Sfântul Iosif, model de convertire şi de credinţă

Suntem în plin timp de Post Mare, timp conceput de Biserică ca un drum de convertire şi de credinţă mântuitoare. Iar Biserica, pentru a ne ajuta pe acest drum, ne propune astăzi, 19 martie, ca model de convertire şi de credinţă mântuitoare, dar şi de ajutor pe cale, pe sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă a lui Isus, soţul feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale.

Înainte de chemarea lui în lucrarea divină a mântuirii, sfântul Iosif, deşi "bărbat drept", era asemenea multor evrei din timpul său şi gândea asemenea lor cu măsuri pur omeneşti chiar şi lucrurile referitoare la mântuirea mult aşteptată şi dorită, chiar şi datele referitoare la Mesia şi misiunea lui. Astfel, deşi ştia din Scripturi că Mesia trebuia să se nască dintr-o fecioară (cf. Is 7,15), totuşi când a aflat că Fecioara Maria, logodnica sa, a zămislit de la Duhul Sfânt, a voit să o lase în ascuns (cf. Mt 1,19).

Un om al lui Dumnezeu spunea odată aceste cuvinte: "Foarte mulţi oameni vor merge în pierzare, pentru că sunt prea buni, sunt prea bine crescuţi, sunt prea drepţi, sunt prea cumsecade, sunt prea oneşti, pentru a avea nevoie de un Mântuitor! Dar nu este bine dacă oamenii sunt cinstiţi, drepţi, oneşti, cumsecade şi prietenoşi? Desigur! Dar dacă posedă toate aceste calităţi fără Dumnezeu, dacă toate acestea sunt doar rezultatul caracterului lor cinstit, ei sunt morţi din punct de vedere spiritual în ochii lui Dumnezeu şi, în ciuda onestităţii lor, vor merge la pierzare. Calităţile mai sus-numite nu sunt rele în sine, din contră; dar să te bazezi pe aceste calităţi, fără a avea viaţă nouă din Dumnezeu şi în slujba lui Dumnezeu, înseamnă independenţă şi voinţă proprie. Un om drept nativ poate să facă lucruri bune, dar el se aseamănă unui coşar care aranjează rufe curate" (cf. A.V. Sămânţa bună, 2011).

Lecturile de la Sfânta Liturghie, din sărbătoarea sfântului Iosif, ne vorbesc de două personaje ale Vechiului Testament: Avraam şi David, care sunt nişte imagini îndepărtate ale sfântului Iosif.

Aceste personaje biblice, Avraam şi David, au fost nişte oameni care s-au născut cu un caracter bun şi de aceea uşor au devenit: bine crescuţi, drepţi, cumsecade, oneşti. Dar toate acestea nu le-ar fi folosit la nimic dacă n-ar fi ascultat de Dumnezeu, dacă nu s-ar fi pus în slujba lui, dacă nu ar fi renunţat la planurile şi ideile lor, la autosuficienţa şi dreptatea lor.

Avraam, nativ drept, onest, cumsecade, credincios, bun, locuia în Caldeea, în Babilon. El voia să trăiască şi să aibă urmaşi în Babilon. Dar Dumnezeu îi vorbeşte şi spune NU planului său. Apoi îl cheamă să locuiască şi să-şi crească copii într-o altă ţară şi într-o altă credinţă, necunoscute lui. Şi Avraam se supune. Din momentul în care Avraam a renunţat la planurile sale pentru planurile lui Dumnezeu, când a renunţat la voinţa sa pentru voinţa lui Dumnezeu, din momentul în care el s-a convertit, toate calităţile lui native, au căpătat valoare în ochii lui Dumnezeu şi ai istoriei. Tot în acest moment, datorită credinţei sale, i s-a iertat cu anticipaţie tot trecutul său păgân, şi a fost justificat (cf. Gen 15,6; Rom 4,22), prin jertfa adevăratului său Fiu, Isus, pentru care Isaac a fost doar o imagine îndepărtată.

David, şi el, nativ drept, onest, cumsecade, credincios, bun, voia să ridice un templu frumos în cinstea Domnului, prin care el voia să rămână în istorie. Dar Domnul îi spune NU, căci altul avea să-i zidească adevăratul Templu pe care şi-l voia. Şi David ascultă. Din acest moment în care a renunţat la ideile sale pentru ideile lui Dumnezeu, la planul său pentru planul lui Dumnezeu, din acest moment al convertirii sale, toate calităţile native ale lui David au căpătat valoare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Ba mai mult, tot din acest moment de convertire, el a fost justificat prin credinţa lui (cf. Rom 4,6-8), adică toate greşelile vieţii i-au fost şterse cu anticipaţie, de către adevăratul său urmaş, Isus, cel care avea să zidească adevăratul Templu voit de Dumnezeu, Templul omului cel nou (cf. 1Cor 6,19), pentru care Solomon a fost doar o imagine îndepărtată.

Şi despre Sfântul Iosif, pe care îl sărbătorim astăzi, Scriptura ne spune că şi el nativ, era "un om drept" , onest, cumsecade, credincios, bun. Un drept, dar care îşi făcea planuri cum să o lase pe logodnica sa Maria, atunci când a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt; un drept care nu voia să se implice în ceva ce ar putea să-i mânjească puritatea personală. Dar Dumnezeu îl chemă şi-i vorbeşte în vis printr-un înger şi-i spune STOP cu acest fel de a gândi. Apoi îi spune să nu aibă teamă, că lucrarea din sânul Mariei nu este una omenească, ci una dumnezeiască, de la Duhul Sfânt. Ba mai mult, Dumnezeu îi mai spune că şi el trebuie să-şi aducă aportul la această lucrare, prin luarea Mariei în căsătorie, prin introducerea lui Isus în familia regală a lui David, şi prin impunerea numelui de Isus, de Mântuitor, copilului care se va naşte (cf. Mt 1,20-21). Deşi nu înţelegea prea bine toată această lucrare divină, sfântul Iosif a spus DA şi s-a convertit şi pe loc. Imediat a renunţat la toate planurile, scenariile şi ideile sale preconcepute, inspirate de profeţii cei falşi şi s-a încrezut numai în planul şi lucrarea lui Dumnezeu şi a participat la realizarea lui.

Numai în momentul când sfântul Iosif şi-a dat seama, aşa cum spunea Isus în Evanghelie, că este bolnav şi că are nevoie de medic, că este păcătos şi că are nevoie de Mântuitorul trimis de Dumnezeu (cf. Lc 5,32), numai atunci s-a convertit, numai atunci calităţile lui native de: dreptate, onestitate, bunătate, au căpătat valoare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, numai atunci Iosif a intrat pe calea mântuirii, numai atunci Iosif a intrat în galeria oamenilor credincioşi pe care îi laudă Sfânta Scriptură, numai atunci, chiar înainte de jertfa crucii, Sfântul Iosif a primit iertarea păcatelor şi mântuirea (cf. Rom 1,17).

Iată cât de importantă este convertirea omului pentru mântuire! Parafrazând pe sfântul Paul şi pe Marin Preda, care spun că, dacă dragoste nu e, nimic nu e, putem spune şi noi, fără teama de a greşi, că dacă nu e convertire, nimic nu e (cf. 1Cor 13,1; cf. Cel mai iubit dintre pământeni).

Şi dacă convertirea păcătoşilor este grea, convertirea "drepţilor" este şi mai grea.

Evangheliile ne spun că mulţi păcătoşi publici, bărbaţi şi femei, când şi-au dat seama de starea lor de păcătoşenie, de imposibilitatea lor de a se mântui singuri prin faptele lor bune, s-au convertit la predica lui Isus şi s-au făcut ucenicii lui Isus, Mântuitorul lumii.

Dar tot Evangheliile ne spun că puţini "drepţi, oneşti, cumsecade, credincioşi, buni", cum erau fariseii şi cărturarii, s-au convertit, renunţând la ideile, planurile, dreptatea şi la mântuirea prin faptele lor. Şi chiar dacă unii mai umblau cu Isus sau cu apostolii, ei continuau să-şi păstreze propriile idei şi planuri referitoare la dreptate şi mântuire. De aceea Isus ne spune tuturor: "Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Mt 5,20). Iar sfântul Iosif, este unul din puţinii, "drepţi, oneşti, cumsecade, credincioşi, buni", care s-au convertit, care au renunţat la ideile lor greşite şi s-a mântuit.

Spuneam că dacă convertirea păcătoşilor este grea, convertirea "păcătoşilor drepţi" este şi mai grea. Astăzi sunt foarte mulţi oameni păcătoşi, dar care se cred drepţi şi chiar fără păcate. Se cred drepţi şi fără păcate, dar ei au uitat de cinstirea Domnului în viaţa lor, au uitat de rugăciune, au uitat de sfinţirea duminicii şi sărbătorilor. Se cred drepţi şi chiar fără păcate, dar ei n-au citit niciodată Biblia, nu se hrănesc decât rar cu Isus, pâinea vieţii, nu au învăţat catehismul şi nu ţin poruncile. Se cred drepţi şi chiar fără păcate, dar ei trăiesc în duşmănie, în ceartă, în bătăii, în curvie, în hoţie, în minciună, în beţie, în căutarea numai cele trecătoare.

Tuturor acestor aşa-zişi "drepţi şi fără păcate", dar cărora le lipseşte tocmai adevărata dreptate, Cuvântul Domnului din sărbătoarea sfântului Iosif le spune că au nevoie urgentă de convertire, adică de ascultare totală de Dumnezeu şi de implicare totală în misiunea încredinţată.

Scriptura spune iar foarte clar: "Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei cu perversiuni sexuale, nici homosexualii, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (1Cor 6,9-10). Dacă Dumnezeu nu i-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, dacă Dumnezeu nu a cruţat lumea din vechime, dacă Dumnezeu nu a cruţat cetăţile Sodoma şi Gomora, Dumnezeu nu-i va cruţa nici pe cei nelegiuiţii de astăzi (cf. 2Pt 2,4-9).

Şi iarăşi Biblia ne spune că o salbă de argint, de purtat la gât, nu este întreagă chiar dacă-i lipseşte şi numai o singură piesă (cf. Lc 15,8-9), că Legea este sfidată, chiar dacă i se calcă şi numai una singură dintre porunci (cf. Iac 2,10), că în cer nu va intra nimic întinat, chiar dacă e numai puţin (cf. Ap 21,27).

Deci, "aproape întreg în ale credinţei, aproape bun în ale poruncilor, aproape curat în ale vieţii", înseamnă un pierdut sigur. Să nu uităm pe cei din timpul potopului, căci chiar dacă au fost foarte aproape de corabia lui Noe, totuşi s-au pierdut (cf Gen 7,16-23). Să nu uităm de fecioarele nechibzuite, cărora le-a lipsit numai puţin din ulei şi au fost foarte aproape de uşa nunţii Mirelui, au rămas totuşi în întuneric (cf. Mt 25,1-13). Deci, zicala ironică: "un creştin aproape bun", înseamnă un creştin rău, înseamnă un creştin pierdut, dacă nu se converteşte. De aceea şi Isus ne îndeamnă: "Fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este" (Mt 5,48).

Ba mai mult, despre sfântul Iosif putem spune, fără teama de a greşi, că el, prin convertirea lui, prin renunţarea la planurile sale şi prin adeziunea lui totală la planul lui Dumnezeu, i-a întrecut în "dreptate" pe toţi drepţii dinaintea lui, pentru că el a acceptat Planul mântuitor al lui Dumnezeu, la care a fost chemat să-şi aducă aportul, în linişte şi tăcere, fără a pune întrebări şi fără a cere lămuriri, exact aşa cum cere Domnul în Scriptură: "În convertire şi linişte vă veţi mântui, în tăcere şi speranţă va fi tăria voastră" (Is 30,15).

Tăcerea şi liniştea sunt atributele lui Dumnezeu, dar şi a copiilor săi. Toate cele trei persoane divine şi-au făcut, fac şi vor face lucrările lor în tăcere şi linişte. Astfel, în tăcere şi linişte au realizat creaţia, în tăcere şi linişte o guvernează. În tăcere şi linişte, Duhul Sfânt a umbrit-o pe Fecioara Maria spre zămislire. Apoi, Isus a împlinit toate în tăcere şi linişte, căci în tăcerea şi liniştea unei nopţi s-a născut, în tăcerea şi liniştea casei din Nazaret şi-a trăit primii 30 de ani ai vieţii, în tăcere şi linişte s-a rugat, în tăcere şi linişte a dorit să facă unele minuni, în tăcere şi linişte a suferit şi murit pentru noi, în tăcere şi linişte a înviat şi s-a înălţat la ceruri, în tăcere şi linişte domneşte acum în ceruri.

Tăcerea şi liniştea sunt atributele lui Dumnezeu, dar şi ale copiilor săi. Sfântul Iosif din momentul convertirii sale, şi-a dus viaţa în tăcere şi linişte. În tăcere şi linişte a luat-o pe Maria în căsătorie, în tăcere şi linişte a mers la Betleem pentru a-l înscrie pe Isus în familia lui David, în tăcere şi linişte a fugit cu Sfânta Familie în Egipt, în tăcere şi linişte l-a slujit pe Isus, în tăcere şi linişte a ascultat cuvintele lui Isus, în tăcere şi linişte i-a slujit pe semeni prin meseria lui de lemnar, în tăcere şi linişte a suferit şi a murit, în tăcere şi linişte îşi petrece acum cerul făcând bine pe pământ. Asta înseamnă să fii convertit şi să trăieşti din credinţă.

Noi cum ne-am convertit şi cum credem? Cum ne purtăm crucea datoriilor noastre zilnice? Cum suferim şi murim? Sfântul Iosif, asemenea lui Isus, a împlinit toate acestea în tăcerea şi liniştea credinţei. Să-i urmăm exemplul!

Dumnezeu, în psalmul responsorial de astăzi spune: "Fericit este slujitorul credincios... Lui îi dau pe veci iubirea mea" ( Ps 88,29).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 30.