti spre sfinţire; fără asta nu vei vedea pe Domnul".

Citim în Biblie despre sfântul Andrei. Acesta după ce l-a primit pe Cristos în viaţa lui, a adus la Cristos pe fratele său Petru (cf. In 1,41), pe care Isus l-a făcut mai marele apostolilor (cf. Mt 16,18), scriitor inspirat şi mare câştigător de suflete. Tot Andrei l-a adus la Isus pe băieţelul cu cinci pâini, pe care Isus le-a înmulţit pentru săturarea celor 5.000 de bărbaţi (cf. In 6,8-9). Tot Andrei a adus la Isus nişte greci (cf In 12,22), greci care au pregătit calea lui Isus printre popoarele păgâne.

Citim în Biblie despre Barnaba. Acesta l-a adus la apostoli pe Paul (cf. Fap 9,27) şi pe Ioan Marcu (cf. Fap 12,25). Paul a devenit scriitor inspirat şi apostolul neamurilor păgâne. Iar Ioan Marcu un bun colaborator al apostolilor, un bun misionar şi un scriitor inspirat.

Un evreu a dus evanghelia la Roma, un roman a dus-o în Franţa, un francez a dus-o în Scandinavia, un scandinav a dus-o în Scoţia, un scoţian a evanghelizat Irlanda, iar un irlandez a plecat misionar şi a cucerit Scoţia. Nici un popor nu a primit evanghelia decât din mâinile unui străin. E minunat cum Dumnezeu îşi lăţeşte împărăţia sa.

Inspirată de lucrarea apostolilor, într-o zi o femeie a făcut scăpată pe calea unui om o Biblie, care a dus la convertirea lui. Omul acesta a scris apoi cartea: "Chemare către cei neconvertiţi", care a avut darul să conducă pe mulţi la Dumnezeu, printre alţii şi pe un bărbat deosebit. Acest bărbat deosebit a scris la rândul lui cartea Ridicarea şi progresul religiei în suflet, care a adus mii de suflete în împărăţia lui Dumnezeu. Printre aceştia a fost şi un mare bărbat de stat al Angliei. La rândul său, acest bărbat de stat al Angliei a scris cartea O privire practică a creştinismului, care a trezit pe mulţi şi i-a adus la picioarele Domnului, printre care a fost iarăşi un om deosebit. Acesta la rândul său a scris şi el cartea Fiica lăptarului şi mii de suflete citind cartea aceasta au ajuns să se convertească de păcatele lor şi să se întoarcă la Dumnezeu. Totul a început de la o Biblie lăsată pe calea unui om. Femeia nici n-a avut curajul să i-o înmâneze, ci i-a lăsat să cadă Biblia, iar el să se aplece să o ridice. Iar sămânţa cuvântului a adus rod.

Ai făcut şi tu ceva asemănător? Ai contribuit tu cu ceva la răspândirea împărăţiei cerurilor? Te-a interesat o aşa lucrare?

Un bun creştin a luat cu el câţiva copii, buni cântăreţi, şi a mers la una din cârciumi. Cum a intrat, i-a întrebat pe consumatori: "Vreţi o cântare?". Şi copiii au şi început un cântec naţional. Deodată, toţi îşi luară paharele cu băutură şi se adunară în jurul copiilor. Când au terminat cântecul, unii strigară să le mai cânte. Atunci, copiii începură o cântare de la biserică şi încă una, apoi fratele le citi un text şi le vorbi din evanghelie. La terminare, el invită pe cei ce doresc să afle mai mult din evanghelie, să vină cu ei la biserică, care nu era prea departe de cârciumă. Câţiva au plecat cu ei şi s-au dat Domnului.

Într-o zi, Francisc de Sales (1567-1622), mergând pe o stradă din Geneva, zări de la distanţă pe unul pe care a presupus că e un prieten al său. El îşi lungi pasul şi, când ajunse în spatele lui, îl bătu pe umăr şi-l întrebă: "Care e starea sufletului tău?" Când respectivul îşi întoarse capul, Francisc de Sales îşi ceru scuze, căci l-a confundat şi îşi văzu de drum. După trei sau patru ani, un om l-a vizitat pe Francisc de Sales şi i-a spus că se simte îndatorat să-i mulţumească. Dar Francisc de Sales nu l-a recunoscut. Străinul îi spuse: "Nu vă aduceţi aminte că odată pe stradă din Geneva m-aţi bătut pe umăr şi m-aţi întrebat care este starea sufletului meu? Eu sunt omul acela. Acum vă pot spune că întrebarea dumneavoastră m-a frământat o vreme, apoi am găsit pacea sufletului în Isus Cristos".

3. Să nu ne temem de prigoane, căci diavolul nu ne vrea împărăţia lui Dumnezeu.

"Fie că suntem acasă în trup, fie că îl părăsim, năzuinţa noastră este să-i fim plăcuţi Domnului" (2Cor 5,9).

Sfântul Ioan Crisostom (347-407) a fost un elocvent predicator. Datorită darului său strălucit, el a fost numit "loan Gură-de-Aur". Când s-a stârnit un val de prigoană, împăratul roman Arcadie (377- 408) a cerut ca sfântul Ioan Crisostom să fie adus în faţa sa şi a încercat să-l intimideze. El i-a zis: "Am să te trimit în exil". Dar sfântul Ioan Crisostom a răspuns: "Tu nu mă poţi exila, căci toată lumea e a Tatălui meu". "Atunci am să te omor" strigă Arcadie. "Tu nu poţi să mă omori, căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu". "Îţi voi confisca toate averile". "Împărate, zise sfântul Ioan Crisostom, comorile mele sunt în cer, unde de mult e şi inima mea". "Atunci te voi izgoni dintre oameni, ca să nu mai ai nici un prieten", zise împăratul. "Nici aceasta n-o poţi face, căci eu am un prieten în ceruri, care mi-a promis că nicicând nu mă părăseşte". Ai şi tu o aşa credincioşie, care nu se sperie de ameninţări?

Ceea ce trebuie să ne sperie, în sens bun al cuvântului, sun cuvintele lecturii a doua de astăzi: "Căci va trebui să apărem toţi în faţa tribunalului lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, fie în bine, fie în rău, după faptele săvârşite în timpul vieţii" (2Cor 5,10).

Iar psalmistul ne spune astăzi: "Cei sădiţi în pridvorul Domnului vor înflori în casa Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, îşi păstrează seva şi prospeţimea, pentru ca să vestească: "Drept este Domnul, stânca mea, în el nu este nedreptate" (Ps 91,14-16).

Sfântul Paul spunea: "Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela" (Rom 8,18).

Într-una din povestirile lui Goethe se spune cum un pescar sărac avea un bordei din bârne, dar într-o zi, ducând înăuntru o lanternă magică, o lampă de argint, toată casa s-a făcut de argint. Acum bârnele erau de argint, uşa era de argint, tavanul era de argint şi chiar vatra devenise de argint. În viaţa în care e primit Ioan Cristos Domnul, toate se schimbă. Chiar şi corpul, acesta se preschimbă într-o zi în corp de slavă, care va putea să umble pe străzi de aur, fără să mai sufere dureri, boli sau moarte. "El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei sale" (Fil 3,21). Apostolul Paul a scris: "Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2Cor 3,18).

Această minunată schimbare se va produce şi în noi, dacă vom transpune în viaţă mesajul sfintelor lecturi de astăzi.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.