Meditaţie la Preasfânta Treime

"Trei sunt care dau mărturia în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei una sunt" (1In 5,7).

"Totul este săvârşit de Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt" (Sfântul Ciril din Alexandria).

Deasupra altarului unei biserici se află simbolizată Preasfânta Treime, printr-un triunghi echilateral, cu un ochi deschis în mijloc, ochi care te priveşte fix în orice loc al bisericii. Văzând acest triunghi echilateral, cu ochiul deschis în mijloc, două persoane au început să vorbească despre el. Una din persoane zise: "E ochiul lui Dumnezeu, veşnic deschis, care observă toate păcatele şi care stă gata să te lovească în orice clipă". "Ba nu, spuse cealaltă persoană, eu cred că e ochiul lui Dumnezeu, mereu deschis, pentru a vedea necazurile şi problemele noastre, pentru a ne veni într-ajutor cu promptitudine".

În prima lectură de astăzi, Dumnezeu cel întreit şi unic i s-a descoperit lui Moise ca fiind Cel Preaînalt, Cel care vorbeşte în tunete şi fulgere, dar şi că este Cel mai iubitor şi mai apropiat de oameni, Cel îşi însoţeşte mereu cu iubire poporul său (cf. Dt 4,32-34.39-40).

Aşa credem şi noi, că Dumnezeu cel întreit şi unic, este Cel care ne veghează mereu cu o iubire, Cel care observă mereu necazurile prin care trecem, Cel care ne ajuta imediat, şi Cel care ne însoţeşte cu grijă pe toate căile vieţii noastre.

Noi credem că, aşa cum ne învaţă şi sfântul Irineu (130-202), "Dumnezeu Tatăl este Cel care ne iubeşte şi lucrează mereu pentru noi, prin cele două mâini ale iubirii sale, Isus şi Duhul Sfânt".

Noi credem că cele trei persoane divine: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt cele trei izvoare divine care înviorează, dau viaţă şi rodnicie Bisericii.

Astăzi avem sărbătoarea Preasfintei Treimi, dar să nu ne imaginăm că cineva ne-ar cere astăzi să pătrundem şi să dezlegăm misterul cum cele trei persoane divine sunt egale în mărire, dar distincte între ele, cum sunt legate şi unite între ele, şi cum rămân fiinţa unică a lui Dumnezeu.

Sfântul Grigore din Nazianz (329-390) spunea: "A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) este o nebunie".

Nu odată ne-a fost dat să vedem temerari care, încercând să explice misterul Preasfintei Treimi, s-au găsit trudind în zadar, asemenea copilului din visul sfântului Augustin (354-430), care voia să mute apa mării, cu paharul lui mic, în gropiţa pe care o săpase pe plajă.

Sfânta carte ne spune că toate au timpul lor (cf. Qoh 3,1). Acum e timpul când suntem chemaţi să credem în iubirea Preasfintei Treimi şi să împlinim faptele ce decurg din această credinţă. Iar dincolo, în viaţa veşnică, va fi timpul când îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă (cf. 1Cor 13,12) şi îl vom vedea aşa cum este, şi mai mult decât atât, vom deveni şi asemenea lui (cf. 1In 3,1-2).

Aici pe pământ, Dumnezeu cel întreit şi unic ne-a descoperit din misterul său, numai cât să ne fie îndeajuns să credem iubirii sale şi să ne deschidem spre mântuire. Dumnezeu ne-a revelat numai cât ne era necesar spre mântuire, prin cele două "cărţi" ale sale: "Cartea naturii" şi "Cartea Scripturii", lăsând ca restul să ni-l descopere în viaţa veşnică.

În "Cartea naturii", Dumnezeu cel întreit şi unic ne-a revelat că el îşi are pusă "pecetea" în toată creaţia. Astfel în creaţie întâlnim:

- trei stări: solidă, lichidă şi gazoasă;

- trei regnuri: mineral, vegetal şi animal;

- trei moduri de viaţă şi mişcare: pe uscat, în apă şi în aer;

- trei elemente care compun trupul plantelor, animalelor şi oamenilor;

- trei elemente compun şi sufletul uman: raţiune, voinţă conştiinţă etc.

În "Cartea Scripturii", Dumnezeu ne-a vorbit voalat încă din Vechiul Testament despre misterul Preasfintei Treimi, atunci când Dumnezeu a vorbit despre sine la plural, la creaţia omului (cf. Gen 1,26), la Turnul Babel (cf. Gen 11, 7) şi atunci când Dumnezeu căuta oameni credincioşi pentru vestire (cf. Is 6,8), voalat pentru ca oamenii să nu înţeleagă cumva că sunt mai mulţi dumnezei, ca la popoarele păgâne.

Iar în Noul Testament, Isus este cel care ne-a vorbit deschis despre misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane distincte şi egale în mărire. Isus ne-a revelat pentru prima dată că în Preasfânta Treime: Dumnezeu Tatăl este iubire, Dumnezeu Fiul este iubire şi Dumnezeu Duhul Sfânt este iubire (cf. 1In 4,8.16). După Isus, şi apostolii ne-au vorbit despre iubirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt (cf. Rom 8,14-17).

Nu numai prima creaţie, ci şi noua creaţie realizată la plinirea timpurilor (cf. Gal 4,4) poartă în sine "pecetea" Preasfintei Treimi. Astfel, în numele Preasfintei Treimi "oamenii noi" sunt: botezaţi, iertaţi, răscumpăraţi, binecuvântaţi, întăriţi şi conduşi înapoi în ceruri.

Deci, "Poarta" de intrare în iubirea Preasfintei Treimi este una singură, Isus Cristos (cf. In 10,9). Primindu-l pe Isus Cristos, creştinii îşi dau seama că Dumnezeu are un Fiu, egal cu sine, care ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt. Primindu-l, el face din noi copii ai lui Dumnezeu Tatăl şi moştenitorii săi. Prin moartea şi învierea sa, el a inaugurat pentru noi o cale nouă şi vie (cf. In 14,6) pentru a intra în sfânta sfintelor care este Preasfânta Treime (cf. Evr 10,19-20), şi ne-a lăsat şi mijloacele optime pentru a putea urma această "cale" şi de a intra pe această "poartă" în Preasfânta Treime.

Primul şi cel mai universal mijloc de a urma calea şi a intra pe "poarta" Isus este Biserica.

Sfântul Augustin (354-430) ne spune: "Atunci când cineva vrea să traverseze un braţ de mare, cel mai important lucru este, nu să stea pe ţărm şi să privească spre malul opus, ci să se urce în barca care-l duce spre celălalt mal". Deci, cel mai important lucru, nu este de a specula despre Preasfânta Treime, ci de a intra în credinţa Bisericii care conduce la Preasfânta Treime.

Iar în Biserică, mijlocul prin excelenţă care conduce la Preasfânta Treime, este Euharistia. Liturghia este o acţiune trinitară de la început până la sfârşit; începe în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi se termină cu binecuvântarea în numele Tatălui, şi al a Fiului şi al Sfântului Spirit. Ea este oferirea de sine pe care Isus, cap şi trup mistic, o face Tatălui în Duhul Sfânt. Prin intermediul ei intrăm cu adevărat în inima Preasfintei Treimii.

Acest lucru l-a arătat şi Îngerul Păcii, care a prefaţat apariţia Sfintei Fecioare Maria la Fatima, în anul 1917, atunci când a apărut ţinând într-o mână un potir, iar în cealaltă o ostie consacrată, apoi în faţa lor s-a aruncat la pământ preamărind Preasfânta Treime şi chemând şi pe cei prezenţi să facă la fel.

Să nu uităm apoi de Semnul Sfintei Cruci şi de Doxologia: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt", prin care sfinţii ca: Ioan Apostolul, Anton de Padova, Ieremia Valahul, Francisc Xaveriu, etc. au alungat diavoli, au îndepărtat calamităţi, au vindecat bolnavi şi au convertit popoare.

După toate acestea, noi mai trebuie să-i pregătim Preasfintei Treimi şi un loc în viaţa noastră; să-i păzim Legile şi poruncile; s-o lăsăm să exprime prin noi; să-i imităm dragostea şi unitatea; şi să purtăm grijă nu numai de mântuirea noastră, ci şi de mântuirea şi trebuinţele semenilor noştri.

Păzirea poruncilor divine este primul semn al deschiderii noastre către Preasfânta Treime. Sfântul apostol Ioan scrie: "Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile lui. Iar poruncile lui nu sunt grele" (1In 5, 3).

Unul dintre conducătorii Asiei Mici scria la începutul secolului II o scrisoare împăratului Traian, în care spunea: "Creştinii sunt oameni care în mod deliberat se obligă să evite faptele rele, aceştia niciodată nu acceptă să fure, nu rup legătura căsătoriei, niciodată nu permit nedreptatea, întotdeauna sunt atenţi la cuvinte şi nu-şi însuşesc vreun lucru străin". Să trăim şi noi la fel!

Un alt semn al deschiderii noastre spre Sfânta Treime este şi acela de a o lăsa să se exprime prin noi.

Pastorul Richard Wurmbrand (1909-2001) a petrecut 14 ani în închisorile comuniste. Într-o zi pe când vorbea cu câţiva deţinuţi, unul dintre ei i-a pus o întrebare: "Cum este Isus?" Iar pastorul într-un moment de mare curaj i-a replicat cu smerenie si simplitate: "Isus este ca mine". Iar omul acela, cunoscând bunătatea pastorului, i-a răspuns: "Dacă este ca dumneavoastră, îl iubesc". Iată o adevărată exprimare a iubirii Preasfintei Treimi, prin viaţa unui om.

Există în Rusia o icoană foarte frumoasă a Preasfintei Treimi, icoană realizată de Andrei Rubliov (1360-1430). Această icoană redă dogma unităţii şi treimii lui Dumnezeu prin faptul că trei peroane distincte sunt şi foarte asemănătoare între ele. Ele sunt aranjate în mod ideal într-un cerc pentru a scoate în evidenţă unitatea lor; iar cu mişcarea şi dispunerea lor diferită proclamă şi deosebirea lor.

Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), pentru a cărui mănăstire din Rusia a fost cerută şi pictată icoana, se remarcase în istoria rusă prin faptul că a readus unitatea între conducătorii Rusiei care erau în conflict între ei şi pentru că a realizat unitatea dintre ei, a făcut posibilă eliberarea Rusiei de tătarii care o invadaseră. Motoul pe care Rubliov s-a străduit să îl interpreteze în icoana sa, a fost: "Contemplarea Preasfintei Treimi învinge discordia odioasă din această lume".

Contemplând astăzi misterul Preasfintei Treimi, să învingem şi noi discordia dintre noi şi să instaurăm unitatea şi dragostea care sălăşluieşte în sânul Preasfintei Treimi.

Isus a poruncit astăzi Bisericii sale ca toţi cei care cred să fie botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Dar ca oamenii să ajungă la sfântul Botez, Isus a spus astăzi că trebuie să fie aduşi şi instruiţi de către noi: "Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Mt 28,19-20).

Pentru sfântul Ioan Crisostom (354-407), zice că orice creştin are datoria de a lucra nu numai la mântuirea sa, ci şi a celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu ori s-au îndepărtat de el, a celor care au nevoie de Dumnezeu, a celor pe care Isus îi numeşte: "cei mai mici" (cf. Mt 18, 10).

Sfânta Teodosia, fecioară din Cezareea (+ 307), îi cerceta pe creştinii din temniţe, îi mângâia cu învăţăturile Evangheliei şi mărturisind astfel pe Cristos a fost şi ea închisă şi martirizată.

În cartea sa Din tezaurul ortodoxei, 1991, pr. dr. Ştefan Slevoacă (1912-1998) relatează că, odată, un necredincios a întrebat pe un copil sărac care ieşea dintr-o biserică: "Ce ai învăţat tu astăzi?" Băiatul a răspuns că a învăţat că Dumnezeu este iubire. "Dacă e adevărat lucrul acesta, de ce n-a trimis Dumnezeu pe cineva care să-ţi dăruiască o haină mai bună ?" După o clipă de gândire copilul a răspuns: " Cred că Dumnezeu a trimis pe cineva, dar acela a uitat".

Să nu uităm că oricărui creştin Dumnezeu i-a încredinţat pe toţi oamenii de mântuit şi de îngrijit.

Câţi slabi şi micuţi am adus noi la Dumnezeu? "Fraţii mei, dacă cineva dintre voi rătăceşte departe de adevăr şi un altul îl întoarce, să ştie că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate" (Iac 5,19-20).

Iată, aceasta este adevărata cunoaştere şi cinstire a Preasfintei Treimi, care ne este cerută acum în această viaţă, pentru ca la sfârşit să intrăm în slava ei, aşa cum a dorit Isus (cf. In 17,24).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.