Bacău: Zi de formare umană şi spirituală pentru tineri

Considerând trăirile semnificative ale tinerilor, surorile din Congregaţia "Maria Bambina" au organizat sâmbătă, 21 ianuarie 2012, o zi de formare pentru tineri, cu tema: "Tu şi ceilalţi", după tema anterioară, "Iubeşte ca să te iubeşti", la oratoriul "Maria Bambina" din Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău, împreună cu pr. Marius Adam.

Aceste teme au permis să intrăm în noi înşine ca să înţelegem mai bine cine suntem şi să dezvoltăm mai mult conştiinţa identităţii noastre de creaturi umane.

Am intuit că nevoia educaţiei afective e din ce în ce mai actuală, deoarece copiii şi tinerii care, cu micile sau marile lor probleme comportamentale, ne dau semnale de crize în dimensiunea relaţională, pornind de la realitatea familială până la cea şcolară sau extraşcolară.

Astăzi, mai mult ca altădată, e necesară o întoarcere la "atenţia inimii", la acea dimensiune atât de profundă înscrisă în inima omului care califică viaţa în toate aspectele ei.

La prima întâlnire din această serie de zile formative cu titlul generic "De la bariera de cristal la iubirea cristalină", am căutat să descoperim că drumul cunoaşterii de sine nu e altceva decât parcurgerea unui drum al iubirii: iubire de sine, iubire faţă de cei de lângă noi, iubirea lui Dumnezeu; o iubire care se învaţă zi de zi în relaţie cu sinele, cu familia, cu prietenii, cu cei din jur şi tot ce ne înconjoară.

Pentru a ne introduce în temă, ne-am folosit de un joc interactiv prin care fiecare participant a trebuit să motiveze importanţa pe care o are ca persoană (pentru sine, pentru ceilalţi şi lumea întreagă) iar sinteza acestor motive trebuiau exprimate cu voce tare în faţa grupului sub formă de pledoarie în favoarea sieşi.

Educaţia afectivă pe care ne-am propus-o prin aceste întâlniri vrea să asigure baza de la care să se pornească în edificarea trăsăturilor de personalitate, autostimă şi echilibru, capacitatea responsabilităţii în faţa vieţii cu maturitate şi angajare. Asta înseamnă că trebuie să stabilim relaţii interpersonale pozitive, să ieşim din eu-l nostru propriu (pe care în mod necesar trebuie să îl cunoaştem şi să îl iubim) ca să recunoaştem şi să acceptăm diversitatea şi alteritatea din afara noastră. Acest joc ne-a permis să putem face o experienţă imediată a încrederii în sine: să-ţi onorezi aspiraţiile, dorinţele, nevoile şi valorile cele mai înalte şi să cauţi forme adecvate pentru a le putea îndeplini şi exprima este primul pas. În mod contrar înseamnă să cazi pradă timidităţii: să vrei să eviţi confruntarea cu cineva care are valori diferite de ale tale şi deci... să nu reuşeşti să îţi exprimi valoarea ca persoană cu atât mai puţin să reuşeşti să convingi pe ceilalţi că tu însemni cineva! Cu alte cuvinte e un fel de a spune "Am dreptul să exist!", adică să cred cu adevărat că eu contez şi că sunt de neînlocuit cu toate luminile şi umbrele care mă locuiesc.

Să ştii să îţi preţuieşti calităţile personale nu înseamnă neapărat egoism!

De asemenea, şi în relaţia cu cei din jurul nostru, secretul auto-consideraţiei stă în faptul preţuirii, a respectului faţă de orice fiinţă umană pentru că fiecare este un pământ sacru. Să ştii să vezi în ceilalţi mai ales aspectele pozitive, descoperi că stima de sine creşte pentru că adevărata cunoaştere nu e consecinţa lucrurilor mari pe care le putem face, a lucrurilor pe care le avem, ci pur şi simplu recunoaşterea a ceea ce cu adevărat suntem: o capodoperă!

Dar acest lucru nu e suficient să îl ştim... trebuie să îi facem experienţa... şi oarecum, o experienţă mică am făcut-o prin joc!

Vizionarea filmuleţului "Nick Vujicic" ne-a ajutat să înţelegem încă odată că frumuseţea interioară şi exterioară, armonia cu sine însuşi şi cu lumea din jur se naşte tocmai din faptul că te simţi în profunzime o capodoperă unică şi irepetabilă.

Textele biblice care ne-au însoţit pe acest parcurs au fost două. Primul ca fundal de referinţă: "Purtăm o comoară în vase de lut" (cf 1Cor 4,7) şi al doilea "Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt 22,40).

Vasul este obiectul care trimite spre un altul: întâi de toate la olarul care l-a gândit, plămădit, decorat şi apoi la scopul pentru care a fost făcut. Forma sa depinde de cine l-a făcut. Dacă nu e spartă (adică prezintă integritate) garantează păstrarea conţinutului. Fragilitatea e mare: e suficient foarte puţin ca să fie făcută bucăţi. E adevărat, depinde de Dumnezeu sfinţenia şi realizarea noastră, dar este şi datoria noastră să răspundem planului pentru care am fost creaţi.

De asemenea, Cuvântul lui Cristos care ne îndeamnă să îl iubim pe aproapele ca pe noi înşine a fost o explicaţie vie pentru cum trebuie să fie iubirea noastră: o inimă mare, imensă. Această iubire este un dar de la Dumnezeu, ba chiar este iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit. Nu e aşadar o iubire obişnuită, nu e doar o prietenie: iubirea este totul dar pentru a o putea trăi trebuie să îi înţelegem calităţile.

Următorul filmuleţ la care am fost invitaţi să dăm atenţie ne-a stimulat percepţia că iubirea trebuie să fie universală, pentru toţi şi dezinteresată, sau mai exact: interesată de cei care nu se pot iubi sau nu mai sunt iubiţi... deci o iubire care ia iniţiativa. Iubirea trăită astfel, înfruntă obstacole, depăşeşte bariere, e capabilă să repare..."nu o bicicletă...e capabilă să repare UN OM!". Este o iubire care nu constă, aşadar, în sentimente sau în cuvinte frumoase, ci în fapte concrete, realizabile, verificabile...

Pornind de la convingerea că fiecare este o parte din toţi şi că împreună suntem ca un curcubeu numai dacă ne lăsăm uniţi şi aşezaţi precum culorile curcubeului, putem să fim pentru noi înşine şi pentru ceilalţi "inspiraţie la ceva mai mult".

După pauza de prânz în care ne-am refăcut energiile, am încercat să descoperim modurile şi "măştile" pe care fiecare le poate afişa cu sine sau cu ceilalţi. Împărtăşind viaţa şi experienţa multor tineri, mergând alături de ei, am descoperit cât de necesar este să dăm importanţă fiecărei istorii personale. Descrierile făcute prin scenete, jocuri de rol sau interpretări de situaţii în care ne prezentăm cu anumite "măşti" în relaţiile noastre (cinicul, omul plastilină, martirul, intelectualul, clownul, tiranul, fragilul, grandomanul, singuraticul) ne-au ajutat să vedem forma şi căile strâmbe şi deviate pe care iubirea din noi încearcă să se manifeste.

În grupul mare, ne-au încercat unele emoţii semnificative, deoarece scenele exteriorizate erau, evident, reprezentarea trăirilor şi manifestărilor noastre sau a celor foarte apropiaţi nouă.

E importantă stima de sine, echilibrul între supraevaluare şi subevaluare, e importantă relaţia sănătoasă cu sinele şi cu ceilalţi, e importantă conştiinţa că "Dumnezeu mă vrea şi de aceea mi-a dat existenţă" e frumoasă adevărata iubire şi dacă o şi înţelegem ea este fantastică!!!

Brăţările împletite din cele şapte culori ale curcubeului pe care ni le-am oferit la despărţire au devenit semn memorabil: "Nu pot să îţi fac rău fără să mă rănesc pe mine"! aceasta a devenit un angajament care să rodească în viaţa personală şi în viaţa celor din jur împreună cu rugăciunea: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că sunt o făptură atât de minunată!"

Sr. Silvia Brandiu
(Congregaţia "Maria Bambina")

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 ianuarie: Bacău: Zi de formare umană şi spirituală pentru tineri

lecturi: 10.