Reflecţie la duminica a X-a de peste an - B

Cristos este "Dumnezeul puternic" care l-a învins şi jefuit pe diavol.

Două dintre lecturile de la sfânta Liturghie de astăzi ne vorbesc despre Dumnezeu şi slujitorii săi care ne iubesc şi ne vor binele, dar şi despre diavol şi slujitorii săi care ne urăsc şi ne voiesc răul.

Sfântul Augustin (354-430) are o carte numită: De civitate Dei, "Cetatea lui Dumnezeu", carte în care el aseamănă cerul cu Ierusalimul, iar pământul cu Babilonul. Amândouă aceste cetăţi, cerul şi pământul, Ierusalimul şi Babilonul, aparţin marelui rege, Dumnezeu.

Odată, un vizitator, intrând în Babilon, după ce la străbătut în lung şi în lat, l-a întrebat pe un localnic: Cui aparţine cetatea aceasta? Regelui care stăpâneşte şi la Ierusalim! Regele e iubit de cetăţeni? Nu, nimeni nu-l iubeşte, nimeni nu-l ascultă şi nimeni nu-i plăteşte dările! Se poartă rău cu supuşii? Nu, e foarte iubitor, blând şi iubitor! Dar de cine ascultă lumea în această cetate? De duşmanul regelui! Dar acesta cum se poartă cu supuşii? E crud, viclean şi mincinos.

După ce călătorul a vizitat Babilonul, s-a dus să viziteze şi Ierusalimul. După ce l-a vizitat, l-a întrebat şi aici pe un localnic: Cui aparţine cetatea aceasta? Marelui Rege! Aici regele este iubit? Da, foarte mult. Toţi îl socotesc de părinte, îi împlinesc poruncile şi îi dau dările. Am auzit că regele are un duşman care locuieşte în Babilon. Cum e privit aici acel duşman? Foarte rău. Dar de ce? Mereu caută să schimbe legile regelui şi să-i ridice pe oameni împotriva lui. Dar regele cum se poartă cu vrăjmaşul său şi cu cei care l-au părăsit? Bine, dar va veni o zi când îi va nimici pe toţi şi-i va arunca în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 20,10).

Cele două cetăţi reprezintă cele două categorii de oameni care locuiesc pe acest pământ, cei buni şi credincioşi lui Dumnezeu, şi cei răi şi nesupuşi lui Dumnezeu. Dumnezeu cel întreit şi unic este Regele cel bun, iar satana este regele cel rău. Oamenii credincioşi sunt copiii împărăţiei cerurilor, iar oamenii cei răi sunt fiii pierzării.

Isus este "vizitatorul divin" care a venit pe pământ ca să le arate oamenilor dragostea lui Dumnezeu şi răutatea diavolului. Isus este şi "puternicul" care a venit pe pământ să înfrângă pe diavol şi să-i salveze pe toţi oamenii care-l vor urma şi vor crede în el şi în jertfa sa de la cruce.

Apostolii şi ucenicii sunt oamenii de pe pământ care au crezut în dragostea lui Dumnezeu pentru ei, dragoste arătată în Cristos şi jertfa sa, şi apoi s-au alăturat lui în opera de salvare a câtor mai mulţi oameni de pe pământ.

De la vechiul Adam şi până la Noul Adam-Cristos, Scriptura, ne vorbeşte despre faptele rele ale diavolului faţă de oameni şi faţă de fericirea lor. Astfel:

- a condus revolta îngerilor din cer (cf. Ap 12,7-8);

- i-a ispitit pe Adam şi Eva (cf. Gen 3,1-7);

- l-a incitat pe David să păcătuiască (cf. 1Cr 21,1-2);

- a provocat nenorocirile lui Iov (cf. Iov 1,6-19; Iov 2,1-10);

- l-a ispitit şi pe Isus (cf. Mt 4,1-11);

- s-a implicat în moartea lui Isus (cf. Lc 22,3; In 14,30-31);

- se opune împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Mt 12,25-26; Mt 25,41);

- ţine sub control lumea păcătoasă (cf. 1In 5,19; Ap 12,9);

- produce suferinţe oamenilor (cf. Iov 2,7; Lc 13,6; Fap 10,38; 2Cor 12,7);

- ispiteşte pe credincioşi să păcătuiască (cf. 1Cr 21,1; Mt 16,23; Fap 5,3; 1Tes 3,5);

- încearcă să-i oprească pe oameni de la închinarea lui Dumnezeu (cf. Mt 13,19; 1Pt 5,8-9);

- doreşte ca lumea să i se închine (cf. Mt 4,9);

- împiedică răspândirea Evangheliei (cf. Mt 13,19; 2Cor 4,3-4; 1Tes 2,18);

- se preface în înger de lumină pentru a amăgi pe oameni (cf. 2Cor 11,14);

- a făcut planuri pentru pierzarea noastră (cf. 2Cor 2,11; Ef 6,11);

- persecută biserica (cf. Ap 2,10; Ap 12,13-17);

- foloseşte puterea morţii (cf. Evr 2,14-15).

Dar relele şi obrăzniciile satanei faţă de Isus şi faţă de ucenicii săi din toate timpurile nu se opresc numai la cele enumerate mai sus. Mai sunt încă multe altele. De exemplu: Satana şi aliaţii săi îi numesc pe Isus şi ucenicii, nişte "înşelători" (cf. Mt 27,62; 2Cor 6,8) şi "stricători de datini strămoşeşti" (cf. Mt 15,2); nişte "lacomi în mâncare şi băutură" şi nişte prieteni "cu vameşii şi păcătoşii publici" (cf. Lc 7,34); nişte "nebuni şi posedaţi de diavol" (cf. In 10,20; Mc 3,21-22). Diavolul şi aliaţii săi merg până la hulă împotriva Duhului Sfânt, spunând că Isus lucrează minunile sale cu puterea lui Belzebub şi nu cu puterea lui Dumnezeu (cf. Mc 3,22). Iar acest păcat, spune Isus, că nu se iartă (cf. Mc 3,29)... Şi interesant, mai sunt încă mulţi oameni orbiţi care îl mai urmează încă.

După cum reiese din paginile Sfintelor Scripturi:

Dumnezeu Tatăl are putere deplină asupra diavolului (cf. Iov 1,6-12; Iov 2,1-6; Lc 22,31-32)

Isus Cristos a venit pentru a-l distruge (cf. 1In 3,8); l-a biruit în ispitele sale (cf. Mt 4,1-11); l-a scos afară din oameni (cf. Lc 10,18; Lc 11,20); l-a dezarmat prin Crucea sa (cf. In 12,31-33; Col 2,15; Ap 12,11); l-a legat şi i-a luat prada (cf. Mc 3,27);îl va învinge total pe el şi pe aliaţii săi (cf. Ap 20,11.14)

Isus a spus în evanghelia de astăzi: "Nimeni nu poate intra în casa unui om puternic şi nu-l poate jefui, dacă nu l-a legat mai întâi" (Mc 3,27). Ei bine, Isus este "acel om "mai puternic" care l-a legat pe satana şi l-a jefuit"; Isus este "acel om mai puternic" care a nimicit moartea (cf. 2Tim 1,10); Isus este "acel om mai puternic" care a învins şi lumea (cf. In 16,33).

Deşi satana ştie că este un învins, de asemenea şi aliaţii lui ştiu bine că sunt nişte învinşi pentru vecie de Isus, care a împlinit voinţa Tatălui până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8), ei totuşi încearcă să strice cât mai mult şi să piardă pe cât mai mulţi dintre oamenii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26) şi mântuiţi prin "sângele lui Cristos (cf. Fap 20,28; Ap 5,9), pentru că ştiu că timpul lor este scurt (cf. Ap 12,12).

Şi iarăşi foarte curios, oamenii mai aleargă la nişte învinşi, la nişte săraci lipiţi pământului şi la nişte condamnaţi pentru veşnicie, în loc să se grăbească să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui" (Mt 6,33).

Si noi suntem chemaţi să-l învingem pe diavol, pentru că Isus se roagă pentru noi (cf. Lc 22,31-32) pentru că Isus ne-a dat putere ca să-i rezistăm (cf. 1Cor 7,5; Iac 4,7); pentru că Isus ne-a dat credinţă ca să-i stingem săgeţile (cf. Ef 6,16); pentru că Isus ne-a dat puterea rugăciunii (cf. Mt 6,13); pentru că Isus ne-a dat o "lucrare" care nu-i permite diavolului să se apropie de noi (cf. 1Tim 5,13-15); pentru că Isus ne-a dat o mare putere asupra lui (cf. 1In 2,13; Ap 2,10-11; Ap 12,10-11)

Era după un prânz bogat. François-Marie Arouet de Voltaire (1694-1778) înveselise toată curtea regelui Friederich al II-lea (1740-1786), cu tot felul de glume proaste despre religie. La un moment dat, se ridică de la masă şi spune: "Iată, sunt gata să-mi vând locul din rai pentru un pungă de aur!" Un ofiţer bătrân, cu părul alb, care până atunci nu scosese nici o vorbă, nu mai putu să tacă, şi i-a replicat: "Domnule, în cuprinsul ţării Majestăţii Sale regele Prusiei este oprit de-a pune în vânzare ceva pe care nu-l stăpâneşti cu adevărat. Dovediţi-mi că aveţi un loc în rai şi vi-l cumpăr imediat".

Tot aşa ne amăgeşte şi pe noi satana şi aliaţii lor, cu ceea ce nu au şi nu au avut niciodată în proprietate.

Diavolul şi aliaţii săi promit şi dau uneori, lucruri de aici, plăceri de aici, cinste de aici. Însă nu pot da fericire, pentru că nu o au.

În mod admirabil scriitorul nostru Ion Creangă (1821-1889) a descris în povestirea sa: Ivan Turbincă, despre cum diavolul, în dorinţa lui de a-i pierde pe oameni, îi amăgeşte pe oameni, aşa cum pescarul amăgeşte peştii cu nada, cu lucruri pierzătoare de suflet: plăceri, distracţii, onoruri, dar lucruri care nu numai că nu satură niciodată, dar şi golesc sufletul de pace, linişte şi bucurie.

Când Sfântul Antonin de Florenţa (1389-1459) avea 35 de ani, a voit să se retragă din lume, pentru a se dedica pe de-a întregul, trup şi suflet, slujirii lui Dumnezeu şi mântuirii sufletului său şi al altora. Atunci diavolul a încercat să-i zădărnicească hotărârea, aruncându-i pe cale un disc de argint, cu care sfântul să facă pomană, dar să şi se întoarcă din drumul ales. Sfântul a înţeles pe loc şiretenia diavolului şi însemnându-se cu sfânta cruce, a zis: "Pleacă de la mine, Satană!" Imediat a apărut o flacără şi o urmă de fum, ia discul de argint a dispărut.

Diavolul ne amăgeşte cu lucrurile pieritoare ale acestui pământ, iar apoi tot el ne acuză cu ele în faţa lui Dumnezeu.

Se spune că un croitor, amăgit de diavol cu lăcomia, nu dădea niciodată înapoi oamenilor resturile de material care rămâneau. Ajungând pe patul de moarte şi gata de a părăsi această lume, l-a văzut pe diavol, care făcându-şi un steag din bucăţile de material la care el s-a lăcomit, se plimba înaintea lui şi ameninţa că va arăta steagul la Judecata lui Dumnezeu. Atunci omul s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i mai lase viaţa numai cât ar avea nevoie să repare răul făcut, asemenea lui Zaheu (cf. Lc 19,8). Iar Dumnezeu i-a mai dat viaţă încă mulţi ani după reparaţie, spre mai marea durere a diavolului. Şi de câte ori de atunci era ispitit să înşele iar, îşi zicea singur: "Adu-ţi aminte de steag!" Şi astfel câştiga lupta cu diavolul.

Isus şi ucenicii săi nu ne promit şi nu ne dau lucruri de aici. Ei ne promit lucruri care nu se strică, lucruri care nu le putem pierde şi lucruri care ne fac fericiţi pe veci. "Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde hoţii nu le sapă şi nu le fură" (Mt 6,21).

Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, Dumnezeu i-a arătat odată cerul. Era ca o cetate cu străzi de aur curat, cu ziduri de pietre preţioase, cu palate de smaralde, cu lumină din Dumnezeu, cu ospăţ veşnic la care se serveşte mana ascunsă şi vinul nou (cf. Ap 2,17; 21,9-27).

Sfântul Paul răpit în al treilea cer spune: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc" (1Cor 2,9).

În cer nimeni nu va purta coroană, dacă pe pământ nu a purtat cruce, aşa ne spune sfântul Paul în cea de-a doua lectură de astăzi: "Căci suferinţele noastre de acum sunt uşoare în comparaţie cu gloria neasemuit de mare şi veşnică pe care ele ne-o pregătesc" (2Cor 4,17).

Se spune că un căpitan de vapor reuşea să aducă mereu heringi proaspeţi în port, pe când alţii nu puteau lăuda cu acest lucru. Secretul lui era că în bazinul cu heringi dădea drumul la o pisică de mare, care menţineau herigii mereu activi şi proaspeţi. Şi Domnul ne trimite pisica lui de mare, suferinţa, pentru a ne ţine toată viaţa activi şi plăcuţi lui.

Deşi trăim pe pământ, unde diavolul şi îngerii lui au fost aruncaţi după răzvrătire (cf. Ap 12,9), deşi aliaţii lui de pe pământ par a domni pentru puţină vreme (cf. Ap 12,12), totuşi noi să fim înţelepţi şi să ne împotrivim oricărui rău şi să ne apropiem de Dumnezeu, care se va apropia de noi (cf. Iac 4,7-8).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 25.