Papa Benedict nu este singur

Începe al optulea an de pontificat al lui Benedict al XVI-lea, ales la 19 aprilie 2005, în vârstă de şaptezeci şi opt de ani, în mai puţin de o zi în conclavul cel mai numeros adunat vreodată în istorie. O dată celebrată cu bucurie şi precedată de aceea, în mod tradiţional privată, a împlinirii vârstei de optzeci şi cinci de ani, care însă nu apărea în seria Papilor de la 1895 şi care a fost deci sărbătorită cu mai multă căldură decât de obicei.

Pentru aceste sărbători din aprilie se înmulţesc aşadar prilejurile de bucurie şi urările, venite din toată lumea pentru a exprima un afect şi o stimă generale, în această măsură ne-previzibile în momentul alegerii. De fapt nu trebuie uitat cumulul de prejudecăţi, dacă nu chiar de opoziţii, cu care alegerea foarte rapidă a colegiului cardinalul a fost primită în diferite locuri, chiar catolice. Prejudecăţi şi opoziţii care faţă de cardinalul Ratzinger dăinuiau cel puţin de la jumătatea anilor Optzeci, dar care nu corespundeau deloc cu adevărata sa personalitate.

Succesorul lui Ioan Paul al II-lea - care fusese şi cel mai autoritar colaborator al său, aproape imediat voit la Roma de către Papa polonez, şi el îndelung combătut - a fost contrapus lui, după stereotipuri abuzate. Aşadar un pontificat deschis în urcuş şi pe care Pontiful a ştiut să-l înfrunte zi de zi cu seninătate lucidă şi răbdătoare, demonstrată deja la 24 aprilie atunci când a cerut rugăciuni de la credincioşi pentru ca să nu fugă, "de frică, din faţa lupilor".

Era acea omilie prima dintr-o serie de acum lungă, care prin limpezime şi profunzime nu va face impresie proastă alături de predicile lui Leon cel Mare, primele păstrate ale unui episcop de Roma, caracterizate de un echilibru exemplar între moştenirea clasică şi noutatea creştină, asemănător cu intenţia Papei Benedict de a se mişca în armonie între raţiune şi credinţă. Pentru a se adresa şi a vorbi tuturor, aşa cum a sugerat în întâlnirea de la Assisi invitaţia adresată - pentru prima dat, la un sfert de secol după aceea voită de Ioan Paul al II-lea între cei care cred - chiar şi celor care nu cred, pentru a vesti lumii de astăzi Evanghelia.

Aşa a fost şi în omilia cu ocazia zilei de naştere - care coincide cu aceea a botezului său, în Sâmbăta Sfântă din anul 1927 - când Benedict al XVI-lea a vorbit despre sfinţii amintiţi în calendarul liturgic, Bernadeta Soubirous şi Benedict Iosif Labre, despre Maria, Mama lui Dumnezeu, şi despre apa curată a adevărului de care lumea este însetată, adesea fără să ştie asta. Prieteni invizibili, dar pentru aceasta nu mai puţin reali, a căror apropiere în comuniunea sfinţilor o simte Papa. Aşa cum simte prietenia atâtora care se roagă pentru el în fiecare zi, sau chiar şi numai privesc la el cu simpatie, ascultând cu atenţie cuvintele sale.

(După L'Osservatore romano, 19 aprilie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.