Gransasso (Italia): Pelerinaj al unui grup de tineri români din Roma la sanctuarul "Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate"

Şi uite-aşa, în prima zi a lunii florilor, tinerii de la San Vitale, alături de preoţii care îi călăuzesc la Roma, pr. Daniel Iacobuţ şi pr. Felician Tiba, s-au pornit de dimineaţă să petreacă 1 Mai într-un mod mai special. Surpriza pe care ne-a făcut-o pr. paroh, Isidor Iacovici, a fost un pelerinaj la sanctuarul "Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate", la Gransasso. Deşi nu ne-a putut însoţi, ne-a salutat urându-ne un drum bun şi o zi cât mai frumoasă.

Am plecat astfel plini de voioşie şi de bucurie, cu propunerea să ne cunoaştem mai mult pe noi şi între noi. Timpul până la Gransasso a zburat repede, umplut de cântece, poze, prezentările noastre şi o primă parte a filmului despre viaţa sfântului Gabriel. Am ajuns deci într-un loc plin de aer curat, datorită munţilor care se ascundeau în nori, un loc plin de credinţă, datorită mulţimii de pelerini adunaţi in jurul aceluiaşi sfânt.

Ne-a uimit pe toţi frumuseţea celor două sanctuare: două, întrucât iniţial mormântul sfântului Gabriel era depus în sanctuarul vechi, dar acum l-am putut vedea în sanctuarul cel nou. După ce ne-am recules deci în faţa mormântului, am putut să-l cunoaştem mai bine văzând de asemenea camera în care şi-a petrecut ultimii ani de viaţă, muzeul plin de ex-voto din partea celor care au primit o minune deosebită prin mijlocirea lui, corul şi alte imagini ce descriau fiecare un mic crâmpei din viaţa sfântului Gabriel.

Centrul zilei a fost întâlnirea cu Cristos cel Înviat, sfânta Liturghie pe care am celebrat-o în sanctuarul cel vechi. Prin cuvintele pr. Felician pe care ni le-a adresat la predică, ne-am putut opri câteva clipe şi medita la ce înseamnă a fi tineri şi ce înseamnă a munci. Munca şi iubirea sunt cele două picioare pe care păşeşte omul. Prin muncă, omul se descoperă; prin ceea ce omul face, poţi cunoaşte ceea ce el este. Omul are nevoie de muncă, dar fără a uita că pe lume munceşte pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a munci. O reflecţie frumoasă, pentru noi tinerii şi pentru această zi a muncii, avându-i ca exemple pe sfântul Iosif Muncitorul şi pe sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate, un sfânt al tinerilor, care nu s-a dat înlături de la munca de zi cu zi.

Şi cum sufletul ni l-am hrănit, a urmat şi hrana trupească: mult-aşteptatul prânz. Iarbă verde, umbră, aer curat, rucsacul cu bucate şi toţi împreună: reţeta potrivită pentru o masă copioasă.

Ziua noastră a continuat cu o plimbare prin pădure, printre copaci şi stropi de ploaie, o plimbare sănătoasă, numai bună să ne amintească de potecile noastre de-acasă. După ce ne-am udat niţel, ne-am reluat drumul spre casă, cu sufletul plin de experienţe deosebite. Fiecare purta cu el un "ceva" ce i-a rămas, ce l-a impresionat. Drumul spre casă a fost la fel de tineresc: am cântat, ne-am rugat şi am urmărit a doua parte a filmului de dimineaţă. Îi mulţumim acum la sfârşit bunului Dumnezeu pentru această zi şi pr. Paroh pentru darul pe care ni l-a dat.

Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate (Francesco Possenti) este unul dintre sfinţii cei mai populari ai lumii, datorită miilor de pelerini care îi vizitează sanctuarul în fiecare an. Francesco s-a născut la 1 martie 1838, la Assisi. Rămas orfan de mamă la vârsta de 4 ani, s-a mutat împreună cu restul familiei la Spoleto, unde a locuit până la vârsta de 18 ani. Foarte vivace şi inteligent, s-a remarcat prin sârguinţa cu care studia, dar şi prin modul natural prin care îşi trăia tinereţea: se îmbrăca la modă, făcea parte din grupuri de tineri, dar nu-şi trăda niciodată valorile morale.

La 10 septembrie 1856 a intrat în noviciatul Ordinului Pasioniştilor, schimbându-şi numele în Gabriel al Maicii Îndurerate, in cinstea sfintei Fecioare Maria. Alegerea vieţii consacrate a fost radicală, căci îşi găsise în sfârşit fericirea. În scrisorile pe care le mai trimitea celor dragi scria: "Viaţa mea e o continuă bucurie... Mulţumirea pe care o trăiesc aici este negrăită... Nu aş schimba nici măcar un sfert de oră din această viaţă".

Ultimii doi ani şi jumătate din viaţă i-a trăit în conventul situat la Isola del Gran Sasso, unde a murit, bolnav de tuberculoză, la 27 februarie 1862. Deşi scurtă, viaţa lui a fost simplă, fără semne mari, dar marcată de eroicitatea fiecărei zile şi devoţiunea faţă de Isus şi Maria. Murind la vârsta de 24 de ani, a devenit patronul tinerilor, prin mijlocirea căruia s-au săvârşit şi continuă să se săvârşească multe minuni.

Alexandra Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Gransasso (Italia): Pelerinaj al unui grup de tineri români din Roma la sanctuarul "Sfântul Gabriel al Maicii Indurerate"

lecturi: 22.