Papa în Mexic (2012):

Întâlnirea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu jurnaliştii în timpul zborului spre Mexic (vineri, 23 martie 2012)

Părintele Lombardi: Sanctitate, mulţumim că sunteţi în mijlocul nostru la începutul acestei călătorii aşa de frumoase şi importante. După cum se vede, adunarea noastră care călătoreşte este numeroasă: sunt peste 70 de jurnalişti care Vă urmăresc cu atenţie şi grupul cel mai important - în afară de italieni - sunt, desigur, mexicanii, care formează un grup frumos: sunt cel puţin 14; reprezentanţii televiziunilor mexicane care vor urmări şi vor transmite toată călătoria. Este şi un grup frumos din Statele Unite, un grup frumos din Franţa, din alte ţări. Iată deci, suntem reprezentanţi cam din toată lumea. Ca de obicei, am adunat, în zilele trecute, diferite întrebări din partea jurnaliştilor şi am ales cinci dintre ele, care sunt expresia aşteptării generale. Şi de data aceasta, dat fiind faptul că avem mai mult spaţiu şi un pic mai mult de timp, nu le pun eu, ci le pun chiar jurnaliştii care le-au formulat sau oricum pe care le-am împărţit între noi pentru a le face. Aşadar, începem cu o întrebare care Vă este pusă de doamna Maria Collins pentru televiziunea "Univision", care este una din televiziunile care urmăreşte această călătorie; este o doamnă mexicană care ne va pune întrebarea în spaniolă şi apoi eu o voi repeta în italiană pentru toţi.

Întrebarea 1: Sfinte Părinte, Mexicul şi Cuba au fost ţinuturi în care călătoriile Predecesorului Dumneavoastră au făcut istorie. Cu ce sentiment şi cu ce speranţe porniţi astăzi pe urmele sale?

Sfântul Părinte: Dragi prieteni, înainte de toate aş vrea să spun: bine aţi venit şi mulţumesc pentru însoţirea voastră în această călătorie care sperăm să fie binecuvântată de Domnul. Eu, în această călătorie, mă simt total în continuitate cu Papa Ioan Paul al II-lea. Îmi amintesc foarte bine de prima sa călătorie în Mexic, care a fost realmente istorică. Într-o situaţie juridică încă foarte încurcată, a deschis porţile, a început o nouă fază a colaborării dintre Biserică, societate şi stat. Şi îmi amintesc bine şi de călătoria sa istorică în Cuba. Deci, încerc să merg pe urmele sale şi să continui ceea ce el a început. Pentru mine exista, încă de la început, o dorinţă de a vizita Mexicul. Cardinal fiind am fost în Mexic, cu amintiri optime, şi în fiecare miercuri aud aplauzele, bucuria mexicanilor. A fi acum ca Papă aici este pentru mine o mare bucurie şi răspunde la o dorinţă pe care am avut-o de mult timp. Ca să spun ce sentimente mă ating, îmi vin în minte cuvintele Conciliului al II-lea din Vatican: "gaudium et spes, luctus et angor", bucurie şi speranţă, dar şi durere şi angoasă. Împărtăşesc bucuriile şi speranţele, dar împărtăşesc şi durerea şi dificultăţile din această ţară mare. Merg pentru a încuraja şi pentru a învăţa, pentru a întări în credinţă, în speranţă şi în caritate, şi pentru a întări în angajarea pentru bine şi în angajarea pentru lupta împotriva răului. Sperăm ca Domnul să ne ajute!

Părintele Lombardi: Mulţumim, Sanctitate. Şi acum îi dăm cuvântul lui dr. Javier Alatorre Soria, care reprezintă Tele Azteca, una din marile televiziuni mexicane care ne vor urmări în aceste zile:

Întrebarea 2: Sanctitate, Mexicul este o ţară cu resurse şi posibilităţi minunate, dar în aceşti ani ştim că este şi ţinut de violenţă datorită problemei traficului de droguri. Se vorbeşte despre 50.000 de morţi în ultimii cinci ani. Cum înfruntă Biserica catolică această situaţie? Dumneavoastră veţi avea cuvinte pentru responsabilii şi pentru traficanţii care uneori se mărturisesc catolici sau chiar binefăcători ai Bisericii?

Sfântul Părinte: Noi cunoaştem bine toate frumuseţile Mexicului, dar şi această mare problemă a traficului de droguri şi a violenţei. Este desigur o mare responsabilitate pentru Biserica catolică într-o ţară cu 80% de catolici. Trebuie să facem posibilul împotriva acestui rău distrugător al umanităţii şi al tineretului nostru. Aş spune că primul act este a-l vesti pe Dumnezeu: Dumnezeu este judecătorul, Dumnezeu care ne iubeşte, dar ne iubeşte pentru a ne atrage la bine, la adevăr împotriva răului. Deci este mare responsabilitate a Bisericii să educe conştiinţele, să educe la responsabilitatea morală şi să demaşte răul, să demaşte această idolatrie a banului, care îi face sclavi pe oameni numai pentru acest lucru; să demaşte şi promisiunile false, minciuna, înşelătoria, care se află în spatele drogurilor. Trebuie să vedem că omul are nevoie de infinit. Dacă Dumnezeu nu există, infinitul îşi creează propriile paradisuri, o aparenţă de "infinitudini" care poate să fie numai o minciună. De aceea este atât de important ca Dumnezeu să fie prezent, accesibil; este o mare responsabilitate în faţa lui Dumnezeu judecătorul care ne conduce, ne atrage la adevăr şi la bine, şi în acest sens Biserica trebuie să demaşte răul, să facă prezentă bunătatea lui Dumnezeu, să facă prezent adevărul său, adevăratul infinit de care ne este sete. Este marea obligaţie a Bisericii. Să facem cu toţii împreună posibilul, tot mai mult.

Părintele Lombardi: Sanctitate, a treia întrebare Vă este pusă de Valentina Alazraki pentru Televisa, una dintre veteranele călătoriilor noastre, pe care Dumneavoastră o cunoaşteţi bine şi care este aşa de fericită că în sfârşit Dumneavoastră puteţi merge şi în ţara sa:

Întrebarea 3: Sanctitate, noi vă adresăm cu adevărat bun venit în Mexic: suntem cu toţii mulţumiţi că Dumneavoastră mergeţi în Mexic. Întrebarea este următoarea: Sfinte Părinte, din Mexic Dumneavoastră aţi spus că vreţi să vă adresaţi întregii Americi Latine în bicentenarul independenţei. America Latină, în pofida dezvoltării, continuă să fie o regiune de contraste sociale, unde se află cei mai bogaţi alături de cei mai săraci. Uneori se pare că Biserica catolică nu este suficient încurajată să se angajeze în acest domeniu. Se poate continua să se vorbească despre "teologia eliberării" într-un mod pozitiv, după ce anumite excese - cu privire la marxism sau violenţă - au fost corectate?

Sfântul Părinte: Desigur, Biserica trebuie mereu să întrebe dacă se face suficient pentru dreptatea socială în acest mare continent. Aceasta este o problemă de conştiinţă pe care trebuie să ne-o punem. A întreba: ce anume poate şi trebuie să facă Biserica, ce anume nu poate şi nu trebuie să facă. Biserica nu este o putere politică, nu este un partid, ci este o realitate morală, o putere morală. Deoarece politica în mod fundamental trebuie să fie o realitate morală, Biserica, pe această linie, are în mod fundamental de-a face cu politica. Repet ceea ce deja am spus: primul gând al Bisericii este să educe conştiinţele şi astfel să creeze responsabilitatea necesară; să educe conştiinţele fie în etica individuală, fie în etica publică. Şi aici probabil există o lipsă. Se vede, în America Latină dar şi în altă parte, la nu puţini catolici, o anumită schizofrenie între morala individuală şi publică: personal, în sfera individuală, sunt catolici, credincioşi, dar în viaţa publică urmează alte drumuri care nu corespund marilor valori ale Evangheliei, care sunt necesare pentru întemeierea unei societăţi drepte. Deci trebuie să se educe la depăşirea acestei schizofrenii, să se educe nu numai la o morală individuală, ci la o morală publică, şi asta încercăm să facem cu Doctrina Socială a Bisericii, pentru că, desigur, această morală publică trebuie să fie o morală raţională, împărtăşită şi de cei care nu cred, o morală a raţiunii. Desigur, noi în lumina credinţei putem vedea mai bine atâtea lucruri pe care şi raţiunea le poate vedea, dar tocmai credinţa foloseşte şi pentru a elibera raţiunea de interesele false şi de camuflările intereselor, şi astfel să creeze în doctrina socială modelele substanţiale pentru o colaborare politică, mai ales pentru depăşirea acestei diviziuni sociale, antisociale, care din păcate există. Vrem să lucrăm în acest sens. Nu ştiu dacă termenul "teologia eliberării", care se poate interpreta şi foarte bine, ne-ar ajuta mult. Importantă este raţionalitatea comună la care Biserica oferă o contribuţie fundamentală şi trebuie mereu să ajute în educarea conştiinţelor, fie pentru viaţa publică, fie pentru viaţa privată.

Părintele Lombardi: Mulţumim, Sanctitate. Şi acum a patra întrebare. Aceasta o pune una dintre "decanele" noastre din aceste călătorii, dar mereu tânără, Paloma Gómez Borrero, care reprezintă şi Spania în această călătorie care desigur are un mare interes şi pentru spanioli.

Întrebarea 4: Sanctitate, să privim la Cuba. Cu toţii ne amintim de faimoasele cuvinte ale lui Ioan Paul al II-lea: "Cuba să se deschidă lumii şi lumea să se deschidă Cubei". Au trecut 14 ani, dar se pare că aceste cuvinte sunt încă actuale. Aşa cum ştiţi, în timpul aşteptării călătoriei Dumneavoastră, multe glasuri de opozanţi şi de susţinători ai drepturilor umane s-au făcut auzite. Sanctitate, vă gândiţi să reluaţi mesajul lui Ioan Paul al II-lea, gândindu-vă fie la situaţia internă din Cuba, fie la cea internaţională?

Sfântul Părinte: Aşa cum am spus deja, mă simt în absolută continuitate cu cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, care sunt încă foarte actuale. Această vizită a Papei a inaugurat un drum de colaborare şi de dialog constructiv; un drum care este lung şi care cere răbdare, dar se merge înainte. Astăzi este clar că ideologia marxistă aşa cum era concepută nu mai răspunde la realitate: aşa nu se mai poate răspunde şi construi o societate; trebuie să fie găsite noi modele, cu răbdare şi în mod constructiv. În acest proces, care cere răbdare dar şi determinare, vrem să ajutăm în spirit de dialog, pentru a evita traume şi pentru a ajuta drumul spre o societate fraternă şi dreaptă aşa cum o dorim pentru toată lumea şi vrem să colaborăm în acest sens. Este clar că Biserica este mereu de partea libertăţii: libertate a conştiinţei, libertate a religiei. În acest sens contribuim, contribuie chiar şi credincioşii simpli în acest drum înainte.

Părintele Lombardi: Mulţumim, Sanctitate, aşa cum vă puteţi imagina, va fi mare atenţie din partea noastră a tuturor faţă de discursurile Dumneavoastră adresate Cubei. Şi acum pentru a cincea întrebare dăm cuvântul unui francez, pentru că există şi celelalte popoare care sunt prezente aici. Jean-Louis de la Vaissi?re este corespondentul France Press la Roma şi ne-a propus mai multe întrebări interesante pentru această călătorie, deci era corect ca el să intepreteze şi întrebările noastre şi aşteptările noastre.

Întrebarea 5: Sanctitate, după Conferinţa de la Aparecida se vorbeşte despre "misiune continentală" a Bisericii în America Latină; peste câteva luni va fi Sinodul despre noua evanghelizare şi va începe Anul Credinţei. Şi în America Latină există provocările secularizării, ale sectelor. În Cuba există consecinţele unei lungi propagande a ateismului, religiozitatea afro-cubană este foarte răspândită. Credeţi că această călătorie este o încurajare pentru "noua evanghelizare" şi care sunt punctele pe care le aveţi mai mult la inimă în această perspectivă?

Sfântul Părinte: Perioada noii evanghelizări a început cu Conciliul; aceasta era în mod fundamental intenţia Papei Ioan al XXIII-lea; a fost foarte subliniată de Papa Ioan Paul al II-lea şi necesitatea sa, într-o lume care este în mare schimbare, devine tot mai evidentă. Necesitate în sensul că Evanghelia trebuie să se exprime în moduri noi; necesitate şi în celălalt sens, că lumea are nevoie de un cuvânt în învălmăşeala, în dificultatea de a se orienta astăzi. Există o situaţie comună a lumii, există secularizarea, lipsa lui Dumnezeu, dificultatea de a găsi acces, de a-l vedea ca o realitate care interesează viaţa mea. Şi pe de altă parte există contextele specifice; dumneavoastră aţi amintit de cele din Cuba cu sincretismul afro-cuban, cu atâtea alte dificultăţi, dar fiecare ţară are situaţia sa culturală specifică. Şi pe de o parte trebuie să pornim de la problema comună: cum putem astăzi, în acest context al raţionalităţii noastre moderne, să-l redescoperim din nou pe Dumnezeu ca orientare fundamentală a vieţii noastre, speranţa fundamentală a vieţii noastre, fundamentul valorilor care realmente construiesc o societate, şi cum putem ţine cont de specificul situaţiilor diferite. Primul mi se pare foarte important: a vesti un Dumnezeu care răspunde raţiunii noastre, pentru că vedem raţionalitatea cosmosului, vedem că există ceva în spate, dar nu vedem cât de aproape este acest Dumnezeu, cum mă interesează şi această sinteză a Dumnezeului mare şi maiestuos şi a Dumnezeului mic care este aproape de mine, mă orientează, îmi arată valorile vieţii mele este nucleul evanghelizării. Deci un creştinism esenţializat, unde se află realmente nucleul fundamental pentru a trăi astăzi cu toate problemele din timpul nostru. Şi pe de altă parte, a ţine cont de realitatea concretă. În America Latină, în general, este foarte important ca să nu fie niciodată creştinismul un lucru al raţiunii, ci al inimii. Sfânta Fecioară de Guadalupe este recunoscută şi iubită de toţi pentru că înţeleg că este o Mamă pentru toţi şi este prezentă de la început în această nouă Americă Latină, după sosirea europenilor. Şi chiar în Cuba avem Sfânta Fecioară del Cobre, care atinge inimile şi toţi ştiu în mod intuitiv că este adevărat, că această Sfântă Fecioară ne ajută, că există, ne iubeşte şi ne ajută. Însă această intuiţie a inimii trebuie să se lege cu raţionalitatea credinţei şi cu profunzimea credinţei care merge dincolo de raţiune. Trebuie să încercăm să nu pierdem inima, ci să legăm inima şi raţiunea, aşa încât să coopereze, pentru că numai aşa omul este complet şi poate realmente să ajute şi să lucreze pentru un viitor mai bun.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.