Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Presa Bună": Notă cu indicații pastorale pentru Anul Credinței

La Editura "Presa Bună" a fost publicat documentul "Notă cu indicații pastorale pentru Anul Credinței" semnat la 6 ianuarie 2012 de card. Willliam Levada (prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței) și de arhiep. Luis F. Ladara, SI (secretar al congregației). Traducerea a fost făcută de pr. Mihai Pătrașcu.

Din mandatul papei Benedict al XVI-lea, Congregația pentru Doctrina Credinței a redactat, în acord cu dicasteriile competente ale Sfântului Scaun și cu contribuția Comitetului pentru Pregătirea Anului Credinței, o Notă cu câteva indicații pentru a trăi acest timp de har, fără a bloca alte propuneri pe care Duhul Sfânt va voi să le trezească printre păstorii și credincioșii din diferitele părți ale lumii.

Începutul Anului Credinței coincide cu două evenimente importante: 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II și 20 de ani de la promulgarea Catehismului Bisericii Catolice. În partea de introducere a Notei se afirmă că Anul Credinței "vrea să contribuie la o reînnoită convertire la Domnul", la redescoperirea credinței, pentru a-i ajuta pe toți creștinii să dea mărturie "în mod credibil și cu bucurie" pentru cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu.

Cât privește propunerile pentru Biserica Universală, acestea vor fi caracterizate de numeroase evenimente la care va lua parte Sfântul Părinte (printre acestea, Sinodul Episcopilor din octombrie 2012). Sunt prevăzute și celebrări ecumenice pentru a încuraja unitatea creștinilor.

La nivelul conferințelor episcopale se încurajează calitatea formării catehetice. Se cere totodată favorizarea republicării documentelor Conciliului Vatican II, a Catehismului Bisericii Catolice și a Compendiului, chiar și în ediții de buzunar și economice, și răspândirea lor mai mare cu ajutorul mijloacelor electronice și al tehnologiilor moderne. În plus, va fi organizat și lansat un sit internet special despre Anul Credinței.

La nivel diecezan, anul special trebuie considerat o importantă ocazie de dialog creativ între credință și rațiune, care apare tot mai importantă în zilele noastre, în care cei mai mulți cred că rațiunea și credința nu pot fi în armonie. Sfântul Părinte ne spune că poate fi găsită o colaborare între ele prin intermediul unor dezbateri, reuniuni de studiu și simpozioane. În același timp, Anul Credinței trebuie să ofere spații pentru "celebrări penitențiale", în care să se ceară iertare de la Dumnezeu, "mai ales pentru păcatele împotriva credinței". Fiecare episcop va putea să dedice o scrisoare pastorală temei credinței, amintind de importanța Conciliului și a Catehismului Bisericii Catolice și ținând cont de circumstanțele pastorale specifice. Se dorește ca în fiecare dieceză, sub responsabilitatea episcopului, să se organizeze momente de cateheză, destinate tinerilor și celor care sunt în căutarea sensului vieții, cu scopul de a descoperi frumusețea credinței ecleziale, și să se promoveze întâlniri cu martorii săi semnificativi.

Din sugestiile pastorale pentru parohii, propunerea principală este foarte simplă, dar de importanță fundamentală: celebrarea Euharistiei, pentru că Euharistia este misterul credinței, în Euharistie Isus însuși reînnoiește credința în fiecare dintre noi, ne încurajează, ne sprijină și ne întărește. Din Euharistie trebuie să decurgă toate celelalte propuneri la nivel parohial: reînnoirea catehezei, distribuirea Catehismului, colaborarea cu mișcările bisericești și asociațiile de credincioși. Toți credincioșii, chemați să reînsuflețească darul credinței, vor căuta să comunice propria experiență de credință și de caritate dialogând cu frații și surorile lor, chiar și din celelalte confesiuni creștine, cu adepții altor religii și cu aceia care nu cred sau sunt indiferenți. În felul acesta se dorește ca întregul popor creștin să înceapă un soi de misiune față de cei cu care trăiește și lucrează, având conștiința că a "primit un mesaj de mântuire care trebuie propus tuturor".

Orice inițiativă pentru Anul Credinței vrea să favorizeze redescoperirea bucuroasă și reînnoita mărturie a credinței. Indicațiile oferite au scopul de a-i invita pe toți membrii Bisericii să se angajeze pentru ca acest an să fie o ocazie privilegiată pentru a împărtăși ceea ce are mai de preț creștinul: pe Cristos Isus, Răscumpărătorul omului, Regele Universului, "începutul și desăvârșirea credinței" (Evr 12,2).

Virgiliu Demșa-Crainicu

* * *

Notă cu indicații pastorale pentru Anul Credinței
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, ISBN 978-606-8116-20-4, 10x14, cm, 30 p., 2 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat