Luncani: Exerciţii spirituale pentru tineri

La Mănăstirea Carmelită din Luncani (BC), în zilele 26-30 iunie 2012, s-au desfăşurat exerciţiile spirituale pentru tineri cu tema: "Oare eu pot fi profet?". Au fost organizate de Comisia de Pastoraţie Vocaţională (FCRSM): sr. Patricia Rediu, CJ; sr. Iuliana Neculai, NDS; sr. Teodorina Birtoc, CMD; sr. Francesca Piaggi, SCMR. Au colaborat: pr. Augustin Folner, carmelit, şi pr. Claudiu Eva, SVD.

Sr. Francesca Piaggi

* * *

Oare eu pot fi profet?

Am pornit în 26 iunie spre mănăstirea din Luncani fără să mă gândesc prea mult la ceea ce mă aşteaptă ştiu că am simţit o bucurie pentru că aveam ocazia de a petrece câteva zile în linişte şi de a mă gândi la ceea ce vrea Dumnezeu de la mine.

Am ajuns la mănăstire şi a sosit momentul de a scrie pentru ce ne aflăm noi aici, ce căutam, ce dorim de la aceasta experienţă. M-am gândit foarte bine şi ştiam ce caut, ce doresc. Caut să învăţ să cunosc prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, dar tot îmi puneam aceasta întrebare: Oare eu pot fi profet?

Înainte de a te forma în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a te naşte te-am sfinţit. Oare cum este posibil ca, fiind atât de mici, să avem totuşi această misiune de la Dumnezeu? Cum putem noi şti drumul pe care trebuie să-l urmăm şi cum avem să îndeplinim această misiune pe care toţi o avem încredinţată.

Ni s-au pus trei întrebări la care trebuia să răspundem individual:

1. Ce ştiu eu despre naşterea mea?

2. Ce este sau ce înseamnă viaţa pentru mine?

3. Dacă ştiu că vin de la Dumnezeu, care este relaţia mea cu Dumnezeu?

Viaţa pentru mine este un dar un sens sau scop pe care îl caut şi îl descopăr în fiecare zi. Viaţa este a munci pentru aproapele şi rodul munci este bogăţia veşnică. Relaţia mea cu Dumnezeu este să îl caut şi ştiu că m-a găsit şi cer şi ştiu că îmi va oferi şi pentru toate acestea îi mulţumesc. Mi-a plăcut foarte mult când am mers la Casa Olarului şi am început a crea cu mâinile noastre auzeam în jurul meu atâtea voci: "Eu voi face un vas... eu o bărcuţă" Încercam şi eu să fac un vas, dar nu reuşeam. A durat o perioadă astfel încât am rămas aproape ultima şi tot nu ştiam ce să fac cu acea bucăţică de lut din mâinile mele apoi pur şi simplu mâinile munceau şi am rămas uimită că aveam o inimă şi la sfârşit m-am hotărât să fac o inimă care arde. Cât de mult a contat să rămâi în linişte şi să nu asculţi ceea ce este în jurul tău, să fii doar tu şi acea bucăţica de lut, aşa suntem noi în mâinile Domnului.

În următoarea zi am pornit prin pădure, imitând drumul lui Moise prin deşert, nu a fost un drum uşor, dar priveam soarele care ne urma, staţiunile de la drumul crucii care se aflau pe drumul nostru şi aveam încredere că nu suntem singuri, că Dumnezeu nu ne părăseşte, ne călăuzeşte şi ne dă tăria de a merge mai departe în orice situaţie.

În urmă filmului Ieremia pe care l-am vizionat, a urmat o seară de veghe. Am fost chemaţi fiecare pe nume. A venit şi rândul meu şi eram întrebată: Ce vezi? Vedeam teama pe care o aveam pentru că nu ştiam să vorbesc, dar şi răspunsul "Nu-ţi fie teamă, du-te şi vorbeşte. Am pus cuvintele mele în gură ta, du-te şi vesteşte iubirea". Şi am luat un bileţel care conţinea ceea ce avea să-mi spună Domnul. Apoi am auzit şi ceea ce vedea Ieremia şi m-au copleşit cuvintele lui pentru că mi-am dat seama cât de multă nevoie este de noi în lume, de profeţi de adevăr şi de curaj.

În ultima zi am împărtăşit câteva impresii, am vrut să rămân ultima pentru a asculta cu atenţie pe toţi; unii spuneau că îşi doresc să mai revină, că au învăţat umilinţa, alţii că a fost o experienţă frumoasă, că au găsit liniştea pe care nu o găseau în altă parte, unii le mulţumeau organizatorilor şi se considerau norocoşi că au trăit această experienţă, iar eu am prins curaj şi vorbele mele au fost multe. Mi-am dat seamă câte daruri avem: de a vorbi, a asculta, a merge, a îmbrăţişa, a vedea, iar noi suntem atât de posesivi, ne gândim numai la noi. Şi m-au întrebat unii de ce plângeam la vorbele lui Ieremia şi le-am răspuns că plângeam pentru cei care plâng pentru copiii flămânzi, abandonaţi, suferinzi, avortaţi.

Ceea ce voi lua cu mine din această experienţă sunt curajul, implicarea şi dăruirea faţă de aproapele. Iar ceea ce scria pe bileţelul meu: "Profet peste naţiuni te-am pus şi te-am dăruit!"

Cristyna

lecturi: 22.