Cincizeci de ani de la Conciliu
Un stil nou
Prima întâlnire la Universitatea Laterană despre "Sacrosanctum Concilium"
"Clarificarea termenilor dezbaterii despre interpretarea Conciliului": inaugurând în această după-amiază la Universitatea Pontificală Laterană prima dintre întâlnirile de "Recitirea Conciliului: Istorici și teologi în confruntare", rectorul Ateneului, mons. Enrico dal Covolo, a explicat motivele inițiativei. Șase conferințe promovate de Universitatea Laterană și de Institut français - Centr Saint Louis (1 martie - 17 mai 2012) ca pregătire pentru întâlnirea internațională pe care Comitetul Pontifical de Științe Istorice o va promova, tot la Roma, între 3-6 octombrie 2012 în colaborare cu Universitatea Laterană cu ocazia aniversării a 50 de ani a Conciliului al II-lea din Vatican. În centrul celor șase întâlniri sunt cele patru Constituții, Decretul despre ecumenism și Declarația despre libertatea religioasă.
Reformă în continuitate. În interpretarea adunării istorice, afirmă mons. Dal Covolo, există "două poziții hermeneutice foarte distincte; și în mare parte contrapuse între". Amintind de două "intervenții autoritare" ale lui Benedict al XVI-lea, rectorul citează hermeneutica discontinuității și a rupturii", care "a provocat încurcătură", și așa-numita ""hermeneutică a reformei", a reînnoirii în continuitate", dar este nevoie de o cercetare ulterioară "răbdătoare și sistematică" în diferitele arhive istorice ale Conciliului. Întâlnirea din octombrie va demara această cercetare: o a doua întâlnire pe la sfârșitul anului 2015, la aniversarea a 50 de ani a încheierii lucrărilor conciliare, va ilustra concluziile.
Creștinii în lume. Obiectul întâlnirii de astăzi este Constituția liturgică "Sacrosanctum Concilium", promulgată de Paul al VI-lea la 4 decembrie 1963 care, a explicat istoricul Maria Paiano (Universitatea de studii din Firenze), are obiectivul de "a propune Biserica drept punct fundamental de referință pentru toți oamenii", promovând "creșterea lor spirituală" prin "vestirea Cuvântului făcută prin citirea textelor din Scriptură și o predică înrădăcinată în ele". După ce a reparcurs evenimentul mișcării liturgice internaționale între secolele XIX-XX evidențiind legăturile fiecărei faze a istoriei sale cu contextul social și cultural mai amplu și influențele provenite din diferitele zone lingvistic-culturale, Paiano s-a oprit asupra "varietății de poziții" ale părinților conciliari și asupra diferitelor versiuni care au scrierea finală a constituției. "Angoasa apostolică datorită îndepărtării Bisericii - a spus ea - era subînțeleasă în cererile de reînnoire liturgică ale multor părinți europeni"; "răspândită în multe episcopate (europene și din țările comuniste) era repropunerea liturgiei ca instrument pentru a contrasta" propagarea de "învățături greșite". Cei care au încercat să o relanseze pentru a refonda societatea "în sens creștin" au fost îndeosebi episcopii din "Bisericile tăcerii" sau din "teritorii de misiune" cum ar fi China sau Vietnam. Paiano a afirmat însă că "nu este urmă în "Sacrosanctum Concilium"" despre aceste exigențe și a precizat: conform Constituției, liturgia alimentează "prezența creștinilor în lume". Cu alte cuvinte, prin participarea la liturgie "credincioșii trebuie să se simtă solicitați să se angajeze în opere de apostolat", al căror scop, a clarificat totuși istoricul, nu este "recucerirea creștină a societății" și nici "apărarea identității catolice de "erorile" din lumea modernă". Scopul "apostolatului (ca și al reformei liturgice) este mai simplu participarea la cult" a celor care deja cred, "pentru a aduce laudă lui Dumnezeu".
Trei mari axe. Cu "Sacrosanctum Concilium", "Conciliul al II-lea din Vatican a voit să înscrie ideea că liturgia nu este numai "cult", ci și dar de har pe care Dumnezeu îl oferă prin Cristos întregii Biserici", a subliniat teologul Patrick Prétot (Institut catholique de Paris). Deși este considerată "unul din cele patru documente mai importante" ale Conciliului, a afirmat el, Constituția "rămâne la marginea reflecției teologice postconciliare"; totuși conține "trei mari axe" care reprezintă "un soi de program încă actual, în special într-un timp situat de Benedict al XVI-lea sub semnul noii evanghelizări". Înainte de toate, "prezența lui Cristos în acțiunile liturgice". "Fericita redescoperire a adorației euharistice - a spus teologul - și-ar pierde propria vigoare dacă nu s-ar înrădăcina în acest aspect decisiv al învățăturii conciliare". Deci opera lui Dumnezeu "care îi sfințește pe oamenii" care exprimă "laudă și adorație" față de El; în sfârșit, "actualizarea misterului pascal" cu afirmația că în liturgie "și prin intermediul ei, mai ales în jertfa dumnezeiască a Euharistiei, "se exercită opera răscumpărării noastre"". Definind orizontul "propriu-zis spiritual al vieții liturgice", documentul, a conchis Prétot, "poate fi considerat un fel de paradigmă a întregii opere conciliare, expresia unui stil nou" care a creat un "limbaj teologic nou" și un "stil eclezial nou".
(După agenția SIR, joi 1 martie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.