Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Oituz: Peregrinatio Mariae și misiuni populare

Icoana Maicii Domnului de la Cacica, purtată în pelerinaj prin parohiile Diecezei de Iași, a poposit în perioada 18-21 decembrie 2011, în Parohia "Preasfânta Treime" din Oituz (jud. Bacău). Cu acest prilej s-au desfășurat și misiunile populare. Predicile expuse cu ocazia misiunilor au avut ca temă generală: "Familia creștină" și au fost ținute de pr. Mihai Enășel, paroh și decan de Piatra Neamț.

Duminică, 18 decembrie 2011, la ora 15.30, credincioșii comunității din Oituz, împreună cu pr. paroh Eugen Lucaci și reprezentatul autorităților locale, domnul primar Ion Osoloș, au întâmpinat în fața bisericii icoana Maicii Domnului de la Cacica. După întâmpinare, icoana a fost purtată pe umeri de patru bărbați și așezată la locul pregătit în biserică, unde pe un banner erau scrise cuvintele: "Marie, noi vrem să fim cu toții ai tăi".

La ora 16.00 s-a celebrat sfânta Liturghie, la altar fiind prezenți mai mulți preoți (pr. decan Toma Rediu; pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului din Cacica; pr. predicator Mihai Enășel; pr. Inocențiu Arcana, paroh la Nicorești, pr. paroh Eugen Lucaci, pr. vicar Emanuel Imbrea și pr. pensionar Damian Vătămănelu).

Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Mihai Enășel, care a prezentat și tematica predicilor pentru cele trei zile de misiuni:

  • Familia Sfintei Treimi - frumusețea familiei creștine;

  • Cultul icoanei de la Cacica - sfințenia familiei creștine;

  • Ochii lui Isus și ai Mariei - păcatele săvârșite cu privirea de către membrii familiei;

  • Mâinile lui Isus și ale Mariei - păcatele săvârșite cu ajutorul mâinilor, în special avortul;

  • Gura lui Isus și a Mariei - despărțirile și divorțurile cauzate chiar de neînfrânarea limbii;

  • Inima lui Isus și a Mariei - iubirea care se manifestă în familie.

Sfintele Liturghii de misiuni s-au celebrat în fiecare zi, dimineața la ora 6.30, iar seara la ora 17.00, înainte de fiecare sfântă Liturghie recitându-se sfântul Rozariu. Pe tot parcursul zilei, diferite grupuri de copii, tineri și adulți, adunați în jurul icoanei Maicii Domnului de la Cacica, i-au adresat sfintei Fecioare Maria rugăciuni și cântece, ca să mijlocească harurile trebuincioase pentru ei și pentru familiile lor.

Fiind un timp de har și de binecuvântare cerească și, totodată, un timp favorabil de pregătire pentru solemnitatea Nașterii Domnului, misiunile populare le-au oferit tuturor credincioșilor și posibilitatea să se împace cu Dumnezeu prin sacramentul Spovezii.

Misiunile s-au încheiat miercuri, 21 decembrie 2011, cu o sfântă Liturghie solemnă celebrată la ora 17.00 și prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. După sfânta Liturghie, icoana Maicii Domnului a fost purtată în procesiune în jurul bisericii, credincioșii având în mâini lumânări aprinse. A urmat acordarea indulgenței plenare celor care, luând parte la sfintele misiuni, s-au spovedit și s-au împărtășit, iar apoi PS Aurel Percă a împărțit binecuvântarea finală.

La ora 20.00, comunitatea din Oituz și-a luat rămas bun de la icoana Maicii Domnului de la Cacica, al cărei pelerinaj în Dieceza de Iași va fi reluat începând cu ziua de 29 ianuarie 2012.

Îi mulțumim lui Dumnezeu și Mamei cerești pentru toate harurile primite în aceste zile. De asemenea, îi mulțumim părintelui predicator Mihai Enășel și tuturor celor care s-au străduit ca aceste zile să fie cu adevărat înălțătoare.

Pr. Emanuel Imbrea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18-21 decembrie: Oituz: Peregrinatio Mariae și misiuni populare


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat