Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Sagna: Lansarea primului volum, Pentateuhul, din traducerea Vechiului Testament

Duminică, 11 martie 2012, în biserica "Înălțarea Domnului" din Sagna, a fost prezentat primul volum al Sfintei Scripturi, intitulat Pentateuhul (primele cinci cărți: Geneză, Exod, Levitic, Numeri și Deuteronom), traducere realizată de pr. Alois Bulai și pr. Eduard Patrașcu, a căror prezență în mijlocul nostru ne-a onorat, alături de pr. Ștefan Lupu. Evenimentul a avut loc în cadrul sfintelor Liturghii din duminica a III-a Postului Mare.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la demararea lucrărilor Conciliului al II-lea din Vatican, amintea pr. Alois Bulai, de aceea prezența Cuvântului lui Dumnezeu (cuprins în acest volum, Pentateuhul), în mijlocul nostru a fost și este de o importanță deosebită.

Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, prin grija pastorală a pr. Iacob Stolnicu i-a invitat pe preoții care au muncit și s-au îngrijit de traducerea textului sacru să-l prezinte și în comunitatea noastră. Urmând învățătura și îndemnul sfintei Biserici care cheamă pe toți credincioșii ca prin citirea Sfintei Scripturi să-și însușească "înalta cunoașterea lui Isus Cristos" (Fil 3,8), căci "necunoașterea Scripturilor înseamnă necunoașterea lui Cristos".

Timpul Postului Mare, fiind un timp al apropierii noastre mai mult de Dumnezeu prin post, pomană și rugăciune, la aceste trei căi trebuie să adăugam citirea, meditarea și punerea în practică a Cuvântului Sfintei Scripturi, care conține "bogății nesecate, o hrană sănătoasă și putere sfântă".

Textul Pentateuhului pe care acum avem bucuria de a-l avea în limba română într-un limbaj actual, păstrând autenticitatea și fidelitatea mesajului conținut, și pe înțelesul tuturor (însoțit de note cu explicații în subsolul paginii, pentru ca mesajul să fie înțeles și ca cel care-l citește să se lase pătruns de Cuvântul lui Dumnezeu ), este traducerea textului cel mai vechi al Sfintei Scripturi din limba ebraică, câteva texte din limba aramaică și greacă; fiind prima traducere catolică în limba româna a Vechiului Testament.

Acest volum răspunde la întrebările fundamentale ale omului: Cine ne-a creat? De ce a fost creat omul? De ce există răul în lume?... a adăugat pr. Alois Bulai, răspunsurile le găsiți în acest volum, nu ne rămâne decât să-l citim.

De aceea întreaga comunitate cu bucurie, evlavie și respect a primit Cuvântul lui Dumnezeu în noua traducere.

"Putem să-l cunoaștem pe Dumnezeu numai cunoscându-i cuvintele" parafrazând un sfânt părinte al Bisericii, ne-am bucurat că avem această posibilitate și așteptăm cu nerăbdare și apariția volumelor care acum sunt în lucru.

Pr. Emanuel Pârțac


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat