Liturgia, operă a Treimii/2: Dumnezeu Fiul (CBC 1084-1090)

Rubrica de teologie liturgică îngrijită de pr. Mauro Gagliardi

De Uwe Michael Lang*

În a doua parte a secţiunii despre liturgie ca operă a Preasfintei Treimi, dedicată lui Dumnezeu Fiul, Catehismul Bisericii Catolice prezintă elementele esenţiale ale doctrinei sacramentale. Cristos, înviat şi glorificat, revărsându-l pe Duhul Sfânt în Trupul său care este Biserica, acţionează acum în sacramente şi prin ele comunică harul său.

Catehismul aminteşte definiţia clasică a sacramentelor, care sunt: 1) "semne sensibile (cuvinte şi acţiuni)"; 2) instituite de Cristos; 3) care "realizează în mod eficace harul pe care îl semnifică" (nr. 1084).

În celebrarea sacramentelor, adică în liturgia sacră, Cristos, în puterea Duhului Sfânt, semnifică şi realizează Misterul pascal al Pătimirii, Morţii pe Cruce şi Învierii sale. Acest Mister nu consistă pur şi simplu într-o serie de evenimente din trecutul îndepărtat (chiar dacă nu se poate face abstracţie de istoricitatea acelor evenimente!), ci intră în dimensiunea veşniciei, pentru că "actorul" - adică Acela care a acţionat şi a pătimit în acele evenimente - a fost Cuvântul întrupat. Pentru aceasta, Misterul pascal al lui Cristos "se situează deasupra tuturor timpurilor şi se face prezent în toate timpurile" (nr. 1085) prin intermediul sacramentelor pe care el însuşi le-a încredinţat Bisericii sale, mai ales Jertfa euharistică.

Acest dar singular a fost dat mai întâi Apostolilor, atunci când Cel Înviat, prin puterea Duhului Sfânt, le-a conferit lor propria putere de sfinţire. Apostolii, la rândul lor, au conferit această putere succesorilor lor, Episcopii, şi în felul acesta bunurile mântuirii sunt transmise şi actualizate în viaţa sacramentală a poporului lui Dumnezeu până la parusie, când Domnul vine în glorie pentru a împlini Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel succesiunea apostolică asigură ca, în celebrarea sacramentelor, credincioşii să fie cufundaţi în comuniunea cu Cristos, care îi binecuvântează cu darul iubirii sale mântuitoare, mai ales în Euharistie unde se oferă pe sine însuşi sub speciile pâinii şi vinului.

Participarea sacramentală la viaţa lui Cristos are o formă specifică, dată în "ritual" pe care cardinalul de atunci Ratzinger, în anul 2004, l-a explicat drept "forma de celebrare şi de rugăciune care se formează în credinţa şi în viaţa Bisericii". Ritualul - adică familia riturilor care provin de la Bisericile de origine apostolică - "este formă condensată a Tradiţiei vii [...] făcând astfel experimentabilă, în acelaşi timp, comuniunea dintre generaţii, comuniunea cu aceia care se roagă înainte de noi şi după noi. Astfel ritualul este ca un dar oferit Bisericii, o formă vie de paradosis [tradiţie]" (30 giorni, nr. 12 - 2004).

Referindu-se la învăţătura din Constituţia conciliară despre liturgia sacră, Catehismul aminteşte diferitele moduri ale prezenţei lui Cristos în acţiunile liturgice. În primul rând, Domnul este prezent în Jertfa euharistică în persoana slujitorului hirotonit, pentru că "El care s-a oferit odinioară pe Cruce, se oferă pe sine însuşi acum prin slujirea preoţilor" [Conciliul din Trento], şi mai ales sub speciile euharistice. În afară de asta, Cristos este prezent cu puterea sa în sacramente, în cuvântul său atunci când este proclamată Sfânta Scriptură şi în sfârşit atunci când membrii Bisericii, Mireasa preaiubită a lui Cristos, sunt adunaţi în numele său pentru rugăciune şi preamărire (cf. nr. 1088; Sacrosanctum Concilium, nr. 7). Astfel, în liturgia pământească se realizează dubla finalitate a întregului cult divin, adică preamărirea lui Dumnezeu şi sfinţirea omului (cf. nr. 1089).

De fapt, celebrarea pământească, atât în strălucirea uneia din marile catedrale cât şi în locurile mai simple dar demne, este părtaşă de liturgia cerească din noul Ierusalim şi ne face să pregustăm gloria viitoare în prezenţa Dumnezeului celui viu. Acest dinamism conferă liturgiei măreţia sa, face ca fiecare comunitate să evite închiderea în ea însăşi şi o deschide la adunarea sfinţilor din cetatea cerească, aşa cum este evocat în Scrisoarea către Evrei: "Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, de comunitatea întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepţi duşi la desăvârşire, de Isus, mijlocitorul noii alianţe, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel" (Evr 12,22-24).

Aşadar, pare oportun să concludem aceste scurte reflecţii cu fericitele cuvinte ale fericitului cardinal Ildefonso Schuster, care a descris liturgia ca "un poem sacru, la care au contribuit cu adevărat şi cerul şi pământul".

______________

* Părintele Uwe Michael Lang, C.O., este oficial al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi consultant al Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif.

(După Zenit, 22 februarie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.