Roman: Omilia PS Petru Gherghel la întâlnirea persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi

Martori ai Învierii şi vestitori ai misterului familiei creştine

"Voi sunteţi martori ai acestor lucruri" (Lc 24,48)

Monseniore, Sfinţiile voastre,
Dragi persoane consacrate,
Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Suntem în Duminica a III-a a sfintelor Paşti şi continuă bucuria întâlnirii cu Cristos cel Înviat. Lecturile de astăzi din Faptele Apostolilor, din Scrisoarea Sfântului Ioan şi mai ales din evanghelia proclamată la această sfântă Liturghie ne pun o problemă fundamentală, ne cheamă să descoperim chemarea pe care ne-o adresează şi nouă, cum le-a adresat-o apostolilor. Ei îl întâlnesc pe Isus cel viu care le dă o misiune specială, îi cheamă să fie ei cei care trebuie vestească faptul că el este viu şi că a venit să cheme lumea la o viaţă nouă, la convertire şi la mântuire. Ei n-au înţeles de la început care era gândul Învăţătorului şi ce urmau să facă. După ce le-a explicat Scripturile, cum o făcuse cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, sau cu ceilalţi apostoli adunaţi în Cenacol, sau cu Toma ce nu voia să creadă, acum o face pe malul lacului Tiberiadei, mâncând împreună cu ei şi învăţându-i să înţeleagă. Le era greu să creadă că el se prezintă în mijlocul lor în această formă umilă şi cu totul normală, surprinzătoare.

De fapt, o asemenea apariţie şi o veste aşa de tulburătoare te fac să taci şi să o aprofundezi în tăcere. Doar puţine persoane au avut acest har de a-l întâlni şi de a-l vedea pe Cristos cel înviat: Magdalena, Ioan, Petru, cei doi ucenici în drum spre Emaus, ucenicii ascunşi în Cenacol şi iată acum şi cei care se aflau pe malul lacului Tiberiadei împreună cu Petru, pentru pescuit, aşa cum ne-a relatat evanghelia proclamată la această sfântă Liturghie.

Ne întrebăm de ce a procedat aşa, ce voia să le transmită?

Aşa a dispus el. Este modul lui de a lucra, aşa a început la Betleem, în iesle, aşa a continuat pe cruce şi în mormânt, iar mai târziu s-a prezentat normal, viu, în mijlocul lor.

Dumnezeu ne descoperă un mod de a lucra ce nu este pe măsura părerilor oamenilor ori a orgoliului propriu.

Dumnezeu se manifestă umil şi răbdător. El nu iubeşte spectacolul, nu aleargă după scene unde să facă demonstraţie, el caută şi prezintă fapte şi le introduce în istorie, în viaţă, ca nişte seminţe ce vor produce roade.

Învierea sa este gestul prin excelenţă care se află în mijlocul istoriei, în jurul căruia se desfăşoară toată opera de mântuire.

Auzim de multe ori, din partea lumii căutătoare de senzaţii tari, că pentru credincioşi e uşor să proclame aşa ceva. Este simplu şi comod să spui că Învierea este un fapt adevărat, ascuns şi discret, punând drept motiv că aşa lucrează Dumnezeu şi acesta e modul lui de a lucra tăcut şi umil.

Lucrurile au însă un sens mai adânc, mai profund. În lucrarea lui Dumnezeu descoperim un alt plan, o altă strategie.

Umilinţa lui Dumnezeu se naşte din respectul pe care îl are pentru libertatea noastră şi din dorinţa de a ne introduce pe fiecare dintre noi în opera divină, de ne angaja în lucrarea de mântuire a omenirii.

Această atitudine a lui Dumnezeu reiese din Sfânta Scriptură: Dumnezeu obişnuieşte să se ascundă, să se retragă, iar aceasta o face pentru ca să-l solicite pe om să lucreze.

Putem spune că alegerea lui Dumnezeu de a se ascunde, de a se manifesta plin de umilinţă este chiar grea şi incomodă pentru noi, care credem în el: el ne cere să ne implicăm până la sânge, ne solicită la o vie mărturie de credinţă.

Evanghelia de astăzi ne demonstrează tocmai acest lucru: "Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus: «Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate popoarele. Începând de la Ierusalim, voi veţi fi martorii acestor lucruri»" (Lc 24,46-48).

Voi veţi fi martori, veţi mărturisi, le cere Isus.

Ce înseamnă a mărturisi, a fi martor?

Ceea ce a făcut apostolul Petru în lectura pe care am ascultat-o astăzi: a ieşit să dea mărturie, să spună adevărul, să-i cheme la pocăinţă pe cei care l-au omorât pe Cristos. Şi nu era uşor, nu era comod. Era o datorie, care l-a făcut şi pe ceilalţi apostoli şi ucenici să sufere, să fie bătuţi, ameninţaţi. Iar ei s-au simţit fericiţi, pentru că au fost învredniciţi să îndure batjocură pentru numele lui. Şi în fiecare zi, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Isus Cristos (cf. Fap 5,41).

La acest lucru i-a chemat Isus pe apostoli explicându-le ce a făcut el şi ce trebuie să facă ei. Ei nu numai că au vestit, au predicat, ci au şi confirmat cu propriul lor sânge adevărul morţii şi învierii sale, a lui Isus, care s-a umilit pe sine, până la moartea pe cruce, oferindu-se jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, pentru ale lumii întregi, spune sfântul Ioan în lectura a doua (cf. 1In 2,2).

Deci iată ce vrea Isus, la ce îi cheamă pe ucenicii săi, la ce ne cheamă pe noi, cei care am fost privilegiaţi să credem în el, să dăm mărturie, să facem vizibilă, cu propria noastră viaţă, jertfa moartea şi învierea. El i-a ales pe ucenici, pe apostoli să vadă, să cunoască, ca apoi, întăriţi de Spiritul său cel Sfânt, să fie martori, anunţe cu fapta, cu propria lor viaţă adevărul evangheliei. Iar ei au făcut-o cu bucurie, cu toată fiinţa.

Marele predicator al zilelor noastre, cardinalul Angelo Comastri, în faţa acestui adevăr şi a acestor exigenţe din partea ucenicilor, aduce în faţă mărturia unui critic înverşunat, Nietzsche, un adevărat acuzator al celor ce spun că sunt creştini, întrebându-i şi provocându-i: "Dacă Cristos a înviat, pentru ce sunteţi aşa de trişti ? Voi nu aveţi înfăţişarea unor persoane răscumpărate şi mântuite". Ne luăm şi noi curajul şi cu Angelo Comastri recunoaştem: cât adevăr cuprind totuşi aceste cuvinte.

La acest drum ne cheamă astăzi lecturile sfinte şi la o asemenea experienţă ne invită ucenicii, apostolii cei fideli, femeile sfinte, la trăirea unui adevăr pe care l-am primit prin credinţă şi la mărturie personală, nu atât prin cuvinte, asta ar fi prea puţin sau prea uşor, ci prin fapte, prin mărturia vieţii.

Lumea astăzi aşteaptă martori, nu vorbitori, nu simpli vestitori sau predicatori.

Un apostol, un ucenic, o persoană consacrată, un credincios adevărat este ales să facă vie viaţa lui Cristos, să facă prezentă evanghelia aşa cum a dorit şi a realizat sărăcuţul Francisc, ajungând să devină în vorbe şi în fapte marele martor al lui Cristos cel umil, ascultător şi sărac.

Aflându-ne aici, în capela fraţilor franciscani, suntem provocaţi să ne fixăm privirea spre această cruce atât de sugestivă, cu atâta simbolism şi cu un profund mesaj.

Cristos vrea să se sprijine pe umerii noştri. El a făcut-o odată pentru totdeauna, iar acum ne rămâne nouă, ucenicii săi, să continuăm să luăm asupra noastră şi crucea şi Calvarul şi Învierea, dând lumii mărturia unei vieţi adevărate unei vieţi de credinţă vie şi atrăgătoare.

Dragi persoane consacrate,
Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Iniţiativa de a fi din nou împreună într-un program de continuă formare şi întâlnirea de astăzi care vă îndreaptă cu gândul spre familia creştină se înscriu foarte bine în chemarea pe care Isus o face ucenicilor săi atunci când îi învaţă să înţeleagă misterul vieţii sale şi, fiind martorii acestei realităţi, a suferinţei, morţii şi învierii sale, să vestească tuturor vestea cea bună a evangheliei în familie şi pentru familie.

A cunoaşte şi a înţelege misterul familiei creştine face parte din înţelegerea misterului credinţei şi a importanţei părinţilor şi copiilor pentru viaţa lumii şi a Bisericii.

Persoanele consacrate, primele chemate după apostoli să-l mărturisească pe Cristos, provin din familie, ca dintr-un izvor de viaţă şi credinţă şi toate îşi datorează vocaţia lor, iubirii lui Dumnezeu şi a părinţilor.

Este sfânt lucru ca ele să cunoască din ce în ce mai bine ce înseamnă familia pentru credinţă, cât de mult trebuie ocrotită şi susţinută, ca din ea să se nască noi martori şi vestitori ai evangheliei, noi candidaţi şi candidate la viaţa de apostolat, fie în familii de viaţă consacrată, fie în rândul poporului lui Dumnezeu, ca laici conştienţi şi generoşi.

Îl felicit pe vicarul nostru episcopal, pr. Alois Fechet, şi îi felicit şi pe toţi membrii Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată, ca şi pe fiecare persoană în parte, preoţi, fraţi şi surori, pentru răspunsul pe care l-aţi dat şi acum doriţi să-l reînnoiţi, la mandatul şi chemarea lui Isus. "Şi voi sunteţi martorii acestor lucruri".

Vă doresc să înaintaţi, cu bucurie, în larg!

Roman, 22 aprilie 2012

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 10.