Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna iunie 2012

Numărul 6 (270) din iunie 2012, al revistei "Lumina creștinului", se deschide cu scrisoarea pastorală "Un dar pentru noi toți", al cărei moto este: "Ca voi să fiți sfinți" (1Tes 4,3).

PS Petru Gherghel prezintă semnificația celor trei mari sărbători ale lunii iunie - Trupul și Sângele Domnului (7 iunie), Preasfânta Inimă a lui Isus (15 iunie) și solemnitatea Sfinții Petru și Paul (29 iunie) văzute drept "momente de vârf în cunoașterea și trăirea acestui sublim adevăr: Isus rămâne mereu cu noi, până la sfârșitul veacurilor, ca să ne împărtășească iubirea sa divină și cu ea toate darurile cerești (...)".

De asemenea, PS Petru Gherghel prezintă, detaliat, semnificația scrisorii speciale adresate clerului de către Congregația pentru Cler, cu binecuvântarea Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea. Textul scrisorii va putea fi aflat pe situl Episcopiei de Iași, împreună cu modele de reflecții și rugăciuni, și cu formularul unei cercetări speciale a cugetului, adaptat chemării preoțești de slujitori ai Bisericii și ai poporului creștin. "Toate vor fi de real folos pentru viața noastră sacerdotală și pentru a înțelege că aceasta e voința lui Dumnezeu: «ca toți să fim una și să fim sfinți»", scrie la sfârșitul scrisorii pastorale, PS Petru Gherghel.

Rubrica "Actualitatea" este foarte bogată în evenimente. Astfel, la pagina 5 e publicată "Declarația cu privire la alegerile locale", document adoptat de Conferința Episcopilor din România (CER) în cadrul sesiunii de primăvară (Blaj, 8-10 mai), în care episcopii catolici îi îndeamnă "pe fiecare creștin și pe toți oamenii de bună credință să-și exercite dreptul și responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 10 iunie 2012".

La aceeași pagină, pr. Lucian Farcaș publică un fragment din "Decalog electoral" intitulat "Reguli pentru votare".

Vizita la Iași a cardinalului Cristoph Schönborn este prezentată pe larg de Virgiliu Demșa-Crainicu (pag. 7), vizită prilejuită de primirea de către Eminența sa a titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universității Al. I. Cuza (21 mai).

Pr. Petru Tamaș publică articolul "Biserica și comunicarea", prilejuit de cea de-a XII-a ediție a Întâlnirii Naționale a Operatorilor Mass-media Catolice (INOMC), care s-a desfășurat la Ciofliceni-Snagov în perioada 7-10 mai (pag. 10).

La 12 mai a fost inaugurată la Satu Nou (Bacău) o casă pentru vârstnici, aparținând surorilor din Congregația "Fiicele Sfântului Francisc" din aceeași localitate, la eveniment luând parte pr. Alois Fechet, vicar episcopal și responsabil cu viața consacrată pe teritoriul Diecezei de Iași (pag. 6).

Câteva zile mai târziu (15 mai), PS Aurel Percă a celebrat la Răcăciuni o sfântă Liturghie, cu prilejul sărbătoririi unui an de la înființarea parohiei, consacrarea altarului și sfințirea bisericii "Nașterea Maicii Domnului". Cu acest prilej a fost sfințită statuia fericitului Ioan Paul al II-lea, amplasată în curtea parohiei.

În sfârșit, la pagina 9 este prezentat pelerinajul anual de la Sighet, eveniment desfășurat la 11 mai, cu participarea a 4000 de credincioși din toată țara.

Paginile 8-9 găzduiesc cutremurătorul articol "Executați fără judecată", semnat de pr. Cornel Cadar. Este vorba de o reconstituire a crimei comise în anul 1950 de agenți ai Securității - brațul armat al regimului comunist din România - căreia i-au căzut victime 11 eroi anticomuniști, neidentificați din păcate!

Rubrica "Istorie" găzduiește articolul "Sfințirea bisericii din Șerbănești (Bacău)", semnat de pr. Cristinel Alecu, iar rubrica "Mesajul sfinților" găzduiește articolul "Memoria episcopului martir Anton Durcovici", semnat de dr. Dănuț Doboș.

Pr. Iosif Dorcu susține în continuare rubrica "Sanctuare", dedicând un articol în acest număr al revistei sanctuarului marian Maria-Radna, al cărui punct principal de atracție este icoana Maicii Domnului, o icoană mai veche de 300 de ani.

Pr. Valentin Aenoaiei publică în cadrul rubricii "Misiuni" articolul intitulat "Seminariști în misiuni", menționându-i pe toți cei 20 de seminariști ieșeni care au participat în misiunile din Kenya, Ecuador și Coasta de Fildeș.

Recomandăm, de asemenea, articolele "Sfântul apostol Petru, îndrumător familial" și "Calea copilăriei spirituale tereziene", din cadrul rubricii "Mesaj terezian", ambele semnate de pr. Anton Despinescu; "Dumnezeu știe de ce, tu...", din cadrul rubricii "Pentru familii", semnat de pr. Felician Tiba; "Micul pustnic", istorioară morală de Christophor v. Schmid, în cadrul rubricii "Pentru copii"; "Bucuria de a trăi credința", în cadrul rubricii "Pentru tineri", semnat de pr. Felix Roca; "Fără Dumnezeu", în cadrul rubricii "Tablete spirituale", semnat de pr. Cristian Chinez; "Curier juridic", în cadrul rubricii "Legea și dreptul tău", semnat de av. Mihaela Ciobanu.

La pagina 16 a revistei sunt prezentate informații privind Sărbătoarea copiilor, care va avea loc anul acesta la 9 iunie, în Parohia Barați "Coborârea Duhului Sfânt", iar la paginile 18 și 19, pr. Felix Roca prezintă în mod detaliat informații privind Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, care va avea loc la Iași în perioada 25-29 iulie.

De asemenea, revista conține tradiționalele rubrici "Știri", "Poșta redacției" și "Rebus", ultima rubrică fiind realizată de Magda Coșa (Valea Mare).

Revista este ilustrată cu fotografii din arhiva foto a redacției "Lumina creștinului", având pe copertă o imagine de la Liturghia Crismei din 5 aprilie 2012, care a avut loc în catedrala din Iași.

Dr. Dănuț Doboș

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat