Reflecţie: Misionarul

Casuarina.

Copaci veşnic verzi¹ cu frunze lungi şi delicate ca penele păsărilor cu acelaşi nume², cu mâţişori în loc de flori şi fructe asemănătoare conurilor de pin, unde seminţele au una sau două aripioare - copaci sugerând deopotrivă zborul şi pământul nou - fiindcă între rădăcinile lor aeriene şi trunchi adună aluviunile şi creează pas cu pas, înaintând în mare, un pământ nou şi fertil.

Casuarina - copaci care unesc cerul şi pământul.

Şi arbore-metaforă pentru misionari. Fiindcă smulg din marea nediferenţierii, a negurii şi haosului tuturor spaimelor, aşezându-l pe pământul ferm al noii credinţe, sâmburele de certitudine şi viaţă ca să-l înalţe la cer.

Ceea ce urmează e doar povestea unei statui şi a unui arbore casuarina.

În anul 1952, oficialităţile din Malaysia au ridicat în Malacca, oraşul capitală a statului cu acelaşi nume, o statuie. Locul ales era în faţa ruinelor bisericii "Sfântul Paul". Biserica fusese abandonată din anul 1824, după ce trupele britanice o transformaseră în depozit de praf de puşcă, dar deja era deconsacrată cu opt decenii înainte, când zidurile exterioare fuseseră înglobate în fortificaţiile oraşului, iar nava centrală devenise cimitir. Începând din anul 1641 până în anul 1753, devenise lăcaş de cult protestant, după ce zona fusese cucerită de olandezi, dar mai înainte de aceasta, timp de 120 de ani (1521-1641), biserica aparţinuse catolicilor. Înălţată în anul 1521 de un nobil portughez, Duarte Coelho, în semn de recunoştinţă pentru că supravieţuise unei cumplite furtuni pe mare, capela era dedicată Sfintei Fecioare (Nossa Senhora da Annunciada)³; în anul 1548 fusese donată Societăţii Lui Isus de către episcopul de Goa⁴, titlul de donaţie fiind primit de Francisc Xaveriu. Ajutat de alţi doi iezuiţi - preotul Francisco Peres şi fratele Roque de Oliveira, Francisc Xaveriu a înfiinţat aici prima şcoală modernă din Malaysia. Biserica era folosită, de asemenea, drept bază pentru călătoriile sale misionare în Japonia şi China. Tot de aici a plecat în ultima sa călătorie, când, dorind să ajungă în China, Francisc Xaveriu, trădat de comandantul portughez din Malacca, trădat de neguţătorul din Canton care-i promisese să-l ducă în China, trădat de portughezii care părăsiseră în grabă portul, rămas singur în iarnă pe insula Sanchuan cu cei doi slujitori ai săi, Antonio şi Christovao, a murit în dimineaţa zilei de 3 decembrie 1552. Avea 46 ani. A fost îngropat pe insulă. Două luni mai târziu (în februarie 1553), corpul său, incoruptibil, a fost luat din insula Sanchuan şi înmormântat temporar aici, în biserica "Sfântul Paul", la 22 martie 1553. Ulterior a fost deshumat de pr. Francisco Peres, SJ, la 15 aprilie 1553⁵, iar apoi mutat în sanctuarul din Goa (la 11 decembrie 1553), unde se află şi astăzi. După 61 de ani, când, în preajma procesului de beatificare, a fost nevoie de o relicvă, superiorul general al Societăţii, în acea perioadă, pr. Claudio Acquaviva, a detaşat antebraţul drept, cu care Francisc Xaveriu binecuvânta şi boteza pe cei convertiţi. În acel moment, din rană a curs sânge - ca şi cum corpul ar fi fost viu.

Francisc Xaveriu a fost beatificat în anul 1619 de papa Paul al V-lea şi canonizat în anul 1622 de papa Grigore al XV-lea. Antebraţul drept se păstrează într-un relicvariu de argint la Roma, în biserica centrală a Societăţii, Chiesa del GesÙ.

În anul 1952 se împlineau aşadar 400 de ani de la moartea sfântului Francisc Xaveriu. Fusese cel mai mare misionar al tuturor timpurilor după sfântul Paul. Statuia sa a fost înălţată în faţa fostei biserici "Sfântul Paul" din Malacca. Maiestuoase şi pline de forţă, ruinele însele scoteau în evidenţă statuia alb-strălucitoare a sfântului, cu mâna stângă strângând la piept crucifixul, iar mâna dreaptă făcând gestul binecuvântării. La 24 de ore însă, un copac casuarina uriaş⁶ a căzut peste statuie, detaşându-i antebraţul drept. Nimic altceva nu a fost afectat. Providenţa repeta astfel actul superiorului general al Societăţii din anul 1614 - fiindcă mai ales astăzi este nevoie de semne pentru a atrage atenţia, de relicve pentru a întări credinţa şi de o nouă evanghelizare pentru a o redobândi.

Casuarina - arborele-metaforă al misionarului şi copac veşnic viu - aşa cum viu rămâne veşnic sângele credinţei.

Noi nu avem în Iaşi arbori casuarina.

În faţa Centrului "Xaverianum" al Comunităţii Societăţii lui Isus sunt însă doi brazi argintii.

Nu, nu datează din anul 1588, când în Moldova au sosit primii iezuiţi, nici din perioada misiunii polone (1646-1772), nici din anul 1655, când în Iaşi au lucrat doi iezuiţi şi nici din anul 1672, când a existat o şcoală elementară înfiinţată de iezuiţi. Nu, brăduţii argintii nu au existat nici când Seminarul diecezan a fost condus de iezuiţi (până în anul 1906 şi apoi din anul 1930 până la instaurarea regimului comunist). Şi nici în anul 1993, când iezuiţii s-au întors în Iaşi (în persoana pr. Tadeusz Rostworowski, SJ), ci au fost răsădiţi trei ani mai târziu, când a fost înălţat Centrul de Cultură şi Spiritualitate "Xaverianum". Au fost meniţi să crească şi să trăiască împreună cu preoţii şi fraţii iezuiţi şi, mai ales, împreună cu noi toţi. În fiecare an brazii cresc cu o cunună de ramuri argintii - pentru fr. Alexandru, fr. Traian, pentru pr. Iurek şi pr. Robert Więcek, pentru părintele Henryk Urban, superiorul comunităţii, pentru părintele Marius Taloş, părintele Florin Silaghi... şi pentru noi toţi şi pentru fiecare dintre noi.

În capela Centrului "Xaverianum", până la renovarea din anul 2010, vitraliul îl înfăţişa - ca şi acum - pe sfântul Francisc Xaveriu. În imaginea veche însă, chipul şi mâna sa dreaptă erau singurele care au rezistat tuturor intemperiilor, strălucitoare şi vii ca la început. Poate ca să ne arate că, ori de câte ori comunitatea a fost suspendată, imaginea sa rămâne în minte şi binecuvântarea în suflet - fiindcă învăţătura divină nu se stinge, nu se deteriorează, nu se şterge, nu se uită.

Iar brazii argintii sunt aici să ne înveţe răbdarea şi tenacitatea. Şi să ne arate cum să răspândim, crescând an de an, lumina pe care am dobândit-o.

La mulţi ani, părinţi iezuiţi !

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
¹ Cresc în sud-estul Asiei, Australia, Noua Zeelanda şi insulele din Vestul Oceanului Pacific.
² Numele arborelui vine de la asemănarea frunzelor sale cu penele delicate de cazuar.
³ Renovată şi mărită de iezuiţi, biserica a fost redenumită, în anul 1590, Igreja de Madre de Deus (Biserica Maicii Domnului).
⁴ Goa = fostă colonie portugheză, cel mai mic stat de pe coasta de vest a Indiei.
⁵ În ruinele bisericii se păstrează şi astăzi mormântul deschis unde s-a odihnit corpul sfântului.
⁶ Copacul avea 35 m, cât un bloc cu 10 etaje.

lecturi: 10.