Vatican: Omilia papei în sărbătoarea Botezului Domnului 2012

Iubiţi fraţi şi surori,

Este mereu o bucurie a celebra această Sfântă Liturghie cu Botezurile copiilor, în Sărbătoarea Botezului Domnului. Vă salut pe toţi cu drag, iubiţi părinţi, naşi şi naşe, şi pe voi toţi rude şi prieteni! Aţi venit - aţi spus asta cu glas tare - pentru ca nou-născuţii voştri să primească darul harului lui Dumnezeu, sămânţa vieţii veşnice. Voi părinţilor aţi voit asta. V-aţi gândit la Botez încă înainte ca băieţelul vostru sau fetiţa voastră să vină pe lume. Responsabilitatea voastră de părinţi creştini v-a făcut să vă gândiţi imediat la Sacramentul care marchează intrarea în viaţa divină, în comunitatea Bisericii. Putem spune că aceasta a fost prima voastră alegere educativă ca martori ai credinţei faţă de copiii voştri: alegerea este fundamentală!

Misiunea părinţilor, ajutaţi de naş şi de naşă, este aceea de a educa fiul sau fiica. A educa este foarte angajant, uneori este greu pentru capacităţile noastre umane, mereu limitate. Însă a educa devine o misiune minunată dacă se îndeplineşte în colaborare cu Dumnezeu, care este primul şi adevăratul educator al oricărui om.

În prima lectură pe care am ascultat-o, luată din Cartea profetului Isaia, Dumnezeu se adresează poporului său exact ca un educator. Îi avertizează pe israeliţi cu privire la pericolul de a căuta să se adape şi să-şi potolească foamea la izvoare greşite: "Pentru ce - spune el - cheltuiţi bani pentru ceea ce nu este pâine, câştigul vostru pentru ceea ce nu satură?" (Is 55,2). Dumnezeu vrea să ne dea lucruri bune de băut şi de mâncat, lucruri care ne fac bine, în timp ce noi uneori folosim rău resursele noastre, le folosim pentru lucruri care nu folosesc, ba mai mult, care sunt chiar nocive. Dumnezeu vrea să ni se dăruiască pe Sine însuşi şi Cuvântul său: ştie că îndepărtându-ne de El ne vom afla foarte repede în dificultate, asemenea fiului risipitor din parabolă şi mai ales vom pierde demnitatea noastră umană. Şi pentru aceasta ne asigură că El este milostivire infinită, că gândurile sale şi căile sale nu sunt ca ale noastre - din fericire pentru noi! - şi că putem mereu să ne întoarcem la El, la casa Tatălui. Apoi ne asigură că dacă vom primi Cuvântul său, el va aduce roade bune în viaţa noastră, ca ploaia care irigă pământul (cf. Is 55,10-11).

La acest cuvânt pe care Domnul ni l-a adresat prin profetul Isaia noi am răspuns cu refrenul de la Psalm: "Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii". Ca persoane adulte, ne-am angajat să scoatem apă din izvoarele bune, pentru binele nostru şi al celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii noastre, îndeosebi voi, dragi părinţi, naşi şi naşe, pentru binele acestor copii. Şi care sunt "izvoarele mântuirii"? Sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi Sacramentele. Adulţii sunt primii care trebuie să se alimenteze de la aceste izvoare pentru a-i putea conduce pe cei mai tineri în creşterea lor. Părinţii trebuie să dea aşa de mult, dar pentru a putea să dea au nevoie la rândul lor să primească, altminteri se golesc, se usucă. Părinţii nu sunt izvorul, aşa cum şi noi preoţii nu suntem izvorul: suntem mai degrabă ca nişte canale, prin care trebuie să treacă limfa vitală a iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne dezlipim de izvor, noi înşine cei dintâi simţim consecinţele în mod negativ şi nu mai suntem în măsură să-i educăm pe alţii. Pentru aceasta ne-am angajat spunând: "Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii".

Şi să venim acum la a doua lectură şi la Evanghelie. Ele ne spun că prima şi principala educaţie are loc prin mărturie. Evanghelia ne vorbeşte despre Ioan Botezătorul. Ioan a fost un mare educator al discipolilor săi pentru că i-a condus la întâlnirea cu Isus, căruia i-a dat mărturie. Nu s-a preamărit pe sine însuşi, nu a voit să-i ţină pe discipoli legaţi de el. Şi totuşi Ioan era un mare profet, faima lui era foarte mare. Atunci când a venit Isus, s-a dat înapoi şi l-a indicat pe El: "Vine după mine cel care este mai puternic decât mine... Eu v-am botezat cu apă, dar el vă va boteza în Duhul Sfânt" (Mc 1,7-8). Adevăratul educator nu leagă persoanele de sine, nu este posesiv. Vrea ca fiul, sau discipolul, să înveţe să cunoască adevărul şi să stabilească un raport personal cu el. Educatorul îşi face datoria sa până la capăt, dar nu lasă să lipsească prezenţa sa atentă şi fidelă; însă obiectivul său este ca acela care trebuie educat să asculte glasul adevărului vorbind inimii sale şi să-l urmeze pe un drum personal.

Să ne întoarcem iar la mărturie. În lectura a doua, apostolul Ioan scrie: "Duhul e cel care dă mărturie" (1In 5,6). Se referă la Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, care dă mărturie despre Isus, atestând că este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Se vede asta şi în scena botezului în râul Iordan: Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus ca un porumbel pentru a revela că El este Fiul Unicul Născut al veşnicului Tată (cf. Mc 1,10). Şi în Evanghelia sa Ioan subliniază acest aspect, acolo unde Isus le spune discipolilor: "Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el vă va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine" (In 15,26-27). Acest lucru ne este de mare mângâiere în angajarea de a educa la credinţă, pentru că ştim că nu suntem singuri şi că mărturia noastră este susţinută de Duhul Sfânt.

Este foarte important pentru voi părinţi şi chiar pentru naşi şi naşe să credeţi puternic în prezenţa şi în acţiunea Duhului Sfânt, să-l invocaţi şi să-l primiţi în voi, prin rugăciune şi Sacramente. De fapt, El e cel care luminează mintea, încălzeşte inima educatorului pentru ca să ştie să transmită cunoaşterea şi iubirea lui Isus. Rugăciunea este prima condiţie pentru a educa, pentru că rugându-ne ne punem în dispoziţia de a-i lăsa lui Dumnezeu iniţiativa, de a-i încredinţa pe copii Lui, care îi cunoaşte mai înainte şi mai bine decât noi şi ştie în mod perfect care este adevăratul lor bine. Şi, în acelaşi timp, atunci când ne rugăm noi ascultăm inspiraţiile lui Dumnezeu pentru a face bine partea noastră, care oricum ne revine şi trebuie să o realizăm. Sacramentele, în special Euharistia şi Pocăinţa, ne permit să îndeplinim acţiunea educativă în unire cu Cristos, în comuniune cu El şi încontinuu reînnoiţi de iertarea sa. Rugăciunea şi Sacramentele ne obţin acea lumină de adevăr graţie căreia putem fi în acelaşi timp tandri şi puternici, să folosim delicateţea şi fermitatea, să tăcem şi să vorbim la momentul potrivit, să reproşăm şi să corectăm în manieră corectă.

Dragi prieteni, să invocăm aşadar cu toţii împreună pe Duhul Sfânt pentru ca să coboare din belşug asupra acestor copii, să-i consacre după imaginea lui Isus Cristos şi să-i însoţească mereu pe drumul vieţii lor. Îi încredinţăm călăuzirii materne a Preasfintei Maria, pentru ca să crească în vârstă, înţelepciune şi har şi să devină adevăraţi creştini, martori fideli şi bucuroşi ai iubirii lui Dumnezeu. Amin.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.