Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Patru noi titluri

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Cale de îndumnezeire, scrisă de Eloi Leclerc și tradusă din limba franceză de Agnes Davidovici. Cartea apare în formatul 13,5x20, are 114 pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 10 lei.

Lumea actuală este asaltată de informații care îl pot ajuta pe om să se apropie de Dumnezeu, să-l regăsească în viața proprie și în cei care îl înconjoară, dar care pot, de asemenea, să-l îndepărteze de Dumnezeu, să-l perceapă neclar sau chiar deloc. Astfel se ajunge la o mare ruptură între viața socială și viața religioasă.

Pentru a reface ruptura între viața socială și cea religioasă a oamenilor de azi, părintele franciscan francez Eloi Leclerc, cunoscut cititorilor români prin cele două cărți publicate anterior la Editura "Sapientia": Înțelepciunea unui sărac (2009) și Împărăția ascunsă (2010), le oferă cititorilor un ajutor prețios: cartea intitulată Cale de îndumnezeire. Toate aceste trei cărți ale pr. Eloi Leclerc au fost traduse cu multă pasiune și competență din franceză de Agnes Davidovici.

Cartea de față dorește să prezinte o "cale de îndumnezeire", un mod prin care omul să-și deschidă sufletul către Dumnezeu, Creatorul său, pentru că, așa cum spune psalmistul: "În lumina ta vom vedea lumina!" (Ps 36,10).

Autorul explică și demonstrează, prin exemple și trimiteri biblice, că omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este pătruns în adâncul sufletului său de dorința de a se uni cu Dumnezeu: "Dumnezeule, tu ești Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineață" (Ps 63,2). Revelația nu are altă finalitate decât apropierea lui Dumnezeu de om, vrând să-l unească cu el. "Omul, născându-se prin intrarea în viața dumnezeiască, își înțelege mai bine și propria viață, în care se naște pentru a doua oară, reproducând misterul trinitar". Redescoperindu-și originea și sensul, omul va încerca să pună în practică comuniunea, în relație cu aproapele. "Adevărata comuniune între persoane nu poate exista decât atunci când semenul nostru e recunoscut și întâmpinat așa cum este, cu tot ce este unic, pentru că astfel trăiesc Persoanele divinei Treimi".

Unul dintre punctele importante în dezvoltarea unei credințe mature și în unirea cu Dumnezeu prezentate în carte este întâlnirea personală cu Isus Cristos, "a cărui viață de dăruire a reprezentat revărsarea dumnezeirii printre oameni". În această privință, o importanță deosebită este acordată contemplației, ca "disponibilitate pentru primirea Revelației ce ne face părtași la comuniunea trinitară", și rolului Duhului Sfânt, "cel care ne introduce în dinamica interioară a divinei prezențe".

Recomandăm această carte tuturor celor care simt "dorința de unire cu Dumnezeu" și, pentru aceasta, au nevoie de un îndrumar pentru a descoperi adevărata "cale de îndumnezeire".

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Poporul unic al lui Dumnezeu în Ap 21,12-14, scrisă de Iulian Faraoanu. Cartea apare în colecția "Disertații doctorale", în formatul 13,5x20, are 308 pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 15 lei.

Sfânta Scriptură, "sufletul teologiei", așa cum o descrie Conciliul al II-lea din Vatican (DV 24), prezintă numeroase dificultăți de interpretare și înțelegere a mesajului sau intenției autorilor sacri care, sub inspirația divină, au pus în scris cuvântul lui Dumnezeu.

Printre cărțile cele mai solicitante din Sfânta Scriptură, în ceea ce privește gradul de profunzime pe care trebuie să-l atingă un exeget ca să poată oferi o interpretare adecvată, se numără și cartea Apocalipsului. Printre studiile cu privire la această carte se numără și recenta carte apărută la Editura "Sapientia", Poporul unic al lui Dumnezeu în Ap 21,12-14, scrisă de pr. dr. Iulian Faraoanu, profesor de exegeză la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași. Cartea este rodul unei intense și competente munci de cercetare pentru care autorul a obținut titlul academic de doctor în Teologie Biblică la Universitatea Pontificală "Urbaniana" din Roma, în anul 2009.

Alegerea unei astfel de tematici plasate în domeniul ecleziologiei cărții Apocalipsului este motivată de autor, în primul rând, prin lipsa unui studiu în acest domeniu, deoarece majoritatea exegeților consideră această temă depășită de cristologie și teologie: "Chiar dacă în centru se află revelația și planul de mântuire al lui Dumnezeu realizat în Cristos Isus, destinatarul oricărei inițiative divine este poporul lui Dumnezeu. De la această comunitate răscumpărată și chemată la gloria Ierusalimului escatologic, Dumnezeu și Mielul așteaptă un răspuns. Așadar, alături de teologie și cristologie, o importanță aparte o are și ecleziologia în cartea Apocalipsului".

Cartea este structurată în patru părți, la care se adaugă o introducere și câteva concluzii generale.

În prima parte, "Ierusalimul escatologic în Ap 21,1-22,5", autorul "prezintă cadrul noului Ierusalim, descris drept punct culminant al Apocalipsului". În partea a doua, "Cele douăsprezece porți ale noului Ierusalim", și în partea a treia, "Cele douăsprezece temelii ale noului Ierusalim", sunt analizate "cele două imagini de bază ale cetății escatologice, porțile și temeliile, asociate celor douăsprezece triburi ale lui Israel, respectiv celor douăsprezece apostoli". În partea a patra, "Poporul lui Dumnezeu: VT și NT în alte texte din Apocalips", sunt analizate texte din Apocalips referitoare la caracteristicile poporului lui Dumnezeu, caracteristici care au rezultat din unirea unor elemente din Vechiul Testament fuzionate cu elemente din Noul Testament.

Recomandăm această carte în special celor interesați de aprofundarea exegetică a cărții Apocalipsului.

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Calea către oameni, scrisă de pr. dr. Vladimir Petercă. Cartea apare în formatul 17x24, are 866 pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 60 lei.

Calea către oameni este titlul sub care pr. dr. Vladimir Petercă, profesor emerit de științe biblice, a voit să adune numeroasele articole și studii pe care le-a publicat în reviste de specialitate sau de divulgare, precum și textul conferințelor pe care le-a ținut cu ocazia simpozioanelor la care a luat parte de-a lungul carierei sale academice.

Cartea este prefațată de cunoscutul profesor Ioan Caproșu, de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iași, care după ce prezintă pe scurt activitatea părintelui Vladimir Petercă, îl definește ca un "teolog de rară erudiție biblică și de o impresionantă cuprindere intelectuală".

Studiile cuprinse în volumul Calea către oameni sunt grupate în trei secțiuni, după conținutul lor: "Sfânta Scriptură", "Teologie" și "Filosofie".

În prima parte, "Sfânta Scriptură", sunt tratate diferite argumente biblice: istoria formării Bibliei, istoria patriarhilor, a profeților, viața lui Isus, templul din Ierusalim etc. De asemenea, trei articole sunt dedicate studiului Constituției dogmatice despre Revelația divină "Dei Verbum", aceasta fiind denumită "o perlă a Conciliului al II-lea din Vatican".

În a doua parte, "Teologie", dar și în a treia parte, "Filosofie", părintele Petercă pune în lumină tematici recente, atât cu privire la Conciliul al II-lea din Vatican, cât și din viața actuală a Bisericii: "Nostra Aetate și lumea modernă. Un document care a revoluționat lumea", "Conciliul al II-lea din Vatican și misiunea Bisericii", "Tineretul catolic și problemele ecumenice. Căi noi pentru o viață practică", "Religiile față-n față cu culturile. O meditație asupra sensului religiilor în fața culturii" etc.

"Mulțumesc tuturor acelora care se vor apleca asupra acestei cărți de suflet și vor încerca să descopere în ea surprizele ce li se rezervă și vor citi cu pasiune și medita cu fervoare marile adevăruri creștine" (Pr. prof. dr. Vladimir Petercă).

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Dumnezeu este iubire, scrisă de Petru Ciobanu. Cartea apare în formatul 13,5x20, are 160 pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 10 lei.

În "Scrisoare către artiști", publicată la data de 4 aprilie 1999, papa Ioan Paul al II-lea spunea: "Nimeni nu poate intui mai bine decât voi, artiștii, geniali constructori ai frumuseții, patosul cu care Dumnezeu, în zorii creației, a privit la lucrarea mâinilor sale". În aceste cuvinte, papa surprinde, în mod impresionant, asemănarea dintre artist și Dumnezeu, capacitatea artistului de a simți "o vibrație a cvasi-ecoului misterului creației la care Dumnezeu a voit să-i asocieze".

Și continuă papa: "Acela care observă în sine acest fel de scânteie divină, care este vocația artistică - de poet, de scriitor, de pictor etc. -, își dă seama, în același timp, de obligația de a nu irosi acest talent, ci de a-l dezvolta, pentru a-l pune în slujba aproapelui și a întregii omeniri".

Pentru a pune în practică aceste cuvinte, Petru Ciobanu, student la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași, publică, la Editura "Sapientia", un volum de poezii cu titlul "Dumnezeu este iubire", prin care vrea să împărtășească tuturor câteva "opere artistice" închinate lui Dumnezeu.

Cartea are ca motto cuvintele din Psalmul 9: "Te voi lăuda, Doamne, din toată inima, voi vesti toate faptele tale minunate! Mă voi bucura și voi tresălta de veselie în tine, voi preamări numele tău, Dumnezeule preaînalt!" (Ps 9,2-3).

Titlul cărții are ca temă expresia din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan: "Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el" (1In 4,16), expresie de actualitate, întrucât papa Benedict al XVI-lea își începe prima enciclică cu aceleași cuvinte: "Deus caritas est".

Cartea cuprinde 60 de poezii împărțite în opt părți, la care se mai adaugă și un "Cuvânt înainte" scris de pr. Alois Bulai, profesor de exegeză la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași.

În "Cuvânt înainte", părintele subliniază legătura dintre titlul cărții și poezii: "Lectura poeziilor mi-a dezvăluit o familiaritate a autorului cu Cel care este iubire (...) o iubire pe care tânărul poet o caută cu patimă, o adulmecă în multitudinea ființelor care ne înconjoară, în succesiunea evenimentelor salvifice, în Cuvântul care se destăinuie în oameni și fapte". Acesta îl apreciază pe autor: "Fie că aprofundează texte biblice, fie că se prezintă ca meditație filosofico-teologică, fie că arată a reflecție existențială, fie că ia ton de rugăciune, autorul atinge piscuri de trăire mistică și de poezie autentică".

Faptul că majoritatea motivelor literare, a motto-urilor, sunt inspirate din Sfânta Scriptură ne amintește de cuvintele papei Ioan Paul al II-lea din scrisoarea menționată: "realizările artistice inspirate din Sfânta Scriptură rămân un reflex al misterului insondabil care învăluie și există în lume".

Recomandăm această carte tuturor iubitorilor de artă poetică creștină, precum și celor care vor să cunoască experiența spirituală a unui seminarist care își exprimă trăirea în poeziile sale.

Cosmin Cimpoeșu

* * *

  • Cale de îndumnezeire,
    Eloi Leclerc, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-044-6, 13,5x20 cm, 114 p., 10 lei

  • "Poporul unic al lui Dumnezeu în Ap 21,12-14",
    Iulian Faraoanu, Ed. "Sapientia", 2011, ISBN 978-606-578-032-3, 13,5x20 cm, 308 p., 15 lei

  • Calea către oameni,
    Vladimir Petercă, Ed. "Sapientia", 2011, ISBN 978-973-8980-93-8, 17x24 cm, 866 p., 60 lei

  • Dumnezeu este iubire: cântări ale credinței,
    Petru Ciobanu, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-040-8, 13,5x20 cm, 160 p., 10 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 41.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat