Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: Campus de iarnă pentru adolescenți și tineri

"Nu-ți fie teamă: înaintează în larg". Aceasta a fost tema campusului de iarnă organizat de mănăstirea carmelită din Luncani, în perioada 2-5 ianuarie 2012, pentru cei 25 de adolescenți și tineri, dornici să facă o experiență de viață mai deosebită și să trăiască zile de har, îndrumați de călugării și surorile din mănăstire.

Acest campus este un drum pe care dorim să-l parcurgem împreună cu acei adolescenți și tineri care doresc să ia în serios viața de credință și să crească în cunoașterea de sine și a lui Cristos.

Chiar dacă au fost și temeri din partea unor persoane, chiar de la început au dispărut acestea pentru că au înțeles scopul experienței, iar formarea personală și creșterea în credință sunt aspecte pentru care trebuie să dedice timp, sacrificii și voință, dezlipindu-se de siguranța familiei și a prietenilor, renunțând la câteva zile de vacanță, dar câștigând mult mai mult decât au renunțat.

Imaginea ce ne-a călăuzit a fost cea a unei bărci cu pânze, ce simbolizează viața fiecăruia dintre noi. Am descoperit că această barcă trebuie să stea în larg, că nu folosește la nimic și la nimeni dacă ea stă ancorată într-un port, chiar dacă este frumoasă sau chiar luxoasă; că trebuie să avem un echipaj expert pentru a naviga; că trebuie să avem resurse (calități umane și virtuți creștine) în stivă pentru a supraviețui și că trebuie să ne lăsăm împinși de suflul Duhului Sfânt pentru a înainta mereu în larg.

Momentele de rugăciune au fost centrul acestor zile pentru că, ajutați de cântece, de lecturile din Sfânta Scriptură precum și de unele semne, s-a putut intra într-o relație profundă și adevărată cu Cristos, centrul vieții noastre dar și țelul spre care trebuie să tindem; majoritatea participanților la campus au subliniat acest lucru în ultima zi.

Mulțumim acelor adolescenți și tineri care au răspuns afirmativ și au participat în mod activ la acest campus și mulțumim celor care s-au implicat precum și preoților și surorilor care i-au îndrumat pe tineri să participe la această experiență de har.

Călugării carmeliți (Luncani)
www.carmelitani.ro

Mai multe imagini de la acest eveniment au fost publicate de organizatori la adresa (link extern):
https://picasaweb.google.com/108423414445780124993/CampusDeIarna25Ianuarie2012


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat