Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Radio Maria România - de 6 ani o veste bună!

Sărbătoarea "Bunei-Vestiri" (25 martie) marchează, în anul 2012, cel de-al șaselea an de funcționare a postului Radio Maria în România. De la Iași se transmite în direct din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", miercurea și vinerea, începând cu ora 17.30 - Calea crucii, iar de la ora 18.00 - sfânta Liturghie.

Radio Maria a apărut ca un răspuns la discursul rostit în Piața "Sfântul Petru" de papa Ioan Paul al II-lea, în anul 1987, care i-a chemat la colaborare pe toți credincioșii, pentru a realiza împreună marele proiect al "noii evanghelizări" în vederea celui de-al treilea mileniu. Acest post de radio a căutat să împlinească misiunea, pe care, de altfel, fiecare creștin a primit-o la Botezul său, de a răspândi mesajul evanghelic în comuniune, cu doctrina și indicațiile pastorale ale Bisericii Catolice și cu fidelitate față de Sfântul Părinte.

Anul 2006 este începutul istoriei concrete a postului Radio Maria România. La 8 februarie 2006, la ora 16.00, începea prima transmisie din studioul Radio Maria din Oradea, cu rugăciunea Rozariului, pe frecvența de 102,2 FM.

La 25 martie 2006, de sărbătoarea Bunei-Vestiri, avea loc lansarea oficială a postului Radio Maria în România. Radio Maria avea să emită dintru bun început bilingv, în limbile română și maghiară, în mod alternativ. Existau trei frecvențe care emiteau în următoarele orașe și împrejurimile lor: Oradea, Zalău și Gheorghieni.

La 1 octombrie 2007, Radio Maria România se constituie ca asociație de sine stătătoare, devenind Asociația Radio Maria România. La 16 decembrie 2007 avea loc lansarea oficială a Radio Maria Romania la Blaj, unde emite pe frecvența de 94,4 FM.

La 25 martie 2008 a avut loc, la Oradea, inaugurarea noului sediu Radio Maria în Str. Spartacus, 33, lângă mănăstirea "Maica Domnului". De la 1 octombrie 2008, redacția română a acestui post de radio emite neîntrerupt, 24 de ore din 24, în orașele Oradea (102,2 MHz), Zalău (92,5 MHz), Blaj (94,4 MHz), Sălaj (92,5 FM) și Baia Mare (95,4 MHz) și pe internet: www.radiomaria.ro.

Anul 2009 a însemnat pentru Radio Maria realizarea primei părți a unui proiect inedit: înființarea primelor trei studiouri regionale. La 8 martie, la Zalău s-a inaugurat primul studio teritorial. La 29 martie s-a inaugurarea cel de-al doilea studio regional, cel din Șimleu Silvaniei (Sălaj). Cel de-al treilea studio regional a fost înființat la 21 noiembrie 2009 la subsolul catedralei romano-catolice "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași.

În anul 2011, după obținerea unei frecvențe proprii de emisie în zona Baia Mare (95,4 MHz), la 12 ianuarie a fost sfințit și inaugurat al patrulea studiou regional Radio Maria, în Baia Mare. Din 8 decembrie 2011, Radio Maria se transmite și prin cablu tv din rețeaua RCS&RDS, putând fi recepționat de către abonații care au receptor digi, din mai multe localități ale țării. În Dieceza de Iași, în prezent este disponibil în rețeaua RCS&RDS din localitățile Bacău, Bârlad, Focșani, Galați, Huși, Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Rădăuți, Roman, Suceava, Târgu Ocna, Tecuci, Onești, Vaslui.

Primele transmisii la Radio Maria, în direct din catedrala romano-catolică din Iași, au început în luna aprilie 2009, când s-au transmis celebrările liturgice din Săptămâna Sfântă și din Duminica Paștelui. În anii 2009 și 2011, Radio Maria a fost prezent prin transmisiuni directe și emisiuni speciale la Pelerinajul diecezan de la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, din luna august. Periodic se transmite în direct sfânta Liturghie din catedrala romano-catolică Iași. Transmisiunile de la Iași sunt anunțate din timp pe siturile www.ercis.ro și situl www.radiomaria.ro

Deocamdată, în zona Moldovei, Radio Maria nu se poate asculta pe frecvențele radio obișnuite. Se fac eforturi pentru a se realiza acest proiect. Până atunci, în Moldova se poate asculta Radio Maria prin DIGI (pe frecvența 12687 MHz) sau prin internet (www.radiomaria.ro sau prin accesarea secțiunii "Ascultă online" de pe coloana din stânga a sitului www.ercis.ro sau accesând adresele:
- http://www.radiomaria.org/media/start.asp?source=romania&title=romania sau
- http://www.radiomaria.org/media/romania.asx
această a doua adresă poate fi încărcată în programele Windows Media Player sau Winamp).

Radio Maria are sediul în str. Spartacus, 33, 410466-Oradea, tel. 0359/191291, fax 0259/251291, email: contact@radiomaria.ro. Programul detaliat al emisiunilor din România ale acestui post de radio poate fi consultat pe internet la adresa www.radiomaria.ro. La nivel mondial (www.radiomaria.org), Radio Maria emite în 60 de țări pe toate continentele.

Silviu Dogariu
 


lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat