Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Rădăuți: Ziua Mondială a Bolnavului

Comunitatea din Rădăuți a celebrat și în acest an Ziua Mondială a Bolnavului, la 12 mai 2012, în comuniune cu toți cei care s-au strâns în jurul Maicii Domnului de la Cacica, cu gând de prețuire și de îmbărbătare pentru toți cei bolnavi și suferinzi și de încurajare pentru cei care se îngrijesc de cei în suferință.

În acest an, Sfântul Părinte a ales ca temă pentru această zi vindecarea celor zece leproși și a pus accentul pe "sacramentele de vindecare", adică pe sacramentul Pocăinței și al Reconcilierii și pe cel al Ungerii Bolnavilor.

Pr. Răchiteanu a menționat că participarea la această Liturghie a tuturor generațiilor, a copiilor, tinerilor și adulților, este un moment de comuniune la viața de credință a comunității. Copiii și tinerii, privind la vârstnici, învață că viața nu este doar joacă, nu este doar tinerețe.

Bătrânețea este o stare de spirit. Există vârstnici care sunt mereu tineri, chiar dacă ridurile apar pe chipul lor, aceasta pentru că sufletul lor este senin și fără riduri și iradiază o bucurie interioară care depășește boala și vârsta. A trăi boala, a duce crucea cu zâmbetul pe buze ține de sfințenie. Omul nu este făcut pentru suferință, dar este uneori inevitabilă, iar crucea trebuie înțeleasă și acceptată.

Isus a trecut prin viață făcând bine și ne îndeamnă să descoperim darul jertfei, să întindem o mână celor în nevoi, să ștergem sudoarea și lacrimile celor bolnavi. Dincolo de vindecarea trupească stă vindecarea sufletească și credința este cea care dă sens existenței atât în sănătate, cât și în boală.

Pr. Răchiteanu a încheiat cuvântul său rugând pe bunul Dumnezeu să dea putere, mângâiere și speranță tuturor bolnavilor și, de asemenea, putere celor care se îngrijesc de aceștia, cu îndemnul ca în această zi să înțelegem cu toții valoarea crucii.

După sfânta Liturghie toți cei prezenți au fost invitați în sala mare a bisericii pentru un moment de comuniune, la o agapă frățească.

Lucia Maria Șmid

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment au fost publicate pe site-ul Parohiei Rădăuți: www.radauti.cnet.ro


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat