Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Buhoci: Concert și scenetă de Crăciun

La 24 decembrie 2011, a avut loc, la Buhoci, după sfânta Liturghie de la ora 19, un "mic" concert susținut de copiii și tinerii acestei comunități sub îndrumarea dirijoarei Cristina Comorașu.

Nu ne așteptam, totuși, să avem și un public, deoarece este pentru prima dată când se organizează așa ceva; însă noi am dorit ca, această minunată sărbătoare a Nașterii Domnului să nu rămână doar o simplă amintire, ci să o trăim și să o transmitem mai departe prin glasurile noastre.
 

Colindele au fost variate, poate pentru unii prea sofisticate, deoarece mai erau și câteva în engleză, acompaniate desigur și de tamburină. Am început cu un cântec superb Într-o noapte, ceru-ntreg, apoi am continuat cu restul colindelor: Praznic luminos; White Christmas; Pe cărarea șerpuită; Isus; Deck the halls; Creștini, Crăciunul a sosit și am încheiat cu Colindița, urmată de urările noastre de sărbători binecuvântate și un An Nou fericit!
 

În prima zi de Crăciun, copiii au susținut o scenetă, "Povestea lui Moș Crăciun", coordonată de tânăra Simona Ciobanu din comunitatea noastră, după care au urmat câteva colinde de încheiere. Desigur, nu putea să lipsească mult așteptatul Moș Crăciun care, și anul acesta, a venit cu câte ceva pentru toți copiii.
 

"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu ... Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a Unicului Născut de la Tatăl, plin de har și de adevăr" (In 1,1.14).
 

Isus Cristos este speranța noastră și trebuie să credem în el, chiar dacă nu s-a născut ca un rege, ci într-o iesle săracă la Betleem. El ne așteaptă mereu în taina sfântă din altar pentru a ne dărui acea pace și liniște pe care o căutăm și de care avem atâta nevoie!
 
 
 

Cristina Comorașu și Simona Ciobanu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat