Pentru ce liturgia? Ce înseamnă liturgie? (CBC 1066-1070)

Rubrica de teologie liturgică îngrijită de pr. Mauro Gagliardi

Juan José Silvestre*

În Catehismul Bisericii Catolice (CBC), după mărturisirea de credinţă, dezvoltată în prima parte, se trece la explicarea vieţii sacramentale, în care Cristos este prezent, acţionează şi continuă edificarea Bisericii sale. De fapt, dacă în liturgie n-ar ieşi în evidenţă figura lui Cristos, care este principiul său şi este realmente prezent pentru a o face validă, n-am mai avea liturgia creştină, complet dependentă de Domnul şi susţinută de prezenţa sa.

Deci există un raport intrinsec între credinţă şi liturgie, ambele sunt intim unite. În realitate, fără liturgie şi sacramente mărturisirea de credinţă n-ar avea eficacitate, pentru că ar lipsi harul care susţine mărturia creştinilor. Şi "pe de altă parte, acţiunea liturgică nu poate fi considerată niciodată în mod generic, făcând abstracţie de misterul credinţei. De fapt, izvorul credinţei noastre şi al liturgiei euharistice este acelaşi eveniment: dăruirea de sine însuşi pe care Cristos a făcut-o în Misterul pascal" (Benedict al XVI-lea, Sacramentum Caritatis, 34).

Dacă deschidem Catehismul în partea a doua, se citeşte că termenul "liturgie" la origine înseamnă "slujire din partea poporului şi în favoarea poporului". În tradiţia creştină vrea să însemne că Poporul lui Dumnezeu participă la "opera lui Dumnezeu" (CBC, 1069).

În ce constă această operă a lui Dumnezeu la care noi participăm? Răspunsul Catehismului este clar şi ne permite să descoperim legătura intimă existentă între credinţă şi liturgie: "În Simbolul credinţei, Biserica mărturiseşte misterul Treimii Sfinte şi «planul bunăvoinţei sale» (Ef 1,9) cu privire la întreaga creaţie: Tatăl îndeplineşte «taina voii sale» dându-l pe Fiul său Preaiubit şi pe Duhul Sfânt pentru mântuirea lumii şi slava numelui său" (CBC, 1066).

De fapt, "această operă a răscumpărării oamenilor şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, prefigurată în faptele măreţe ale Domnului săvârşite cu poporul Vechiului Testament, a fost îndeplinită de Cristos Domnul mai ales prin misterul pascal al fericitei sale Pătimiri, al Învierii şi al Înălţării glorioase" (CBC, 1067). Aceasta este misterul lui Cristos pe care Biserica "îl vesteşte şi îl celebrează în liturgia sa pentru ca credincioşii să-l trăiască şi să-i dea mărturie în lume" (CBC, 1068).

Prin intermediul liturgiei "se realizează opera răscumpărării noastre" (Conciliul al II-lea din Vatican, Sacrosanctum Concilium, 2). De aceea, aşa cum a fost trimis de Tatăl, Cristos i-a trimis pe apostoli să predice răscumpărarea şi să "realizeze opera de mântuire pe care o vesteau, prin jertfă şi prin sacramente în jurul cărora gravitează toată viaţa liturgică" (ibid., 6).

Astfel vedem cum Catehismul sintetizează opera lui Cristos în misterul pascal, care este nucleul său esenţial. Şi legătura cu liturgia este clară, pentru că "prin liturgie, Cristos, Răscumpărătorul şi Marele nostru Preot, continuă în Biserica sa, cu ea şi prin ea, lucrarea răscumpărării noastre" (CBC, 1069). Deci, această "lucrare a lui Isus Cristos", glorificare desăvârşită a lui Dumnezeu şi sfinţirea a oamenilor, este adevăratul conţinut al liturgiei.

Acesta este un punct important pentru că, deşi expresia şi conţinutul teologico-liturgic al Misterului pascal ar trebui să inspire studiul teologic şi celebrarea liturgică, nu a fost mereu aşa. De fapt, "cea mai mare parte a problemelor legate de aplicarea concretă a reformei liturgice are de-a face cu faptul că nu s-a ţinut cont suficient de importanţa dată Paştelui de Conciliul al II-lea din Vatican [...]. Paşte înseamnă inseparabilitatea Crucii şi a Învierii [...]. Crucea se află în centrul liturgiei creştine, cu toată seriozitatea sa: un optimism banal care neagă suferinţa şi nedreptatea în lume şi reduce faptul de a fi creştini la faptul de a fi respectuoşi nu are nimic de-a face cu liturgia crucii. Răscumpărarea l-a costat pe Dumnezeu suferinţa Fiului său, moartea sa, şi «exercitium» a răscumpărării, care, conform textului conciliar, este liturgia nu poate avea loc fără purificările şi maturizările care vin din urmarea crucii" (J. Ratzinger / Benedict al XVI-lea, Teologia della liturgia, LEV, Città del Vaticano 2010, pag. 775-776).

Acest limbaj se ciocneşte cu acea mentalitate incapabilă să accepte posibilitatea unei reale intervenţii divine în această lume, în ajutorarea omului. Deci, "mărturisirea unei intervenţii răscumpărătoare a lui Dumnezeu pentru a schimba această situaţie de înstrăinare şi de păcat este văzută de cei care împărtăşesc viziunea deistă ca integralistă şi aceeaşi evaluare este dată cu privire la un semnal sacramental care face prezentă jertfa răscumpărătoare. Mai acceptabil, în ochii lor, ar fi celebrarea unui semnal care să corespundă unui vag sentiment de comunitate. Însă cultul nu poate să se nască din fantezia noastră; ar fi un strigăt în întuneric sau o simplă autoafirmare. Adevărata liturgie presupune ca Dumnezeu să răspundă şi să ne arate cum putem să-l adorăm. «Biserica poate să celebreze şi să adore misterul lui Cristos prezent în Euharistie tocmai pentru că însuşi Cristos s-a dăruit cel dintâi ei în jertfa Crucii» (Benedict al XVI-lea, Sacramentum Caritatis, 14). Biserica trăieşte din această prezenţă şi are ca motivaţie de a fi şi de a exista aceea de a răspândi această prezenţă în lumea întreagă" (Benedict al XVI-lea, Discurs din 15.04.2010).

Aceasta este minunăţia liturgiei care, aşa cum aminteşte Catehismul, este cult divin, vestire a Evangheliei şi caritate în acţiune (cf. CBC, 1070). Însuşi Dumnezeu acţionează şi noi suntem atraşi de această acţiune a sa, pentru a fi transformaţi în El.

__________________

* Juan José Silvestre este profesor de liturgie la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" şi consultant al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi al Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif.

(După Zenit, 11 ianuarie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 78.