Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași-Faraoani: Schimb de experiență între tineri

Tinerii din Acțiunea Catolică, și nu numai, ai parohiilor "Sfântul Anton de Padova" din Iași și "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani au făcut un schimb de experiență la parohia din Iași, în perioada 20-22 aprilie 2012.

Părintele Ionuț-Eremia Imbrișcă, vicar la Parohia "Sfântul Anton de Padova" Iași, și părintele Ștefan-Cătălin Rotăraș, vicar la Parohia "Sfântul Anton de Padova" Faraoani, au fost asistenții spirituali ai acestui schimb de experiență. Din spatele cortinei am primit susținere spirituală și din partea părintelui Alois Farțadi, paroh la Parohia "Sfântul Anton de Padova" Iași, părintele Felix Roca, asistent spiritual general al Acțiunii Catolice din Iași, sector tineri, și părintele Florin-Petru Sescu, asistent spiritual, sector copii.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a experimenta cum ne putem bucura împreună, cum putem cultiva bucuria în sufletele și în inimile noastre. Pentru a duce la capăt acest scop, asistenții spirituali ne-au propus o rețetă a bucuriei folosind șapte "ingrediente" importante și anume: 1. inima noastră este făcută pentru bucurie; 2. Dumnezeu este izvorul adevăratei bucurii; 3. a păstra în inimi bucuria creștină; 4. bucuria iubirii; 5. bucuria convertirii; 6. bucuria în încercări și 7. martori ai bucuriei.

În prima zi, vineri, 20 aprilie 2012, tinerii de la Iași au pregătit cântecele pentru sfânta Liturghie, așteptându-i în același timp pe tinerii de la Faraoani. La ora 18:00 am participat împreună la sfânta Liturghie celebrată de părintele Ștefan Cătălin Rotăraș; Liturghie la care au concelebrat și părintele Ionuț Eremia Imbrișcă și părintele Vladimir Petercă. La predică, părintele Ionuț ne-a vorbit despre cele șapte "ingrediente" din mesajul Sfântului Papa Benedict al XVI-lea adresat tinerilor în acest an, pe care trebuia să le folosim în acest schimb de experiență, tema întâlnirii fiind "Bucurați-vă mereu în Domnul" (Fil 4,4).

După cina, servită împreună, la subsolul bisericii, am încercat să ne cunoaștem printr-un meci amical de volei în curtea bisericii și unul de fotbal la Mănăstirea "Don Orione", dar și printr-un joc de mimă la subsolul bisericii. Prima zi am încheiat-o cu o rugăciune la ora 22:30, tinerii din Faraoani fiind cazați la câțiva tineri din Iași.

A doua zi, sâmbătă, 21 aprilie 2012, avea să fie o zi plină cu mici bucurii. Am început programul cu o rugăciune. Jocul de cunoaștere ne-a dat posibilitatea să căutăm și să găsim comoara din oameni, cunoscându-ne astfel mult mai bine. Am avut și o temă pentru acasă: fiecare parohie trebuia să realizeze o mică prezentare cu poze și filmulețe a activităților din parohie.

După prezentări au urmat atelierele de cunoaștere. Ne-am împărțit în grupuri mici și la aceste ateliere am rezolvat "cazul valiza", în sensul că fiecare participant trebuia să deseneze o valiză, iar în această valiză trebuiau să-și "împacheteze" trei abilități și rolul pe care îl are fiecare în Acțiunea Catolică.

Înainte de a lua prânzul am făcut o rugăciune în aer liber. S-a citit din Biblie, s-au cântat cântece de Paști și am încheiat cu Regina Coeli. Prânzul s-a servit împreună tot la subsolul bisericii. De la ora 14:00 până la ora 17:15 tinerii s-au plimbat prin oraș, având ocazia să viziteze catedrala romano catolică, mitropolia și alte obiective din oraș.

Pentru sfânta Liturghia de la ora 18:00 s-au pregătit tinerii din Faraoani cu cântece vesele, la chitară. Părintele Cătălin ne-a predicat despre faptul de a împărtăși bucuria provenită din întâlnirea cu Cristos. Întâlnirea cu Cristos se păstrează ascultând Cuvântul Domnului, participând la sfânta Liturghie și recunoscându-l în viața ta.

A urmat apoi cina și după cină următorul moment al întâlnirii și anume programul artistic, a doua temă pentru acasă. Programul artistic pregătit de tinerii de la Faraoani ne-a binedispus cu dansul lor popular, cu cântecele la chitară și cu câteva glume care au stârnit râsete în sala de cateheză de la subsolul bisericii. Tinerii de la Iași au dansat un vals, au pus în scenă trei piese: Baiazid, Aspirina și piramidonul, Cenușăreasa, neputând lipsi cântecele tinerești interpretate la chitară. Întregul moment a constituit o explozie de tinerețe și bucurie, în care participanții au uitat pentru moment că abia s-au cunoscut. A doua zi s-a încheiat cu o mică petrecere la care tinerii au dansat pe melodii populare, dar și pe cele mai în vogă hituri.

A treia zi, duminică, 22 aprilie 2012, deși ne-am trezit mai greu, a început cu o rugăciune, apoi cu cateheza susținută de părintele Ionuț. La această cateheză părintele ne-a reamintit cele șapte ingrediente, însă mai pe larg. A fost pus în evidență faptul că bucuria este credința trăită. Atunci când împărtășim o bucurie cuiva devenim mai bogați, mai bucuroși, chiar dacă oferim o bucurie mică, o simplă întrebare plină de simpatie: "ce faci? sau cum te simți?", chiar și un zâmbet larg. Toate acestea vor face ca bucuria noastră să crească, iar dacă lăsăm soarele lui Dumnezeu să pătrundă în inimile și în sufletul nostru vom avea parte de bucuria veșnică.

În program, după cateheză, era trecut de la ora 11:00 până la ora 15:00 o ieșire în Grădina Botanică pentru a face câteva jocuri în aer liber, pentru a cânta, pentru a ne simți bine împreună, așadar am pornit pe jos până la lacul din Grădină. Acolo am luat prânzul, am făcut schimb de adrese pentru ca totul să nu rămână doar o amintire frumoasă, ci o experiență plăcută din care toți să fi avut câte ceva de învățat.

Când am ajuns la biserică am tras concluziile, în mijlocul nostru ajungând părintele Felix și părintele Florin, abia sosiți de la un consiliu național. S-au spus și câteva impresii, toată lumea a fost mulțumită și a mulțumit, iar apoi ne-am pregătit pentru a participa la sfânta Liturghie, de la ora 17:00.

Acest ultim moment petrecut împreună a fost organizat împreună: lecturile și rugăciunea credincioșilor au fost citite de câte un tănăr de la Iași și un tânăr de la Faraoani, iar predica a fost rostită de părintele Felix Roca. Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele paroh Alois Farțadi care i-a felicitat pe tineri pentru această frumoasă inițiativă de a se face un schimb de experiență între două parohii. După sfânta Liturghie fiecare tânăr și-a luat valiza proprie de informații și experiențe, urmând ca să fie împărtășite mai departe.

Schimbul de experiență între cele două parohii a constituit încă o dovadă a rolului pozitiv pe care îl are contactul cu persoane și activități din alte grupuri de tineri ale diecezei, ținând cont de specificul și bogăția pe care o poartă fiecare comunitate, în funcție de locul și păstorii care lucrează în ea dar, mai ales, de ușurința cu care tinerii reușesc să intre în relație unii cu alții.

Nu am pierdut nici o zi din acest schimb de experiență deoarece am luat ca exemplu cuvintele sfântului Filip Neri "O zi în care nu am râs este o zi pierdută". Și cum orice cuvânt de mulțumire aduce o bucurie, mulțumim tuturor celor care au făcut ca acest schimb de experiență să fie unul plin de bucurie, de tinerețe și voie bună.

Andreea Gheț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-22 aprilie: Iași-Faraoani: Schimb de experiență între tineri


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat