Reflecţie: Miercurea Cenuşii, o poarta galactică spre înviere şi fericire veşnică

Nu demult, a fost pe un canal TV din România, o emisiune numită Poarta Galactica. Poarta Galactica este un portal rotund care poate transporta instantaneu un obiect sau o persoană dintr-un punct al spaţiului în altul sau să-l transforme, tot instantaneu, din ceva în alt ceva, din ceva simplu în ceva mai nobil.

Aici, în această emisiune, de pe canalul TV din România, era vorba de nişte copii şi tineri simpli, care intrau pe o poartă, numită Poarta Galactică. Intrau într-un fel şi ieşeau altfel; îmbrăcaţi simplu şi ieşeau îmbrăcaţi regeşte; aici intrau anonimi şi ieşeau eroi.

Parafrazând această emisiune, putem afirma că adevărata Poartă Galactică, o deschide lumii, Biserica. Iar concretizând, am putea spune că Miercurea Cenuşii, este acum Poartă Galactică, prin care suntem invitaţi acum să intrăm în timpul sfânt al Postului Mare, pentru a ajunge total schimbaţi sufleteşte, la măreaţa Sărbătoare a Paştelui.

Astăzi se intră pe această Poartă Galactică, Miercurea Cenuşii, ca oameni neascultători de Dumnezeu şi de Legile lui, spre a ieşi la Paşti, ca fii cuminţi ai lui Dumnezeu.

Astăzi se intră pe această Poartă Galactică, Miercurea Cenuşii, ca oameni murdari de păcate şi vicii, spre a ieşi la Paşti, ca oameni curaţi şi virtuoşi.

Astăzi se intră pe această Poartă Galactică, Miercurea Cenuşii, cu cenuşa pocăinţei pe cap, spre a ieşi la Paşti cu bucuria iertării.

Astăzi se intră pe această Poartă Galactică, Miercurea Cenuşii, ca oameni care merg spre moarte, spre a ieşi la Paşti ca oameni ce merg spre înviere.

Astăzi se intră pe această Poartă Galactică, Miercurea Cenuşii, ca oameni vrednici de iad spre a ieşi la Paşti ca oameni vrednici de Împărăţia Cerurilor.

Un om povestea odată: "Am fost la spitalul Domnului să-mi fac un control de rutină şi am constatat că eram bolnav. Când Domnul Isus mi-a luat tensiunea, a văzut că aveam un nivel scăzut de blândeţe. Când mi-a luat temperatura, termometrul a înregistrat 40 de grade de egoism. Am făcut o electrocardiogramă şi diagnosticul a fost că aveam nevoie de mai multe by-pass-uri de dragoste pentru că venele mele erau blocate şi nu pompau sânge la inima mea goală. Am trecut la ortopedie: nu puteam merge alături de fratele meu şi nici nu puteam să-l îmbrăţişez pentru că aveam fractură, după ce m-am împiedicat de vanitatea mea. La fel, mi-au găsit miopie, pentru că nu puteam vedea dincolo de aparenţe; când m-am plâns de surzenie, Domnul Isus mi-a pus diagnosticul de a fi rămas singur între cuvintele goale de fiecare zi.

Toate aceste neajunsuri sufleteşti, arătate în această frumoasă ilustraţie, neajunsuri pe care cu siguranţă le avem şi mulţi dintre noi, le putem rezolva, intrând cu toată credinţa prin Poarta Galactică a Postului Mare.

Isus în Evanghelia de astăzi ne arată trei căi care duc la Poarta Galactică a mântuirii noastre: pomana, rugăciunea şi postul, şi ne invită să intrăm prin ele pentru a ne transforma în oameni angelici.

Iată câteva ilustraţii în acest sens:

Pomana. Trăia cândva un băieţel care dorea să-l cunoască pe Dumnezeu. El ştia că era cale lungă până la Dumnezeu, aşa că îşi îndesă geanta cu napolitane şi cu sticle de suc, şi porni la drum. Trecând pe lângă nişte blocuri, el întâlni în cale o bătrână. Stătea în parc şi se uita la nişte porumbei. Băieţelul se aşeză lângă ea şi îşi deschise geanta. Când era pe punctul să desfacă o cutie de suc, observă că bătrâna părea flămândă, aşa că îi oferi o napolitană. Ea o acceptă recunoscătoare şi îi zâmbi. Zâmbea atât de frumos, încât băiatul dori s-o mai vadă o dată zâmbind, astfel că îi oferi o cutie de suc. Iar ea îi zâmbi din nou. Băiatul era atât de încântat! Ei petrecură împreună după-amiaza, mâncând şi zâmbindu-şi unul altuia, fără însă să scoată vreodată un cuvânt. Dar când începu să se însereze, băiatul se ridică ca să plece acasă. Înainte însă de a mai face câţiva paşi, se întoarse în fugă la bătrână şi o îmbrăţişă cu drag. Ea îi dărui cel mai generos zâmbet din lume. Când băiatul a ajuns acasă, mama sa a fost surprinsă să vadă pe chipul lui o extraordinară bucurie. Ea îl întrebă: Ce ai făcut astăzi de eşti aşa de fericit? Iar el îi răspunse: Am luat masa cu Dumnezeu. Dar înainte ca mama sa să poată răspunde, el adaugă: - Şi ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată! Între timp, bătrâna radiind de bucurie, a ajuns şi ea acasă. Fiul ei a fost şi el surprins de aura de pace care se citea pe chipul ei, motiv pentru care o întrebă: Mamă, ce ai făcut astăzi de eşti aşa de fericită? Ea răspunse: Am mâncat napolitane în parc, cu Dumnezeu. Dar înainte ca fiul ei să poată riposta, ea a adăugat: Şi ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mă aşteptam.

A împărţi bunurile noastre cu cei săraci, este un gest divin, pentru că numai el a dăruit totul oamenilor.

A dăruit chiar şi pe Unicul său Fiu, chiar şi pe Duhul Sfânt, chiar şi Împărăţia Cerurilor. Iar cine ştie să dăruiască altora din ceea ce a primit de la el, se arată a fi cu adevărat copilul său.

Rugaciunea. Aţi auzit de comedia amară, scrisă de George Mihail Zamfirescu (1890-1939) O comedie amară despre căutarea fericirii. O piesa al cărei erou, Ion, un subtil raţionalist, îşi construieşte personalitatea prin iubire, delicateţe şi printr-o încredere neclintită in Dumnezeu. Rugăciunea şi întreaga viaţă trăită în prezenţa lui Dumnezeu, l-a făcut anapoda pentru lumea rea, căci nu se conforma spiritului ei, dar trăia în ea cu spiritul lui Cristos.

Rugăciunea ne dă puterea de a trăi in lumea noastră rea cu Spiritul si mentalitatea lui Cristos. Odăiţa în care trebuie să intrăm pentru rugăciune, e în primul rând adâncul inimii noastre, si apoi un loc retras. Şi stând in mijlocul lumii poţi intra în odăiţa ta. Să tragi uşa înseamnă a nu lăsa gânduri străine, dar nici priviri.

Postul. În Portugalia există o mănăstire cu multe uşi şi portaluri - numai o singură uşă este foarte mică şi anume cea de la sufragerie. Un călugăr care nu poate intra pe uşă e conştient că e bolnav şi că trebuie să se roage şi să postească pentru a putea trece pragul acelei uşi, care simbolizează Poarta îngustă a cerului. Nepostirea e semn de boală sufletească.

Un om a intrat intr-un restaurant si a cerut o porţie de mâncare. Când i-a fost adusă mâncarea el a întrebat: "Cum se face ca porţia mea de friptură este pe jumătate faţă de cea de ieri?". Atunci chelneriţa l-a întrebat: "La care masă aţi şezut ieri?". Acolo, la fereastră, a răspuns omul. Atunci chelneriţa a adăugat: "Lângă fereastră văd trecătorii, şi servim porţii de reclamă".

Şi noi facem multe lucruri de reclamă, mai ales atunci când ne văd alţii: preotul, profesorul, poliţistul, părinţii, rudele etc. Dar noi trebuie să facem toate lucrurile bine şi corect, nu pentru că ne văd oamenii, ci pentru că ne vede în primul rând Dumnezeu; noi trebuie să facem toate lucrurile bine şi corect, nu pentru răsplata de la oameni, ci pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu.

Într-o sâmbătă, la biserica unde slujeşte părintele Ioan, cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemaţi toţi oamenii din localitate. S-a nimerit să fie acolo şi un creştin care venea de departe, aşa ca l-au chemat şi pe el la masă. Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare: mie să nu-mi aduceţi sarmale cu carne, căci eu nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc chiar şase. Părintele l-a chemat deoparte şi i-a spus: Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să posteşti, nu te lauda altora cu dorinţa ta. Nu eşti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, deşi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalţi să nu îşi dea seama de postul său. Nu a trâmbiţat ca tine că este nevoitor. Trâmbiţarea oricărei fapte bune, e ca o sămânţă ce n-a căzut sub brazdă, o mănâncă păsările iadului. Cine are urechi de auzit, să audă.

De ce postim noi creştinii? Bolnavii postesc spre purificare şi vindecare. Sportivii postesc spre fortificare. Sfinţii postesc spre lepădare de sine, de lume şi diavol. Iar vindecarea de slava deşartă este cea mai grea. Pentru toate acestea la un loc postim şi noi în acest timp de har. Suntem bolnavi sufleteşte, dar prin Poarta Galactică a Postului Mare, devenim Atleţii lui Cristos, devenim Sfinţi ai lui Dumnezeu.

Dar să nu uităm avertismentul lui Isus, că slava deşartă în orice lucrare duhovnicească este ca o otravă care alterează şi pierde tot ce atinge. Otrava oricât de frumos ar fi ambalată tot otravă rămâne. La fel şi slava deşartă ambalată oricât frumos, tot otravă pentru suflet rămâne. Şi în loc ca omul să se vindece, se îmbolnăveşte mai greu. Deviza ce ne-a fost dată astăzi de Isus, este aceea ca stânga să nu ştie ce face dreapta.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 35.