Anul Familiei: Fericit este omul ce are părinţi credincioşi

Reflecţie la sărbătoarea sfântului martir Gheorghe

Citind viaţa sfântului martir Gheorghe, am întâlnit expresia: "Viaţa acestui sfânt este ascunsă în legendă". Mi-a plăcut expresia, dar îmi permit să fac un mic comentariu: "Numai părinţii credincioşi fac din copiii lor, oameni de legendă". Dacă avem astăzi fericirea de a celebra un "sfânt de legendă", cum este sfântul martir Gheorghe, asta de datorează, după harul divin al lui Dumnezeu care a lucrat în viaţa lui, educaţiei profund creştine pe care a primit-o el de la credincioşii săi părinţi, Geronziu şi Policronia.

Pastorul american, de origine irlandeză, Bob Gass, născut în 1952, unul care s-a ocupat mult cu educaţia copiilor şi tinerilor, spunea într-un articol al său, citez: "Până la 5 ani, copilul învaţă 75% din tot ceea ce va şti în viaţă. Iar până la 18 ani mintea lui este ca un tipar. De aceea, fiecare părinte trebuie să se străduiască pentru a fi un bun model pentru fiecare copil al său, dar şi pentru fiecare copil care îi iese în cale".

Sfântul mare mucenic Gheorghe (275-303) s-a născut la Beirut, capitala Libanului de astăzi, dintr-o familie profund creştină. Mama sa Policronia era o creştină bună din Palestina, iar tatăl său Geronzio, tot un creştin bun, era un oficial al armatei romane, în Lydda,?ara Sfântă, dar născut în Cappadocia, o regiune din vestul Turciei de astăzi. Amândoi părinţii fiind creştini buni, l-au crescut şi educat cu multă grijă pe copilul lor Gheorghe, încă din fragedă pruncie, în religia creştină.

Deşi a rămas orfan de tată încă de 14 ani, iar mai târziu şi de mamă, educaţia şi exemplele bune primite de ei din fragedă pruncie, i-au fost suficiente pentru a face din el un erou al Bisericii de la început.

Părinţilor, sunteţi voi oare o binecuvântare pentru copiii voştri, asemenea părinţilor sfântului Gheorghe ? Naşteţi, creşteţi, educaţi şi daţi voi Bisericii, în copii dvs., nişte eroi ai credinţei?

Ajungând la vârsta majoratului, Gheorghe se hotărăşte să urmeze cariera militară a tatălui său. De aceea, înainte de a pleca de acasă, cunoscând cuvântul lui Isus care spune: "Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, şi veţi dobândi o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia" (Lc 12,33), tânărul Gheorghe vinde tot ceea ce are, împarte săracilor şi apoi merge la Nicomedia, azi oraşul Izmir din Turcia, oraş imperial, oraş reşedinţă a împăratului Diocletian (244-311), unde este primit cu alese onoruri în garda imperială şi făcut tribun, adică comandant peste 1000 de ostaşi, în amintirea bunelor servicii ale tatălui său, Geronzio.

Dar tânărul tribun Gheorghe, înainte de a fi un ostaş al împăratului Diocleţian, el era un ostaş al Regelui Regilor, un ostaş al armatei lui Cristos. De aceea el a avut grijă ca prin tot ceea ce spune şi a înfăptuieşte, să aducă cât mai suflete la credinţa în Cristos. Şi nu pierdea nici o ocazie de a face această lucrare nobilă.

În Evanghelia după Ioan, ni se spune că unul dintre aspectele de bază ale vieţii creştine este productivitatea. Vechiul Israel a fost o viţă neroditoare, în ciuda tuturor îngrijirilor divinului Viticultor (cf. Ps 80,8-9; Is 5.2). Prin contrast, Isus se prezintă pe sine ca fiind viţa cea adevărată, care aduce rod prin mlădiţele sale, care sunt ucenicii săi (cf. In 15,1-11).

În esenţă, conform evangheliei, rodul îmbelşugat aşteptat de Dumnezeu de la noi, creştinii, este dragostea noastră faţă de el şi dragostea frăţească faţă de toţi oamenii de mântuit: "Aceasta este porunca mea, să vă iubiţi unii pe alţii" (In 15,12). În Evanghelia după Ioan, Isus ne repetă de trei ori de trei ori această poruncă, ca să n-o uităm niciodată (cf. In 13,34; In 15,12.17).

Vorbind despre sfântul Gheorghe, papa Gelaziu (492-496), cel care l-a canonizat în sec. V, spunea: "Sfântul Gheorghe este unul al cărui nume este în mod drept cinstit de oameni, însă eroicele sale fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu". Aceste cuvinte ne arată că sfântul Gheorghe a trăit la superlativ credinţa sa în Isus şi dragostea faţă de semeni.

Viaţa sfântului Gheorghe ar putea fi descrisă ca o viaţă cu mult rod, ca o viaţă duhovnicească din belşug (cf. In 15,11), căci el a fost o mlădiţă vie ce a rămas mereu unită cu viţa, Cristos. El a putut spune mereu cu psalmistul: "Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi" (Ps 16,5).

Suprema formă de dragoste faţă de Isus şi faţă de semeni este dedicarea vieţii pentru a purta Evanghelia şi mântuirea lui Cristos tuturor oamenilor care au nevoie de ea. De fapt, Isus, înainte de a se înălţa la cer, a lăsat poruncă tuturor ucenicilor săi să vestească lumii întregi evanghelia sa, mântuirea sa: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit" (cf. Mc 16,15-16).

Se spune că, odată fiind în călătorie, Gheorghe, călare pe un cal alb, a ajuns într-un ţinut unde oamenii se închinau unei vietăţi marine, probabil un crocodil de dimensiuni mai mari, pe care localnicii îl credeau zeu şi îi ofereau în fiecare zi câte o oiţă din turmele lor. După ce şi-au terminat de dat oile, un oracol păgân le-a spus că de acum înainte trebuie să-i ofere zeului lor, în fiecare zi, câte o fiinţă umană; iar prima fiinţă umană indicată de acest oracol, ca jertfă pentru zeul lor marin, a fost chiar fiica regelui acelui ţinut. Iconografia creştină îl prezintă pe Gheorghe scoţând tânăra prinţesă vie şi nevătămată din gura monstrului ucis. Gheorghe a ucis monstrul marin, cu uşurinţa cu care odinioară Daniel a ucis vietatea marină din Babilon.

Ca şi Isus (cf. 1In 3,8), Gheorghe, în acest caz, a luptat cu diavolul simbolizat prin acest monstru marin şi a salvat sfânta Biserică, simbolizată prin acea prinţesă. Călăreşte pe un cal alb, care simbolizează harul lui Dumnezeu cel poartă mereu în această luptă. Şi noi suntem chemaţi să luptăm zi de zi, "îmbrăcaţi cu armura lui Dumnezeu" (Ef 6,11.14-17) şi învingem balaurii demonici din viaţa noastră şi din a altora, balauri indicaţi de Isus că ar locui chiar în inimile noastre: "Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om" (Mt 15,19-20).

Şi aşa cum la omorârea balaurului de către Daniel, regele Babilonului şi mulţi alţi păgâni au venit la credinţă (cf. Dan Bel şi Balaurul 25-28), tot astfel la omorârea zeului marin şi în urma predicii ţinute de către tânărul Gheorghe, regele acelui ţinut şi mulţi alţi păgâni au venit la credinţa în Isus. Sufletele câştigate pentru Cristos şi pentru Evanghelie erau toată bucuria tânărului tribun, Gheorghe. Oare care este bucuria noastră cea mai mare?

Aşa cum spuneam mai înainte, Gheorghe, înainte de a fi un ostaş al împăratului, a fost un ostaş credincios al lui Cristos. De aceea, atunci când, în anul 302, Diocletian a declanşat persecuţia împotriva creştinilor, după practica celorlalţi împăraţi păgâni, şi a emis un decret prin care orice soldat creştin trebuia să fie arestat şi obligat să aducă sacrificii zeilor păgâni, Gheorghe a fost primul care a protestat şi s-a opus pe faţă împăratului Diocleţian, deşi ştia urmările.

Se pare totuşi că Diocleţian îl simpatiza pe Gheorghe, datorită bunelor servicii ale tatălui său, Geronziu, şi i-a oferit clemenţă, cu condiţia ca tânărul şi viteazul tribun Gheorghe să renunţe la credinţa în Cristos şi să aducă jertfă zeilor romani. Ba mai mult, Diocletian i-ar fi oferit lui Gheorghe pământuri şi sclavi pentru a renunţa la Cristos, dar el a refuzat categoric. Când ai o comoară nesecată în ceruri, şi când Isus este singurul tău bine, nu te mai interesează trecătoarele comori pământeşti. El deja lăsase în urmă aceste comori trecătoare.

În anul 303, Diocleţian a început deja să-şi pună în aplicare decretul de prigoană împotriva creştinilor, emis cu un an în urmă, prin care creştinii erau obligaţi să aleagă între Cristos şi idoli, între viaţă şi moarte. La această alegere a fost pus şi tânărul tribun creştin, Gheorghe. Şi aşa cum era deviza creştinilor din primele veacuri, "mai degrabă moartea decât idolii", Gheorghe, alături de alţi tineri ostaşi creştini, a ales cu bucurie moartea pentru Cristos şi pentru Evanghelie.

Dus în templul lui Appolo, de către oamenii lui Diocleţian, pentru ca acolo să aducă jertfă zeilor, Gheorghe, în numele lui Cristos, l-a somat pe demonul ce locuia în zeul de piatră, să mărturisească adevărul că el nu este Dumnezeu şi că Dumnezeul cel adevărat este cel mărturisit de creştini. După această mărturisire, zeul s-a prăbuşit la pământ, sfărmându-se în multe bucăţi. Cu această ocazie o mulţime mare de păgâni s-au făcut creştini. Gheorghe nu pierdea nici o ocazie despre a vorbi şi de a lucra spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor.

Dacă Isus cel drept, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, pentru a-i mântui pe oameni şi pentru a intra în slava sa, a trebuit să sufere şi să moară pe cruce (cf. Lc 24,26), atunci şi creştinii, pentru a se mântui şi pentru a intra în cer, trebuie să sufere şi să moară şi ei, căci Scriptura spune: "Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Fap 14, 22). Iar a suferi împreună cu Isus este o mare onoare: "Vouă vi s-a dăruit pentru Cristos, nu numai să credeţi în el, ci să şi pătimiţi pentru el" (Fil 1,29).

Thomas de Kempis (1379-1471), autorul Imitaţiunii lui Cristos, spunea: "Dacă tu nu vrei să suferi nici un necaz, cum vrei atunci să fii prietenul lui Isus cel Răstignit?"

Sfântul Paul, în cea de-a doua lectură a sărbătorii de astăzi, ne spune că noi purtăm lumina şi puterea cea mare a învierii lui Cristos, în vasele de lut ale trupurilor noastre (cf. 2Cor 4,7-15).

Metafora lui Paul cu vasele de lut ne duce cu gândul la un eveniment din vremea lui Ghedeon.

În capitolul 7 din Judecători, citim că Ghedeon a luat cu el numai 300 de luptători pentru a elibera ţara de invadatorii madianiţi. Fiecare bărbat avea o trâmbiţă, o torţă şi un ulcior de lut. Ei au pus torţele în ulcioare, astfel că lumina nu se vedea de la distanţă. Când au ajuns în mijlocul madianiţilor, ei au spart ulcioarele şi abia atunci a strălucit lumina biruitoare (cf. Jud 7,20-21).

De aceea, Dumnezeu, pentru a-şi arăta lumina şi puterea învierii sale, prin Gheorghe, a voit ca trupul de lut al Gheorghe să fie spart de călăii lui Diocleţian. Dus în templul lui Appolo, dus la locul de tortură, călăii i-au spart vasul trupului său, prin bice, vergi, piepteni de fier, cărbuni aprinşi şi groapă cu var.

Şi pentru că fundamentul vieţii creştine i-a fost bine pus de către credincioşii săi părinţi, Gheorghe, în toate aceste cazne, şi în toată această spargere a trupului său, n-a simţit decât o bucurie de nedescris. Mulţi păgâni, văzând cum sfântul Gheorghe a suportat feluritele şi lungile chinuri, cu tărie şi cu bucurie sufletească, au venit la credinţa în Isus.

Acum înţelegem mai uşor de ce Dumnezeu ne sparge şi nouă vasele de lut al trupurilor noastre, prin diferite suferinţe, şi de ce Paul spunea: "Când sunt slab, atunci sunt tare" (cf. 2Cor 12,9-10).

Se spune că acolo în închisoare, călăii i-ar fi cerut lui Gheorghe, în batjocură, ca să învie un deţinut mort care se afla îngropat acolo. După o scurtă rugăciune a lui Gheorghe, mortul s-a ridicat şi a stat în picioare, spre marea uimire a păgânilor. Era împlinirea promisiunii lui Isus pentru cei care vor crede în el, că şi ei vor face lucrările pe care le-a făcut el (cf. In 14,12). Cu această ocazie, însăşi împărăteasa Alexandra şi numeroşi alţi păgâni s-au făcut creştini, ceea ce le-a atras imediat condamnarea la moarte.

În final, sfântul Gheorghe, asemenea fraţilor macabei, din prima lectură (cf. 2Mac 7,1-14), şi-a oferit cu generozitate viaţa, plecându-şi capul sub sabia călăului, cu ferma credinţă că Isus îi va învia şi-i va da un trup de glorie la a doua sa venire.

Toate aceste amănunte din viaţa sfântului Gheorghe, care a fost bine crescut şi educat creştineşte de către evlavioşii săi părinţi, ne arată mare lui iubire faţă de Dumnezeu cel întreit şi unic, dar şi mare lui iubire faţă de oameni, pe care i-a iubit mult şi a căutat să-i aducă la credinţa mântuitoare, aşa cum ne-a spus Isus şi în evanghelia de astăzi (cf. In 15,9-17) De aceea, Biserica ni l-a propus astăzi pe sfântul Gheorghe, nu numai spre meditare şi edificare, ci şi spre imitare.

Cercetătorul american George Gill (n. 1918) spunea: "Când se naşte un om, cineva trebuie să suporte un dureros travaliu. Motivul pentru care astăzi sunt aşa de puţini cei născuţi din nou, este faptul că tot mai puţini creştinii sunt dispuşi să intre într-un astfel de travaliu spre salvarea lor".

Părinţii sfântului Gheorghe şi toţi părinţii buni creştini au făcut şi fac continuu acest travaliu şi această trudă. Dacă n-ar fi fost acest travaliu şi această trudă duhovnicească al părinţilor, noi nu l-am fi avut astăzi pe sfântul Gheorghe şi nici pe ceilalţi sfinţii.

Tu, frate creştin, care în această lume ai aceeaşi misiune de la Isus, ca Paul, ca Gheorghe şi ca toţi ucenicii lui Isus; tu care citeşti acum aceste rânduri, în sărbătoarea Sfântului Gheorghe, ce faci tu pentru ca lumea în mijlocul căreia trăieşti să vină la lumina credinţei, să se apropie mai mult de Dumnezeu, să se nască din nou şi să se mântuiască? Accepţi tu spargerea trupului tău spre ivirea luminii şi puterii lui Dumnezeu? Te oferi tu voluntar în muncă şi trudă duhovnicească, spre naşterea din nou a semenilor tăi? Lupţi tu cu armele dreptăţii lui Dumnezeu?

Să nu uităm, fraţi creştini, că a nu misiona înseamnă a demisiona din armata lui Isus şi din fericirea cerului. Să nu uităm că, dacă nu ne oferim voluntar pentru a munci şi a trudi la naşterea din nou a fraţilor noştri, nu o realizăm nici pe a noastră. De aceea, în aşa fel să ne trăim viaţa pământească, ca la sfârşit să merităm, asemenea sfântului Gheorghe, locurile ce ne-au fost pregătite în cer de către Isus (cf. In 14,2-3)

La mulţi ani tuturor care poartă numele binecuvântat al sfântului Gheorghe!

Cristos a înviat!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 15.