Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Pelerini sub privirea Mariei

România, Ungaria, Austria și Germania (Bavaria) au fost țările străbătute în perioada 15-23 mai 2012, în cadrul unui pelerinaj organizat de pr. Iosif Dorcu la sanctuarele mariane și alte obiective religioase.

E primăvară, e luna mai, iar natura întreagă este într-o explozie de culori; verdele crud te întâmpină la tot pasul și toate împreună aduc laude Creatorului și Maicii sale Preasfinte.

Au trecut 15 zile din Luna Florilor și iată-mă în zori în fața catedralei așteptând, împreună cu un grup de pelerini, autocarul pentru a pleca în căutarea Mariei, a sanctuarelor închinate Măicuței noastre.

Grupul de pelerini, format din trei preoți (pr. Iosif Dorcu, pr. Alois Fechet și pr. Vasile Petrișor) și 37 de laici a plecat în zori, la ora 6.18, cu o primă destinație - Satu Mare. Fiecare, în gândul său, pornește în acest pelerinaj cu o intenție specială de rugăciune. Pelerinajul va dura nouă zile, timp în care se vor vizita sanctuare și mănăstiri aflate sub ocrotirea Maicii Domnului.

După traversarea României de la est la vest, ajungem după-amiază la Satu Mare unde vom celebra prima sfântă Liturghie a pelerinajului în catedrala romano-catolică. Ne este prezentat mormântul fericitului János Scheffler, mort martir în închisorile comuniste.

După Liturghie, ne îndreptăm tot grupul spre Calvaria - o biserică veche, maiestoasă, recent renovată, care domină zona cu cele două turnuri semețe. Înainte de intrarea în biserică, ne întâmpină sfânta Fecioară Maria de la Lourdes, într-o grotă superbă, înconjurată de verdeață și mulți trandafiri.

După cazare și cină, după întregirea grupului (au fost și pelerini din Timișoara, Baia Mare și Sibiu) ne retragem la o binemeritată odihnă. Colegul meu, domnul Ioan Drăgan, ne-a așteptat în catedrala din Satu Mare... Vom fi împreună până pe 23 mai dimineață. Dar până atunci mai este... Seara a plouat un pic. A fost ziua întâi.

Ziua de 16 mai ne găsește pe toți cu multă bună dispoziție; somnul a fost partenerul tuturor pelerinilor, odihna a făcut uitată călătoria din ajun, iar soarele, chiar dacă nu-i prea convingător, ne anunță totuși o zi frumoasă.

Vom părăsi în mai puțin de o oră România. Intrăm în Ungaria cu destinația Máriapócs. În momentul coborârii din autocar am înțeles de ce fericitul Ioan Paul al II-lea a venit aici în pelerinaj. E un sanctuar marian deosebit, cu un iconostas superb; picturile înrămate în aur și argint îți fură ochiul și-ți plimbă inima spre locuri celeste. Așezat într-o mare de verdeață, Máriapócs impresionează prin altar, picturi și sculpturi în marmură. Fiecare, cred, în gând își repetă rugăciunea specială începută în catedrala din Satu Mare. Mai rămânem puțin în acest lăcaș și într-un sfert de oră plecăm.

Părăsim Ungaria pentru a intra în țara natală a PS nostru Anton Durcovici. Destinația? Bad Deutsch-Altenburg. Suntem deja așteptați de pr. Pavel Balint, parohul acestei comunități. Suntem impresionați de frumusețea, curățenia și ordinea locului. De altfel, pe toată durata pelerinajului nostru, frumusețea, curățenia și ordinea vor fi partenere de drum. Mergem la casa Preasfințitului nostru acolo unde, după o prezentare făcută de părintele Pavel, facem o poză de grup alături de o piatră comemorativă ce amintește de cel ce a fost, este și va rămâne în inima noastră unul din marii păstori ai Diecezei de Iași.

Ne îndreptăm spre biserica construită în stil gotic și, în momentul în care pășim în curte și descoperim cimitirul, rămânem fără cuvinte. Mormintele sunt opere de artă, fiecare în parte fiind pus în valoare de crucile și florile distribuite într-o armonie desăvârșită. Celebrăm sfânta Liturghie în biserică unde, în urmă cu ceva ani, a primit Botezul Preasfințitul Anton. Părintele Alois Fechet are cunoștințe în Bad Deutsch-Altenburg, deoarece a fost paroh al acestei comunități după anul 1989. Ne întâlnim cu un baron și o baroneasă care, în dărnicia lor, ne-au oferit hrană rece pentru mai multe zile. Le mulțumim și rămânem impresionați de naturalețea și simplitatea acestor oameni cu totul deosebiți. Ne luăm rămas bun de la părintele Pavel și urcăm în autocar pentru a ne îndrepta spre Viena. Ziua ne părăsește ușor - ușor, iar autocarul înaintează pe străzile Vienei pentru a se opri, la un moment dat, în fața unui hotel unde suntem cazați. Deși suntem puțin obosiți, mai rămânem jos în holul hotelului un grup restrâns într-un dialog plin de viață și umor. Camerele de hotel sunt cu paturile suprapuse... E un hotel de tineret, motiv pentru care facem haz de necaz pe seama înălțimii paturilor. Adorm într-un târziu. Noaptea dintre 16 și 17 mai am petrecut-o... "la înălțime". A fost ziua a doua.

Joi, 17 mai, ne trezim, coborâm la micul dejun și, într-un sfert de oră, plecăm cu tot cu bagaje, pentru a vizita orașul. Avem și un ghid care ne explică, într-o limbă curată românească, tot ce se desfășoară înaintea ochilor noștri. Primul popas - catedrala "Sfântul Ștefan". Impunătoare prin înălțime și dantelăria din piatră, construită în stil gotic, îți taie respirația în momentul în care pătrunzi în interior. Ferestrele foarte înalte, acoperite de vitralii, altarul principal, dar și cele secundare îți încântă ochiul și-ți dispune inima spre sacru și rugăciune. Restul e tăcere...

Urcăm din nou în autocar și trecem în revistă clădirile impunătoare din centrul Vienei. Aici, la opera din Viena, au loc celebrele concerte de Anul Nou. Aici aerul respiră muzică, respiră cultură... Vizităm și Palatul Schönbrunn, care își etalează grădinile imense foarte bine îngrijite cu grupuri statuare, cu fântâni arteziene și plante decorative. Pe deasupra, multe, foarte multe flori, iar trandafirii de toate culorile predomină.

Din nou în autocar pentru a merge la Melk - celebra mănăstire benedictină care ne copleșește cu totul. Înconjurată de grădini, zidurile stau de strajă, transmițându-ne, parcă, mesajul de credință puternică ce a fost pe aceste locuri. Un asemenea edificiu nu putea fi construit fără efort maxim, credință multă și dăruire totală. În Biserică am intrat doar foarte puțin, pentru că timpul a fost mereu "dușmanul nostru". Plecăm pentru celebrarea sfintei Liturghii la Maria Laach am Jauerling. După sfânta Liturghie, servim prânzul din hrana rece oferită de baronul și baroneasa de la Bad Deutsch-Alttenburg. În acest sat de munte, curățenia, aerul, natura încărcată de verde crud s-au întâlnit parcă să ne salute. Ne bucurăm de această primire și, de asemenea, se bucură și părintele paroh al acestui sanctuar care ne prezintă puțin istoricul lăcașului. Părintele Fechet a fost traducătorul principal, secundat de foarte multe ori cu brio de părintele decan.

Din nou urcăm în autocar pentru a pleca la Maria Taferl. Aici, pe o culme de munte, străjuiește, cu cele două turnuri ale sale, renumita biserică. Vederea panoramică din fața sanctuarului ne lasă pe toți fără cuvinte. Toată valea Dunării se vede de aici, din fața acestei capodopere arhitecturale. Intrăm în Biserică și ne este imposibil să ne rugăm pentru că am uitat respirația afară. Picturi, coloane de marmură, lucrări în aur și argint, orga - totul impresionează prin somptuozitate și frumos. Ne adunăm în fața altarului, ne rugăm și cântăm; în toate bisericile, de altfel, vom cânta și ne vom ruga pentru că este luna mai și bucuria-i peste tot. Ieșim din biserică, facem o fotografie de grup și, la un moment dat, privind toată valea Dunării, zărim în fundal, undeva departe... munți înzăpeziți.

"Acolo trebuie să ajungem", ne spune părintele paroh.

Acolo se află Mariazell - cel mai mare sanctuar de pelerinaj al Austriei. Privesc munții îndepărtați și un fior deja mă încearcă pentru că aici, la Mariazell, vom întâlni un prieten drag al catedralei și al meu - părintele Cristian Diac. După câteva cumpărături, urcăm în autocarul care pornește hotărât să ajungă la timp acolo în munți.

Începe urcușul pe serpentine și văi amețitoare care te fac să te întrebi cum a fost posibilă construirea unor drumuri atât de riscante. Autocarul, sub comanda celor doi șoferi tineri, răspunde la toate virajele docil și prompt. Vocea părintelui paroh ne anunță că părintele Cristian a ajuns deja la Mariazell și ne așteaptă.

Seara coboară mai repede peste munți... Ajungem, în sfârșit, la Mariazell. Ne cazăm în două pensiuni, iar într-una din ele urmând să servim și cina într-o atmosferă de familie cu multă bună dispoziție și cu părintele Cristian care a fost pe toată durata șederii noastre aici un amfitrion generos cu multă bucurie în suflet, în stilul său caracteristic.

După cină facem o plimbare scurtă până la sanctuarul care se află la câțiva zeci de metri. Ne întoarcem în cameră pentru odihnă. A fost o zi plină, plină. A fost ziua a treia.

Ziua de vineri, 18 mai, se arată a fi o zi plină de promisiuni pentru că, deși este puțin rece, cerul e vopsit într-un albastru superb. Coborâm la micul dejun cu tricolorul în mână și, după cafea, câteva ture de alergare ușoară prin fața pensiunii dezmorțesc oasele și spiritul. Ne adunăm și plecăm spre autocar. În curtea sanctuarului începem cântarea sub faldurile tricolorului, vocile devin mai puternice. E o atmosferă de bucurie, părintele Cristian ne va povesti despre sanctuarul care, în traducere românească, înseamnă "Cortul Mariei". Intrăm în capela alăturată, "Sfântul Mihail", o capelă circulară unde vom celebra sfânta Liturghie. Părintele Cristian, la predică, ne spune despre Maria și ipostazele diferite ale sale, despre trăirile de bucurie, durere, speranță și credință - trăiri care sunt și ale noastre. Maria se manifestă diferit, dar ea rămâne aceeași Mamă plină de iubire pentru fiii ei.

După sfânta Liturghie intrăm din nou în sanctuar, facem o fotografie de grup, îl ascultăm pe părintele Cristian care s-a dovedit inima acestui loc, pulsând mereu sânge proaspăt în toți conaționalii săi. După câteva cumpărături personale, ne luăm rămas bun de la Mariazell, de la părintele Cristian, de la aceste locuri cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu. Suntem în autocar și pornim din nou prin serpentine, lăsăm în urmă munții albiți de zăpadă și intrăm în orașul Salzburg. Autocarul ne lasă pe toți într-o stație de autobuz. Ne îndreptăm pe jos spre renumita Catedrală din Salzburg.

Aproape de catedrală, într-o piață deschisă, asistăm și la un concert în aer liber. Piața e plină de lume venită din toate colțurile pământului. Intrăm în catedrală. Construită în stil baroc, impresionează, cum era și normal, orga distribuită în cinci elemente, arcadele cu picturi și, în mod deosebit, altarul. Aici se fac pregătiri pentru o sfințire de diaconi, sfințire care va avea loc mâine. Ne adunăm sub cupola mare a catedralei și, cu inimile pline, recităm un "Bucură-te, Marie", urmat firesc de un cântec închinat Maicii Domnului "O, Marie, o prea dulce Mamă, România e sub scutul tău...". Acustica-i fără cusur. Numai când te gândești ce nume au fost pe aici cu cântul lor, te ia cu furnicături. Se aud voci - Am cântat românește în catedrala din Salzburg! Și e adevărat!

Urcăm din nou în autocar și ne îndreptăm spre o biserică aflată pe o culme ce străjuiește orașul Salzburg. Panorama orașului este de vis, dincolo de oraș străjuiesc munții, în zare, zărindu-se și vârfuri albite de zăpadă. Biserica este la fel de impresionantă, la fel de frumoasă... Rămânem, pentru câteva minute, împreună pentru rugăciune și cântec, rămânem într-un exercițiu de admirație pentru arta creată de Dumnezeu cu ajutorul unor oameni îndumnezeiți. Ceasul solar aflat pe peretele catedralei ne arată timpul ce se scurge ușor-ușor. Rămânem câteva minute pentru fotografii și, cu regretul că nu este posibil să mai rămânem câteva ore măcar.

La ora fixată, ne adunăm din nou în stație, urcăm și plecăm spre un loc deosebit, intim, unde vom intra cu toții - este vorba de o capelă mică, o capelă unde, pentru prima dată, s-a auzit celebrul cântec de Crăciun "Stille Nacht - Noapte de vis". Sigur că l-am cântat și noi mai întâi în românește, dar mai apoi, surpriză, pr. Alois Fechet împreună cu domnișoara Cristina Budău, l-au fredonat și în germană. Acustica deosebită a capelei și intimitatea ei a dat fiori, cu siguranță, tuturor pelerinilor.

Urcăm din nou în autocar și pornim spre Altötting, vârful pelerinajului nostru. Ajungem spre seară și ne cazăm la hotelul "Zwölf Apostel". Suntem aproape de renumita bisericuță din Altötting, pe care o vizitez, împreună cu părintele Vasile, după cină. În fața simplității desăvârșite, rămânem fără cuvinte. Aici, în fața noastră, este renumita biserică - aici se află inima Mariei. Înconjurăm Biserica, privim mulțimea de ex-voturi trimise de toți cei care au găsit răspuns în rugăciunile lor la Maica noastră preasfântă. Rămânem puțin în zona pieței, după care ne retragem pentru odihnă. Suntem în prima seară la Altötting. A fost ziua a patra.

Ziua de sâmbătă, 19 mai, din nou frumoasă, fără nori amenințători de ploaie. De altfel, trebuie să spun că pe întreaga durată a pelerinajului umbrele nu au fost folosite aproape deloc.

După micul dejun, autocarul pornește spre satul în care s-a născut și a primit sacramentul Botezului sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea - Marktl am Inn.

După celebrarea sfintei Liturghii, rămânem o jumătate de oră, facem fotografii, cumpărături și urcăm din nou în autocar cu destinația München. Acest oraș este foarte aglomerat - e ziua finalei de Champions League și Bayern München joacă acasă, cum se spune, cu echipa londoneză Chelsea. Ne strecurăm printre suporterii celor două echipe pentru a vizita catedrala din München, după care, în grupuri, ne retragem pentru cumpărături, prânz, fotografii. Orașul dă impresia unui ceaun ce dă în clocot. Suporterii celor două echipe se salută, cântă - decibelii din toată Europa fotbalistică au coborât deasupra Münchenului.

În jurul orei 14.00, părăsim orașul. Ce va fi deseară pe stadion!

Ieșim din oraș și trecem chiar pe lângă Alliantz Arena, o bijuterie arhitectonică, cel mai modern stadion din Europa. Ne îndreptăm spre frumoasă mănăstire benedictină Andechs. Biserica e construită, nici nu se putea mai bine, pe vârful unui deal. Până la intrarea în mănăstire ne întâmpină diferite standuri cu obiecte religioase și nu numai. Lume venită de peste tot, se aud aici toate limbile pământului și, în momentul în care intrăm, înțelegem de ce. Biserica mănăstirii e de o frumusețe rară. Într-o combinație de aur și alb, stilul baroc se desfășoară în toată splendoarea sa. Altarul principal și cele laterale sunt lucrate cu o măiestrie ieșită din comun. Statui de sfinți, icoanele de pe pereți și cupolă, toate într-un amestec de culori alb și galben auriu te duc cu gândul în istorie... Ce mare a fost credința pe aceste locuri, ce puternic sentimentul de apartenență la Biserica lui Cristos!

După câteva cumpărături, mici suveniruri, urcăm din nou în autocar și revenim la Alttöting. În această seară va fi procesiunea cu lumânări în jurul bisericii. Ajunși la hotel, după cină, coborâm și așteptăm procesiunea. Se va pleca de la biserica "Sfânta Ana". La ora 21.00 pornim în procesiune: crucifix, fanfară, preoți, credincioși. Ne alăturăm și noi având lumânări aprinse. Vremea este superbă, doar adie puțin vântul. Înconjurăm biserica de două ori, se recită Bucură-te Marie în germană și se cântă Ave Maria. La sfârșit, părintele rector al sanctuarului îl invită pe părintele Iosif Dorcu să dea și el binecuvântarea. Suntem invitați să rostim o rugăciune în românește și spunem, cu toată puterea, Adu-ți aminte. Cântăm și un cântec care răsună în toată piața și, pentru că a plăcut, mai cântăm unul: O Marie, o prea dulce Mamă. Sentimentul de apartenență la Biserica Universală este fantastic, ne simțim frați întru Cristos cu toții. Se încheie procesiunea. Bucuria se citește pe chipul tuturor și asta pentru că aici, în fața bisericii din Alttöting, au răsunat cântece românești închinate Măicuței noastre.

Ne retragem la hotel pentru a vedea finalul finalei de fotbal. Adormim spre miezul nopții cu gândul la ce va fi mâine în bisericuța din Alttöting, unde nimeni nu intrase până acum. A fost ziua a cincea.

Duminică, 20 mai, la ora 8 dimineață, celebrăm Liturghia în bisericuța Gnadenkapelle din Alttöting. În predica sa, părintele Vasile Petrișor spune: "Dacă la Mariazell eram în «Cortul Mariei», aici, la Alttöting, suntem chiar în inima Mariei", pentru că așa este Maria: simplă la exterior și plină de bogăție și frumusețe la interior. Biserica este de o intimitate rară, altarul cu Madona Neagră e lucrat numai în aur și argint. Frumusețea acestei biserici este nebănuită pe dinafară. Rugăciunile noastre sunt tremurate pentru că te simți chiar alături de sfânta Fecioară. Ne rugăm și cântăm, păstrăm și un scurt moment de tăcere, iar la terminare se face și o fotografie de grup. După ce preoții au lăsat ornatele, vizităm cele trei biserici mari care se află în jurul pieții.

Mergem la micul dejun și ne facem bagajele. Plecăm de la Alttöting. Ne vom îndrepta spre o altă mănăstire benedictină celebră - Ettal. Într-un decor de verdeață, înconjurată de munți, mănăstirea este străjuită de ziduri, iar curtea mănăstirii, foarte largă, e amenajată cu alei, spații verzi, esplanadă. Deși e foarte largă, biserica nu are, fapt interesant, stâlpi de susținere. Din nou stilul baroc, din nou amestecul de alb, argint și aur, scoate la iveală opere nemuritoare de artă. Deși înconjurată de munți cu vârfuri înzăpezite, aici la mănăstire e chiar cald, verdele crud alternează cu florile de toate culorile. După prânz, cumpărături, suveniruri, urcăm din nou în autocar - ne îndreptăm spre localitatea Oberammergau, unde de sute de ani se joacă patimile Domnului Cristos cu frecvență din 10 în 10 ani, opera se joacă întotdeauna cu casa de bilete închisă. Impresionează faptul că eroii sunt sătenii acestui sat. Teatrul în aer liber este foarte mare, iar la intrare este și o expoziție de fotografii și costume ale artiștilor. Plecăm din localitate pentru a vizita, mai departe, unul din celebrele castele bavareze, Linderhof. Într-un cadru natural, înconjurat de pădure, castelul te lasă fără cuvinte când pătrunzi în interior. Aurul, argintul, marmura, oglinzile și catifeaua de toate culorile abundă și te întrebi cum ai putea sta într-un asemenea castel care copleșește, pur și simplu, prin fast și grandoare. Grădinile din fața castelului, cu fântânile arteziene și sculpturile în marmură, sunt de o frumusețe rară. Facem cunoștință și cu două lebede ce se plimbau pe un lac alăturat. Au venit la noi, fiind familiarizate cu oamenii ce vin pe aici.

Ne urcăm din nou în autocar și ne îndreptăm undeva în mulți, în localitatea Schwangau, pentru cazare. Ajungem seara, ne cazăm și, după cină, ieșim o parte dintre noi la o mică plimbare. Aerul de munte ne face bine, dar oboseala își spune cuvântul în scurt timp. Ne retragem în camere pentru odihnă. Vântul adie puțin, iar luminile se sting ușor, ușor peste tot. Noaptea devine stăpână peste întreaga stațiune. A fost ziua a șasea.

Luni, 21 mai, după micul dejun pregătim bagajele și urcăm în autocar cu destinația Budapesta. Acolo trebuie să ajungem spre seară. Dar până atunci, aproape de prânz părăsim Germania și intrăm din nou în Austria, pentru a merge la părintele Iosif Mareș, la Vestenthal, pentru a celebra sfânta Liturghie. Întrucât timpul era puțin depășit, servim mai întâi prânzul, pregătit de enoriașii părintelui, și apoi mergem la Liturghie. Biserica din Vestenthal, construită în stil modern, nu are, asemenea mănăstirii Ettal, stâlpi de susținere. În fața altarului, un crucifix enorm ne întâmpină cu brațele deschise. După sfânta Liturghie, urcăm în autocar pentru că trebuie să ajungem la Budapesta. La ora 21.00 vom pleca în croazieră pe Dunăre și vom servi cina pe vas. Ajungem în Budapesta în jurul orei 20.15. Astfel că mergem direct punctul de îmbarcare, iar la ora 21.00 începe croaziera. Budapesta, luminată feeric, se prezintă fabulos de aici de pe Dunăre. După cină urcăm pe punte, pentru a admira și face fotografii. Ghidul ne prezintă obiectivele mai importante din punct de vedere istoric: Palatul Parlamentului, podul Margareta, Podul cu Lanțuri, podul Elisabeta, Statuia Gellert, Universitatea Politehnică și multe altele.

În jurul orei 22.30 părăsim vasul, urcăm din nou în autocar, pentru a ne caza la Hotelul Ibis din Budapesta. În foarte puțin timp adormim. A fost o zi mai grea, cu mulți kilometri parcurși. A fost ziua a șaptea.

Marți, 22 mai, ne trezim mai devreme ca de obicei pentru că afară ... plouă. Este ora 4.00 dimineață. Mai dorm aproximativ o oră. Ploaia continuă. Coborâm, în jurul orei 7.00, la micul dejun. În discuțiile de la masă se aude, pentru prima dată de când suntem în pelerinaj, cuvântul "umbrelă"... Asta e. Urcăm în camere, ne luăm bagajele și, în momentul în care noi urcăm în autocar, ploaia se oprește. Norii se încrețesc, iar umbrelele se strâng și ele în rucsacuri. Ne îndreptăm spre sfânta Liturghie, pe care o vom celebra azi în Budapesta, la biserica "Sfânta Ana". Suntem deja așteptați. Biserica, foarte frumoasă, în stil baroc, cu altarul principal, ca și cele două laterale, în marmură roșie, împreună cu icoanele înrămate în foiță de aur și argint, ne veghează parcă rugăciunea și cântul nostru. Timp de trei-patru ore vizităm Budapesta. Ghidul nostru turistic ne prezintă Dealul Cetății, cu oprire la Bastionul Pescarilor, biserica "Matyas", Palatul Regal, Opera, și, în final, catedrala "Sfântul Ștefan". Aici rămânem uimiți de lucrarea de-a dreptul extraordinară, în marmură roșie. Catedrala este foarte mare, totul e pictură, sculpturi, acoperite de aur și argint. Facem o rugăciune și cântăm din toată inima un cântec marian. Ghidul nostru e sensibilizat până la lacrimi pentru că totul a fost făcut cu dăruire maximă. Urcăm în autocar, ne luăm rămas bun de la ghid și ne îndreptăm spre graniță. Vom intra cât de curând în România. Ajungem spre seară și ne cazăm la Băile Felix. După cină ne retragem pentru odihnă. Suntem din nou în România după o săptămână de absență. A fost o zi grea, o zi plină de nostalgii, ne apropiem de final. A fost ziua a opta.

Zorii zile de miercuri, 23 mai, ne întâmpină cu zgomotul făcut de doi fazani, crescuți aici în pensiune, alături de ferestrele noastre. După micul dejun urcăm cu tot cu bagaje în autocar, ne luăm rămas bun de la gazde și ne îndreptăm spre catedrala romano-catolică unde vom celebra ultima Liturghie a pelerinajului. Anul trecut, la pelerinajul din Polonia, am celebrat aici în a doua zi. Acum încheiem drumul nostru de rugăciune, meditație, cântec și comuniune cu sfânta Fecioară. Hramul catedralei din Oradea este același cu al catedralei noastre fin Iași, "Adormirea Maicii Domnului". După celebrarea sfintei Liturghii, rămânem pentru ultima fotografie de grup în fața altarului. Încheiem cu cântecul "Marie, întoarce-ți privirea" și ne despărțim de grupurile de la Timișoara, Baia Mare și Sibiu.

Autocarul se îndreaptă spre Iași, în timp ce noi, pentru ultima oară, pregătim un rozariu. Și tot pentru ultima oară spunem "Laudele" și "Vesperele". Le-am ținut zilnic, preoții noștri alternând la conducerea acestor rugăciuni. Pe toată perioada pelerinajului au fost zilnic sfânta Liturghie, Rozariu și recitarea "Laudelor" și "Vesperelor".

Ne apropiem ușor, ușor de casă, de catedrala noastră. În jurul orei 21.40, autocarul pătrunde în curtea catedralei. Brusc, veselia pune stăpânirea pe toți, se descarcă bagajele, prieteni care așteaptă și care sunt așteptați, cuvintele "a fost minunat", "la anul la Roma" sunt pe multe buze. După ce las tricolorul la decanat, părăsesc curtea catedralei și mă îndrept spre stația de tramvai. Sunt un pic trist: s-a terminat, parcă, prea repede, dar mă împac cu gândul că tot ce e frumos se termină repede. De mâine viața intră în normal. Pentru nouă zile am ieșit din casa mea, din țara mea, din rutină și m-am îndreptat acolo unde m-a chemat Măicuța noastră.

Pelerinajul mi-a întărit încă o dată convingerea că viața e un drum, o călătorie, la capătul căreia, într-o intimitate absolută, te întâlnești cu Creatorul pentru a-ți oferi o cheie pentru cazare, un loc pe care îl pregătim noi înșine toată viața.

Emil Bejan

* * *


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat