Reflecţie la Joia Verde 2012

Sângele legământului de pe Sinai, o veche prefigurare a Sângelui lui Isus de pe Golgota

Agenda liturgică de astăzi ne spune aşa: "Lecturile ne atrag atenţia asupra misterului pe care îl cuprinde sângele lui Cristos. În Evanghelie, Cristos, prezentând ucenicilor paharul cu vin, le spune: "Acesta este sângele meu, al noului şi veşnicului legământ", evocând astfel jertfa Alianţei încheiate de către Dumnezeu şi poporul său pe muntele Sinai. Dar în acelaşi timp proclamă jertfa pe care avea s-o aducă pe cruce. Considerând măreţia acestei jertfe, noi o vom celebra cu o credinţă mai vie prin memorialul pe care l-a orânduit însuşi Cristos şi care nu este decât sfânta Liturghie. Aici noi ne unim cu Cristos în a-i aduce Tatălui jertfa plăcută şi răspundem la legământul de iubire pe care Dumnezeu îl încheie cu noi".

Despre pelican se spune că îşi hrăneşte puişorii cu trupul şi sângele său. Îşi împunge pieptul cu ciocul, rupe propria sa carne, apoi lasă să picure sânge, pentru a-şi hrăni puişorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar zice: "Eu îmi hrănesc puii cu carne şi sânge". Iar puişorii, la rândul lor, ar putea zice: "Noi trăim cu sânge şi carne". Asta face Isus cu noi de la Joia Mare încoace.

Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi privit vreodată "ostia" pe care o primiţi la Sfânta Împărtăşanie? Este asemănătoare cu pâinea pe care o mănâncă evreii la masa lor de Paşti. Această pâine este nedospită, este străpunsă de şiruri de mici găuri care formează dungi şi este uşor arsă.

Poate că în acest moment, v-aţi pus întrebarea de ce este aşa? Răspunsul este următorul:

Pâinea pe care o primim atunci când ne împărtăşim este Trupul Domnului nostru Isus Cristos, care a purtat păcatele şi bolile noastre la cruce, şi "care a murit ca să ispăşească păcatele săvârşite împotriva vechii alianţe; astfel ca cei chemaţi să poată primi moştenirea veşnică deja promisă" (Evr 9,15).

Pâinea este nedospită, pentru aluatul este semnul păcatului, iar Isus a fost nevinovat (cf. In 8,46).

"Iată pâinea îngerească, hrană-n valea pământească,/ pentru vrednicii creştini, nu de aruncat la câini./ În figuri el ni s-arată: Isaac cel jertfit de tată, /mielul cel nevinovat, mană ce-n pustiu s-a dat/ (cf. Secnenţa de Joia Verde, strofa 11).

Asemeni pâinii ebraice găurite, fruntea Lui Isus a fost străpunsă de coroana de spini; la fel i-au fost străpunse mâinile, picioarele şi coasta de către suliţa ostaşului. Isaia a spus că "El a fost străpuns pentru păcatele noastre" (Is 53,5).

Asemeni pâinii ebraice ce are dungi pe ea, spatele lui Isus a fost plin de dungile bicelor care i-au sfâşiat carnea până la os şi L-au însângerat, astfel ca noi să putem spune azi: "prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Is 53,5).

Dar ce e cu urmele de arsură? Toată puterea focului mâniei Lui Dumnezeu a căzut asupra Lui Isus, arzând păcatele noaste în Trupul său, şi în acelaşi timp înălţând către cer o mireasmă plăcut mirositoare (cf. 2Cor 5,21). Astfel păcatele şi nelegiuirile noastre, au fost făcute cenuşă şi Tatăl nu-Şi mai aminteşte de ele (cf. Evr 9,11-15).

De acum înainte, când ne vom împărtăşi, vom şti că ce şi pe Cine îl primim. Vom şti că îl vom primi pe Isus care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi rănit spre vindecarea noastră. Vom şti că Isus a suferit judecata de foc a Lui Dumnezeu, pentru ca noi să nu mai fim judecaţi pentru păcatele noastre (Is 53,6). Vom şti că El a purtat de asemenea bolile, durerile, şi neputinţele noastre, pentru ca noi să putem umbla în sănătate divină toate zilele vieţii noastre (cf. Is 53,4-5).

Atunci când vom discerne aceste adevăruri despre Trupul Lui Cristos, vom lua Sfânta Împărtăşanie mai conştient, şi nu vom fi slabi şi bolnavi, şi nu vom muri înainte de vreme, dar vom fi puternici, sănătoşi şi vom avea viaţă lungă (cf.1Cor 11,27-30).

Ceea ce a facut Isus pentru noi in Joia Mare, depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere.

De aceea sfântul Leonard de Porto Maurizio (1667-1751), meditând la cuvintele lui Isus: "Luaţi şi mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Luaţi şi beţi, acesta este Sângele Meu (cf. Mc 14,22-24), a exclamat: "Ce vrei să faci, Isuse? Opreşte-te, te rog, ce vrei să faci? Vrei sa te dăruieşti lumii şi oamenilor! Dar ce-au făcut oamenii şi lumea pentru Tine? Când ai venit pe pământ, lumea te-a adăpostit cum nu se poate mai rău, într-un grajd, între două animale. Un Irod a căutat să te omoare pe când erai încă în faşă, iar un alt Irod te-a luat de nebun. Unii au încercat să te arunce într-o prăpastie (cf. Lc 4,29), iar alţii au voit să te omoare cu pietre (cf. In 10,31). Când le-ai dat pâine pe săturate în pustiu, în loc de mulţumire, ei s-au năpustit asupra ta ca să te sfâşie ca nişte câini, şi acum vrei sa le dai Trupul Tău, Pâinea Îngerilor?"

"Doamne, adu-ţi aminte ceea ce ai spus femeii cananeence:" Nu este bine să scoţi pâinea din gura copiilor şi s-o dai câinilor" (Mt 7,1-6). Cum te laşi să intri în gura lui Iuda, în inima căruia tocmai clocoteşte trădarea? Cum vrei să te laşi mâncat de atâţia şi atâţia oameni cufundaţi până peste cap în mocirla celor mai oribile păcate? Cum te laşi în voia unui preot, ca să te coboare din cer pe pământ, printr-un simplu gest şi câteva cuvinte? Cum te laşi expus pe altarele atâtor biserici, unde oamenii se poartă cu tine cu indiferenţă şi fără respect, şi unde te lasă aproape mereu singur? Cum de te laşi purtat în procesiune când mulţi nu te mai însoţesc? Cum te laşi purtat prin case casele noastre, când nici chiar cei bolnavi nu te mai aşteaptă? O, Isuse, Fiul lui Dumnezeu şi al Mariei, cruţă-te, gândeşte-te la tine, gândeşte-te la cinstea care ţi se cuvine, şi nu te expune la atâtea batjocuri şi umilinţe!"

Dar Isus îi răspunde: "Cine poate să pună margini iubirii mele, care este fără margini? Eu mă ofer lumii ca arvună de mântuire pentru ca să fundamentez mai bine pacea dintre Dumnezeu şi om. Ştiu că voi sta în biserici cu tabernacole neîngrijite şi nedemne. Ştiu că puţini ma vor vizita şi că puţini mă vor însoţi în procesiuni. Ştiu că atunci când voi coborî din cer la Prefacere şi atunci când voi fi expus pe altar pentru adoraţie, mulţi îşi vor permite înaintea mea tot felul de necuviinţe. Ştiu că mulţi eretici şi păgâni mă vor ocărî, iar mulţi creştini mă vor primi necuviincios. Ştiu toate".

Dar în acelaşi timp, îi răspunse Isus:

"Ştiu ca va exista o Ecaterina din Siena (1347-1380), o Magdalena de Pazzi (1566-1607), şi multe suflete alese asemenea lor, care primindu-mă în sufletul lor, vor leşina de emoţie, bucurie şi fericire".

Referitor la Ecaterina de Siena, fac o paranteză: Se povesteşte despre Ecaterina de Siena (1347-1380) că într-o zi trebuia să facă o călătorie lungă cu un grup de pelerini. S-au sculat în toiul nopţii şi au plecat. În timp ce călătoreau, tovarăşii săi de călătorie o supravegheau cu atenţie, pentru că Ecaterina era deja renumită şi stimată ca o mare sfântă. Iar ea, spre marea lor surprindere, se lamenta mereu spunând: Ah, mi-e foame! Ceilalţi erau uimiţi de aceste lamentări. Apoi grupul a ajuns la o biserică, toţi au intrat şi au luat parte la sfânta Liturghie. La sfârşit, în grădina bisericii, s-a întins şi o masă. Toţi au mâncat, mai puţin Ecaterina. "Ecaterina, nu spuneai pe drum că ţi-e foame, hai la masă?" Iar ea a răspuns: "Da, îmi era foame, dar acum am mâncat deja". Atunci au înţeles care era foamea ei: foamea ei era după Euharistie.

Aşa cum Ecaterina de Siena n-a putut călători spre locuri sfinte fără Euharistie; aşa cum poporul ales n-a putut călători spre Ţara Canaanului fără mana cerească; aşa cum Ilie n-a putut călători la Muntele Domnului, fără pâinea din Cer; tot astfel nici noi nu vom putea călători spre Paradis, fără Pâinea Euharistică.

"Ştiu că va exista o Roza de Lima (1586- 1617), şi mulţi asemenea ei, care primindu-mă în Sfânta Împărtăşanie, vor crede ca au primit soarele şi se vor topi ca ceara înaintea mea".

"Ştiu că va exista o Colomba de Rietti 1467-1501), şi mulţi bărbaţi şi femei asemenea ei, care nu vor avea altă hrană pentru viaţa lor trupească şi sufletească, decât Sfânta Împărtăşanie".

"Ştiu că va exista un Toma de Aquino (1225-1274), un Bonaventura (1218-1274), şi mulţi asemenea lor care se vor întrece în a mă cânta şi cinsti în Sacramentul Euharistiei".

"Ştiu că va exista un Alfons de Ligouri (1696-1787), şi mulţi asemenea lui, care nu se vor sătura niciodată de Trupul şi Sângele meu, şi cărora li se va mări pieptul atunci când mă vor primi".

"Ştiu că va exista un Ioan de Capistran (1386-1456), şi mulţi alţii asemenea, care vor veni dimineaţa devreme, şi care mă vor adora pe lângă uşa încuiată şi prin gaura cheii".

Într-un cuvânt, ştiu că vor fi multe suflete curate şi alese, care mă vor iubi şi mă vor primi cu o devoţiune aleasă. De aceea îmi menţin hotărârea luată ca să prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele meu, la Sfânta Liturghie, pentru a deveni hrană pentru cei care mă primesc, viatic celor care călătoresc, şi garanţie de înviere şi viaţă veşnică celor care mă iubesc, şi pentru ca toţi să cunoască faptul că bucuria şi plăcerea mea este să locuiesc în mijlocul oamenilor" (Prov 8,31).

În cursul dimineţii din Joia Mare şi Sfântă, Isus şi-a trimis ucenicii în cetate, şi le-a spus că un om care va purta un ulcior cu apă, le va arăta o sală mare la etaj, aşternută gata, ca acolo să pregătească Cina (cf Mc 14,15).

"Sala mare de la etaj" ne aminteşte de Cenacol (cf. Mc 14,15); ne aminteşte şi de sala mare a nunţii fiului de împărat, unde este loc pentru toţi oamenii (cf. Lc 14,15-22) ne aminteşte de spaţiul larg al naturii, unde Isus a săturat pe cei 5000 (cf. In 6,10), dar sala mare de la etaj ne aminteşte în primul rând de Paradisul Ceresc, unde vom sta la Ospăţul veşnic cu Isus (cf. Lc 13,29).

Văzând cum Mântuitorul Isus s-a îngrijit El însuşi de pregătirea sălii pentru Cină, putem spune că tot Mântuitorul însuşi s-a îngrijit şi de pregătirea noastră pentru mântuire. Cineva spunea aşa: "Nu eu am luptat ca să ajung la mântuire, ci Domnul a luptat ca să biruiască necredinţa mea. /Nu eu am alergat ca să ajung la El, ci El a umblat după mine şi m-a adus la El./ Nu eu am lucrat ca să am pace cu Dumnezeu, ci El a lucrat cu mine ca să-mi dea pacea Sa" (cf. 2Tim 1,9).

Menţiunea "pregătirii mesei" ne mai spune şi că noi toţi trebuie să pregătim odaia dinăuntru a inimii noastre. Isus vrea ca în odaia de sus a sufletul nostru, să găsească în primul rând iubire frăţească. Şi aşa cum din iubire, Isus, ne spală zilnic picioarele în Baia Spovezii, tot aşa şi noi trebuie să ne spălăm unii altora picioarele, adică să ne iertăm şi să ne slujim unii pe alţii. "V-am dat un exemplu ca şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă" (In 13,15).

Închei această reflecţie cu un gând luat de la sfântul Ciril din Ierusalim (315-386), referitor la roadele Euharistiei în inimile credincioşilor: "Atunci când te umflă otrava mândriei, ia acest sacrament, fiindcă această Pâine umilă te va face umilit. Dacă te stăpâneşte zgârcenia, hrăneşte-te cu Pâinea cerească şi ea te va face darnic şi mărinimos! Dacă bate spre tine vântul dăunător al invidiei, ia Pâinea îngerilor care îţi va împărtăşi adevărata iubire! Dacă te-ai dedat la necumpătare în mâncare şi băutură, mănâncă trupul şi bea sângele lui Cristos, şi acest trup, care a îndurat atâtea renunţări, cu siguranţă te va ţine în cumpătare. Dacă te paşte lenea şi te face rece ca gheaţa, încât nu mai ai gust nici pentru rugăciune şi nici de vreo altă faptă bună, întăreşte-te cu trupul lui Cristos şi te vei umple de pietate şi zel! Dacă, în sfârşit, te ispiteşte necurăţia, mai cu seamă atunci să iei la tine aceasta, cea mai mare Taină, iar trupul preacurat al lui Cristos te va face fără prihană şi curat". Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.