Adevăr vă spun: "Dacă bobul de grâu,
care cade în pământ, nu moare, rămâne singur;
însă dacă moare, aduce rod mult"
(In 12,24)

Invitaţie la rugăciune pentru unitate

O datorie sfântă

Începând cu ziua de 18 până pe 25 ianuarie 2012 se desfăşoară, în întreaga lume, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, denumită în limbajul Bisericii Catolice, Octava Mondială de Rugăciuni pentru Unitate. Această săptămână are un scop sfânt şi o dorinţă fierbinte, ca să se împlinească rugăciunea lui Cristos, cel care a întemeiat Biserica, ca toţi ucenicii săi să fie una (cf. In 17,21) pentru ca lumea să creadă.

După evenimentele triste ale istoriei, datorate firii labile a omului, care au produs dureroase rupturi în cămaşa Bisericii, după înstrăinarea şi distanţarea dintre Orient şi Occident, după rănile generate de curentul reformator din lumea occidentală, care au produs alte suferinţe şi alte încercări pentru Biserică, s-a simţit imperios necesitatea unei noi mobilizări pentru stoparea acestui flagel şi pentru căutarea apropierii dintre diferitele Biserici şi comunităţi ecleziale.

Suflete nobile şi pline de credinţă au promovat iniţiative curajoase pentru dialog şi rugăciune în vederea refacerii unităţii Bisericii, după dorinţa lui Cristos, care nu încetează să-i invite pe toţi la aceeaşi rugăciune, "ca toţi să fie una" (In 17,21).

Aşa s-a ajuns la nobila iniţiativă a reverendului Paul Wattson, care, cunoscând diferitele încercări de mobilizare pentru rugăciuni, încă din anul 1740, din Scoţia, Anglia, America şi Italia, introduce, în anul 1908, Octava pentru Unitatea Bisericii, ce va continua să se răspândească şi să fie practicată până în zilele noastre. Anul acesta se împlinesc 104 ani de la acea memorabilă iniţiativă, 1908.

Dorinţa după unitate a început să crească şi să se răspândească peste tot şi era firesc ca marile Biserici şi comunităţi ecleziale să nu rămână pasive la semnele timpurilor şi la idealul voit de Cristos pentru urmaşii şi ucenicii săi.

Ne bucurăm că, la sfârşitul mileniului al doilea şi începutul celui de-al treilea, mari păstori ai Bisericii, dornici să-l urmeze şi să-l asculte pe Maestrul lor, s-au oferit şi se oferă să fie promotorii mişcării de refacere a cămăşii lui Cristos şi de realizare a unităţii pierdute.

Nu putem uita marile spirite ecumenice ale ultimului secol, care au continuat să strige după unitate şi să ne lase ca testament marea obligaţie de a realiza unitatea poporului lui Dumnezeu: James Haldane Stewart, Ignatius Spencer, Leon al XIII-lea, Paul Wattson, Paul Couturier, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Athenagoras I, Ioan Paul al II-lea, Bartolomeu I, Chiara Lubich, Benedict al XVI-lea şi mulţi alţii ale căror nume sunt scrise în cartea istoriei şi, desigur, în cartea vieţii.

Sunt de amintit: Conciliul Vatican II, Mişcarea Credinţă şi Constituţie, Enciclica "Ut unum sint" a papei Ioan Paul al II-lea, Charta ecumenica a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi a Consiliului Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) al Bisericii Catolice, precum şi marile întâlniri ecumenice între reprezentanţii Bisericilor surori şi ai comunităţilor ecleziale din întreaga lume, mai ales din Europa creştină etc.

Au fost paşi importanţi spre mult dorita unitate şi s-a auzit un strigăt comun pentru unire în credinţă şi în iubire. Sunt eforturi de a-l asculta şi urma pe Cristos pe drumul iubirii şi jertfei sale pentru a-i păstra pe toţi alături de el, în împărăţia şi în Biserica sa.

Dorinţa firească a Tatălui Ceresc este ca fiii săi să se simtă fraţi şi să se păstreze într-o unică familie umană. Pentru a realiza această voinţă divină l-a ales şi l-a trimis pe Fiul său să moară pe cruce, să-şi întindă braţele din înălţimea celui mai sfânt tron ca să-i cuprindă pe toţi în iubirea şi familia sa cea nouă, Biserica, lăcaşul tuturor urmaşilor săi.

Pentru a-i păstra uniţi, l-a făgăduit şi dăruit pe Spiritul cel Sfânt, Duhul unităţii şi al păcii adevărate.

Trebuie să-l preamărim pe Dumnezeu cel infinit de bun şi milostiv şi întreit în persoane, pentru că vrea să formăm cu toţii o singură familie.

Le mulţumim sfinţilor apostoli şi tuturor celor care s-au înscris în istoria cea nouă a iubiri divine şi s-au oferit să le fie tuturor exemplu şi îndemn la dragostea care-i uneşte pe toţi.

Biserica şi oamenii de bună voinţă sunt cuprinşi de tristeţe că mulţi au uitat de rugăciunea lui Cristos şi de strigătul său de la Cina cea de Taină: "Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dai, ca ei să fie una ca şi noi... Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis... ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine" (In 17,11-26).

Este timpul să recunoaştem că şi noi de atâtea ori am uitat că suntem fraţi, că avem acelaşi destin şi aceeaşi patrie pregătită de Mântuitorul Isus Cristos, jertfit pentru noi.

În scrisoarea enciclică din anul 1995, fericitul şi de vrednică pomenire Ioan Paul al II-lea, după ce prezintă în amănunte chemarea la unitate, pe care a voit-o Cristos, întemeietorul Bisericii, şi după ce arată chemarea la unitate a tuturor creştinilor, aşa cum a prezentat-o Conciliul Vatican II în documentele sale, mai ales în decretul Unitatis redintegratio (Restabilirea unităţii), după ce vorbeşte despre marele scandal al diviziunilor, după ce arată drumul anevoios, dar posibil, al unirii tuturor în aceeaşi credinţă şi iubire, plin de încredere şi speranţă face un apel (repetat de altfel de atâtea ori în viaţa sa) către toţi fiii Bisericii Catolice şi către toţi ceilalţi fraţi şi surori ai tuturor Bisericilor şi ai comunităţilor ecleziale, precum şi către toţi oamenii de bună voinţă, de a nu uita marea datorie de a contribui la refacerea unităţii Bisericii, folosindu-se de câteva cuvinte ale sfântului Ciprian:

"Dumnezeu nu primeşte jertfa omului care trăieşte în discordie. El porunceşte să ne îndepărtăm de altar pentru a ne împăca mai întâi cu fratele nostru, astfel încât Dumnezeu să poată primi rugăciunile înfăţişate în pace. Cea mai mare jertfă pe care i-o putem oferi lui Dumnezeu este pacea noastră, buna înţelegere frăţească, poporul adunat de unitatea care există între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt" (Despre "Tatăl nostru", nr. 23, CSEL 33, 284-285).

În zorii noului mileniu, cum să nu-i cerem Domnului, cu un elan reînnoit şi cu o mai mare intensitate a conştiinţei, harul de a ne dispune pe toţi la această jertfă a unităţii?, se întreba pe drept marele papă fericitul Ioan Paul al II-lea.

Lecturile care sunt propuse anul acesta, pentru săptămâna de rugăciune, sunt rodul muncii comisiei internaţionale formată din reprezentanţi ai Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi al Comisiei "Credinţă şi Constituţie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, care s-a întrunit la Varşovia, Polonia, în septembrie 2010.

Ele sunt regrupate sub o temă specială şi cu un profund mesaj adresat nouă: Toţi vom fi schimbaţi prin victoria Domnului nostru Isus Cristos.

De ce în Polonia şi ce legătură este între refacerea unităţii Bisericii şi istoria poporului polonez?

După cum Cristos a obţinut victoria mântuirii oamenilor prin sacrificiul său, tot aşa şi cei care se unesc cu el şi se roagă vor beneficia de victorie şi vor reuşi să obţină darul dorit. Numai cu el şi prin el se poate ajunge la acea putere transformatoare a credinţei, după cum şi poporul polonez credincios, urmându-l pe Cristos, s-a bucurat de victorie şi libertate.

Istoria lui Cristos este o istorie plină de încercări, umilinţe, învingeri temporare, dar mai ales este marcată de biruinţe, de victorie. Toate acestea au îmbrăcat haina jertfei, a umilinţei şi a slujirii, care au dus prin graţie cerească la înviere, la victorie. Este vorba de o victorie prin intermediul slujirii, o biruinţă prin dăruirea de sine, o înviere care presupune moartea.

Tot aşa şi istoria Poloniei a fost marcată de o serie de înfrângeri, invazii, diviziuni, asuprire din partea puterilor străine şi a sistemelor ostile, dar şi de victorii. Lupta continuă împotriva sclaviei şi dorinţa de libertate sunt caracteristicile istoriei poloneze, care au condus la schimbări semnificative în viaţa naţiunilor.

Într-un asemenea climat istoric, grupul ecumenic a pregătit materialele din acest an pentru a reflecta mai profund la ceea ce înseamnă "a pierde" şi "a câştiga", "a muri" şi "a învia", cu alte cuvinte de a obţine o victorie spirituală, cu Cristos şi prin Cristos.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitate cere umilinţă, cere slujire şi dăruire, cere convertirea inimii şi practicarea carităţii creştine, cere apropiere şi îmbrăţişare. Numai pe acest drum, oamenii vor putea să obţină victoria unirii şi bucuria împărăţiei adevărate.

Cele opt zile de rugăciune ne invită, aşadar, la un parcurs de transformare, pe care o va realiza Cristos însuşi, care a obţinut adevărata eliberare şi victorie murind şi înviind, mântuire şi unire pe care vrea să le împărtăşească lumii.

Textele alese şi propuse spre meditaţie ne vor ajuta să ne apropiem de Cristos, slujitorul, ne vor face să înţelegem aşteptarea răbdătoare a Domnului, să-l întâlnim pe slujitorul suferind, să admirăm victoria Domnului asupra răului, să gustăm pacea lui Cristos cel înviat, să ne umplem de iubirea infinită a lui Dumnezeu, să-l descoperim şi să ne bucurăm de bunul păstor, toate etape şi momente fericite pentru a fi cu adevărat transformaţi şi pregătiţi pentru împărăţia lui Cristos, uniţi în acelaşi staul şi aceiaşi unică Biserică.

Parcurgând cu viu interes aceste subiecte alese din scrierile sfinte, meditându-le şi rugându-ne împreună, vom descoperi cu adevărat drumul şi puterea transformatoare a credinţei în Cristos, mort şi victorios prin înviere.

Rugându-ne pentru unitatea vizibilă a Bisericii, noi înşine vom fi schimbaţi, transformaţi şi configuraţi în şi prin Cristos, ne vom deschide unii faţă de alţii, ne vom împărtăşi şi vom primi daruri unii de la alţii. Se va realiza o astfel de atmosferă şi transformare numai dacă vom intra cu adevărat în noua viaţă a lui Cristos, care este unica victorie adevărată şi definitivă.

Un text de o forţă puternică de convingere, care are menirea de a ne ilumina mai mult şi mai bine, este cel pe care îl găsim în Ioan, care ne asigură că, dacă vrem să înviem cu Cristos, trebuie să murim cu el, căci bobul de grâu căzut în pământ dacă nu moare, rămâne singur, dar dacă moare aduce rod bogat, după afirmaţia făcută însuşi Isus în predica sa (cf. In 12,24).

Pentru a învia şi a ieşi victorioşi e nevoie de jertfă, renunţare, slujire, de Calvar şi de moarte.

Pentru a reuşi să refacem unitatea Bisericilor este nevoie de credinţă, de umilinţă şi de iubire şi de convertire. Atunci când vom reuşi să ne schimbăm, când vom şti să ne dăm viaţa pentru alţii, să slujim şi să iubim cu adevărat, atunci vom învinge, vom birui şi vom crea un climat de unitate.

Drumul refacerii unităţii este, aşadar, cel ce ne poartă mereu pe urmele lui Cristos. Numai cu el şi prin darul lui ne vom bucura de victorie şi adevărata unire.

De aceea este momentul să redescoperim calea refacerii unităţii, calea jertfei şi a iubirii, care duce la adevărată transformare şi victorie, obţinută prin dăruirea de sine.

Apostolul Paul în Scrisoarea întâi către Corinteni ne învaţă şi ne cheamă pe toţi să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. Aşa încât, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi; muncind totdeauna cu zor în lucrarea Domnului, ştiind că munca voastră nu este zadarnică în Domnul (1Cor 15,58).

Aceasta este dorinţa noastră din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitate, acesta este scopul întâlnirilor noastre în rugăciune din zilele binecuvântate dintre 18 şi 25 ianuarie: transformarea şi convertirea noastră pentru unitate prin victoria lui Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.

De aceea ne rugăm din inimă: Doamne, fă ca toţi să fim una în credinţă şi în iubire!

Iaşi, 16 ianuarie 2012

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 16.