Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Întâlnire a Comisiei Diecezane pentru Viața Consacrată

Comisia Diecezană pentru Viața Consacrată a fost convocată în ședința ordinară de lucru de către pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viața consacrată, în ziua de sâmbătă, 21 ianuarie 2012, la Traian, în casa Misionarilor Cuvântului Divin.

S-au discutat întâi despre celebrarea Zilei Mondiale a Persoanelor Consacrate, 2 februarie 2012. Se recomandă să fie celebrată zonal în mod solemn în parohii diferite, prin rotație. E bine ca momentul liturgic să fie pregătit cu multă grijă: cântece, procesiune la intrare cu persoanele consacrate, un predicator ales, oferirea darurilor, rugăciunea pentru viața consacrată... Se recomandă ca după sfânta Liturghie să aibă loc un timp de fraternitate cu o agapă frățească, cântece, scenete, diapozitive. Anul acesta celebrările se vor desfășura după cum urmează: la catedrala din Iași, ca de obicei, în ziua de 2 februarie, cu participarea tuturor congregațiilor și ordinelor religioase din zona Iași, Dancu, Tomești, Răducăneni, Huși și Vaslui, celebrarea de la ora 11 fiind prezidată de Preasfințitul Aurel Percă; în celelalte zone va fi în ziua de 5 februarie: la Parohia "Sfânta Tereza" din Roman, la Oituz și în Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci" din Bacău; pentru zona Bucovina, celebrarea va avea loc în Parohia Rădăuți, în ziua de 12 februarie, cu participarea pr. Alois Fechet, vicar episcopal, urmând ca întâlnirea obișnuită lunară din zona Iași să se desfășoare în ziua de 19 februarie, la ora 15.30, la catedrală.

Se constată, uneori, o dificultate pentru a trăi întâlnirile între diferite comunități. Distanța, angajamentele pastorale, vremea... pot deveni o piedică. Totuși, dinamismul vieții consacrate, importanța schimbului de experiențe, a împărtășirii și trăirii comuniunii, conștiința că în dieceză alături de alte realități la fel de vitale constituim familia persoanelor consacrate, deschiderea și entuziasmul, care ar trebui să ne caracterizeze, ne împing să căutăm și să găsim ocazii pentru o susținere reciprocă și constituie în același timp un imbold pentru un apostolat cât mai rodnic și eficient. Astfel de ocazii pot fi: zile comune de reculegere, o sărbătoare aniversară în comunitate, hramul parohiei, vizita pastorală a episcopului, o zi de adorație cu o anumită intenție etc. O organizare cât mai bună a acestor zile va face ca acea comunitate, care invită și este gazdă, să o poată face cu bucurie și fără poveri materiale.

În centrul atenției noastre pentru anul acesta propunem un drum împreună cu dieceza, adică a două etapă din Anul familiei: Apropierea familiei de Biserică. Favorizăm colaborarea cu parohiile pentru a promova diferite inițiative. Activitățile pastorale pe care le desfășurăm cu copii, cu tinerii, cu persoanele bolnave sau în vârstă trebuie să atingă familia în totalitatea ei. Familia, când se adresează unei opere religioase pentru o anumită necesitate, nu se descarcă de o responsabilitate, ci găsește în persoanele consacrate un suport, un sprijin, pentru a trăi misiunea sa ca sanctuar al iubirii, cum spune Preasfințitul Petru Gherghel în scrisoarea pastorală Drumul familiei spre Biserică.

În a treia duminică a Paștelui, 22 aprilie 2012, va fi întâlnirea diecezană la Institutul Teologic Franciscan din Roman, cu tema Viața consacrata și Familia: sanctuar al iubirii pentru a trăi și a promova valorile creștine, iar relator va fi pr. Corneliu Berea, SVD.

Pr. Celeste Pianezze, AA


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat