Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Tămășeni: Marșul tăcerii pentru viață

Duminică, 25 martie 2012, în comunitatea din Tămășeni, jud. Neamț, s-a organizat pentru prima oară un "Marș al tăcerii" pentru viață la care au participat de la mic la mare, de la copii la cei vârstnici.

S-a pornit în doua coloane din cele două intrări ale satului până la biserică. Fiecare credincios a purtat în mână o lumânare aprinsă reprezentând sufletul unui copil nevinovat ucis fără să poată striga, ucis în tăcere. Aceste lumânări au fost așezate în fața altarului unde au rămas aprinse.

A urmat Calea Crucii pentru viață condusă de părintele paroh Petru Beșleagă și un grup format din copii, tineri și adulți. Fiecare stațiune a trezit în noi sentimente de tristețe, dar și un strigăt de ajutor cerut de aceste suflete nevinovate care li s-a luat și li se ia în continuare dreptul la viață.

Sfânta Liturghie a încununat această acțiune. Ne-am rugat pentru viață, pentru cei care ne-au dat viața, dar și pentru cei care au ucis, pentru cei care promovează viața, dar și pentru cei care o consideră un lucru de care te folosești așa cum voiești.

La predică părintele paroh ne-a reamintit de legământul pe care l-a încheiat Dumnezeu cu poporul ales, l-a reînnoit de Cristos pe lemnul crucii și l-a înscris în inima fiecăruia dintre noi. Printre altele el a spus "Oricine poate da legi contra vieții, dar nimeni nu poate schimba ceea ce Dumnezeu a scris în inima noastră... El este Creatorul și Stăpânul vieții, iar noi suntem doar beneficiarii ei".

"Viața este cel mai prețios dar pe care noi, oamenii, l-am primit de la Tatăl nostru ceresc. Este un dar făcut din iubire, acea iubire imensă pe care Dumnezeu o are pentru toți copii lui. Este un lucru care nu se poate cumpăra și nici nu se poate vinde, este doar creația lui Dumnezeu, iar noi, oamenii, nu suntem capabili să înțelegem acest mister. De aceea trebuie să ne rugăm pentru ca toate viitoarele mămici să fie îndrumate pe calea cea bună și să se gândească că înăuntrul lor este o viață, din ele se va naște o minune și că avortul nu trebuie să fie o opțiune indiferent de circumstanțe" (Roberta Bulai)

"Cât de important este să trăiești! Marșul tăcerii a fost un moment în care am meditat la viață. Ce norocoasă sunt! Mă pot bucura de lucrurile minunate pe care le-a creat Dumnezeu. Mă bucur de familia mea, de tot ce am și realizez , dar ... mă întristez gândindu-mă la cei ce ar fi putut să fie și nu sunt... Unde sunt cei nevinovați acum? Ce se va întâmpla cu ei? Dar cu cei ce le-au luat dreptul de a fi aici, de a avea viață? În tăcere, cu lumânarea aprinsă în mână mă rog și-i mulțumesc lui Dumnezeu că exist, că am viață!" (Simona Enășoaie)

"M-am bucurat nespus că am putut participa la Marșul tăcerii, o formă de protest împotriva avortului, păcat strigător la cer. Am rămas profund impresionată de numărul mare de tineri și copii care au participat, arătând astfel că au înțeles cât de importantă este viața. Participând la acest eveniment, am avut ocazia să reflectez mai mult la cât de importantă este ocrotirea celui mai mare dar oferit de Dumnezeu, viața. Cine suntem noi ca să hotărâm dacă cineva trebuie să se nască sau nu? Singurul care dă viața și are dreptul să o ia este Dumnezeu. El ne oferă viața, iar noi trebuie doar să o primim și să ne îngrijim de ea". (Fecheta Antonela)

Să spunem DA pentru viață, să iubim viața, să fim recunoscători pentru viața pe care o avem și o trăim, să ne rugăm pentru cei care ne-au transmis viața, dar mai ales pentru cei care sunt pe punctul de a ucide viața. Iată câteva gânduri care le vom purta cu noi, cei care am participat cu credință, iubire și speranță la acest marș tăcut pentru viață.

Maricica Andrici

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 martie: Tămășeni: Marșul tăcerii pentru viață


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat