Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Botoșani: "Peregrinatio Mariae"

"Și de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" Cu aceste cuvinte ale Elisabetei și trăind o stare de spirit asemănătoare ei, cu multă bucurie, comunitatea romano-catolică din Botoșani a primit cu mare drag vizita veneratei Icoane a Maicii Domnului de la Cacica, în perioada 29 aprilie - 2 mai 2012.

În Duminica Bunului Păstor și Ziua Mondială a Vocațiilor, 29 aprilie, la ora 18, credincioșii din Botoșani, alături de părintele paroh Iosif Gherghelaș, având în mijlocul lor și pe Preasfințitul episcop auxiliar Aurel Percă, însoțit de pr. Isidor Mocanu, au întâmpinat icoana Maicii Domnului de la Cacica.

După proclamarea unui fragment evanghelic și o rugăciune a familiilor, icoana a fost purtată în procesiune în biserică. A urmat apoi sfânta Liturghie concelebrată, prezidată de PS Aurel Percă care a ținut și predica în cadrul căreia ne-a împărtășit cu multă căldură un prețios cuvânt de învățătură despre Isus, bunul Păstor, despre sfânta Fecioară Maria, mijlocitoarea noastră puternică la Fiul ei, dar și despre criza familiei creștine din zilele noastre. Cu privirea ațintită spre icoana Maicii Domnului care ni-l arată pe Isus, am încercat să ne deschidem cât mai mult inimile pentru a primi prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, harurile revărsate din belșug asupra noastră cu acest prilej.

În următoarele zile, în timpul sfintelor Liturghii și nu numai, am fost însoțiți și de cuvintele cu folos duhovnicesc ale părintelui Dumitru Patraș, OFMConv.

În prima zi a lunii mai, în sărbătoarea Sfântul Iosif Muncitorul, Maica Domnului nostru Isus Cristos, a vizitat și comunitatea romano catolică din Dorohoi prin prezența icoanei de la Cacica în mijlocul credincioșilor acestei filiale a parohiei Botoșani, cu ocazia sărbătoririi hramului. La sfânta Liturghie a concelebrat părintele Cristinel Sociu, OFMConv.

În seara zilei de 1 mai, icoana Maicii Domnului a fost purtată în procesiune în Botoșani, pe străzile din apropierea bisericii, ca un semn al dragostei noastre față de Preacurata Fecioară Maria.

Pe parcursul celor trei zile în care icoana Maicii Domnului a fost prezentă în mijlocul nostru, am încercat să punem în practică îndemnul părintelui paroh Iosif de a ne apropia cu încredere de maica noastră cerească și de a sta în prezența ei fără a ne plictisi, așa după cum nici în prezența mamei noastre pământești nu ne plictisim niciodată.

Icoana a plecat din Botoșani în seara zilei de 2 mai, după sfânta Liturghie la care a participat și pr. Cristinel Gal.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har!

Ciprian și Cristina Nesimuca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 aprilie - 2 mai: Botoșani: "Peregrinatio Mariae"


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat