Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Proiect de formare: "Familia - leagănul iubirii și al vieții"

În perioada 7-9 octombrie 2011, Asociația "Familia și Viața" a desfășurat la Casa de Reculegere din Traian primul curs de sensibilizare și cunoaștere aprofundată a Metodei Ovulației Billings (MOB), metoda naturală de reglementare a nașterilor. Acesta este un prim modul din cadrul proiectului cu titlul "Familia - leagănul iubirii și al vieții", proiect ce are drept scop promovarea reglementării nașterilor în conformitate cu Magisteriul Bisericii.

La această formare au participat 32 de persoane feminine din Iași, Cîmpulung-Moldovenesc, Săbăoani, Roman, Pildești, Bîra, Frumoasa, Luizi Călugăra, Fărăoani, Bacău, Onești, Piatra Neamț și București. Echipa Asociației "Familia și Viața" a fost formată din: prof. Maria Gherghel, Iuliana Petruț și prof. Maricica Mihăluțe - formatoare pentru familie, iar acțiunea se desfășoară sub îndrumarea și cu acordul Institutului de Studii și Cercetări pentru Reglarea Fertilității Umane din cadrul Universității "Sacro Cuore" din Roma.

Programul a început vineri, 7 octombrie, după-masă. În deschiderea programului participantele s-au prezentat și și-au exprimat dorința de a învăța MOB, iar d-na Maria Gherghel a vorbit despre așteptările Bisericii cât și ale asociației de a difuza metodele naturale de planificare a familiei și de a recruta noi învățătoare de metode, din toată dieceza. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară și vizionarea filmului documentar "În pântec", ce i-a fascinat pe toți cu prezentarea miracolului vieții, a dezvoltării ființei umane de la concepție până la naștere.

Sâmbătă au fost parcurse temele: "Documentele magisteriale care stau la baza utilizării metodelor naturale. Enciclica Humanae Vitae", "Fiziologia reproducerii umane - cunoștințe de bază", "Mucusul cervical - factor și indicator de fertilitate", "Metoda Ovulației Billings - fundament științific", urmate de exerciții aplicative specifice.

Cu multă atenție doamna Maria Gherghel a prezentat și analizat principalele puncte ale enciclicei Humanae vitae, insistând pe caracteristicile iubirii conjugale, conceptul de paternitate responsabilă în raport cu procesele biologice, cu tendința instinctului și pasiunii, cu condițiile fizice, economice, sociale și psihologice și cu ordinea morală stabilită de Dumnezeu. Apoi a fost analizat conținutul enciclicei care, la nr. 14, stipulează cu intransigență că sunt excluse avortul și mijloacele contraceptive, căci au drept scop sau mijloc suprimarea vieții umane. La nr. 15 enciclica precizează că mijloacele terapeutice sunt premise numai dacă sunt cu adevărat necesare pentru tratarea unor boli, iar la nr. 16 se arată cu claritate că, dacă sunt motive serioase pentru a distanța nașterile, este permisă recurgerea la perioadele infertile.

Tema "Fiziologia reproducerii umane - cunoștințe de bază" a fost prezentată de Iuliana Petruț care a explicat pe scurt elementele care concură la realizarea condițiilor în organismul bărbatului și al femeii pentru ca viața umană să fie concepută și sarcina, odată instalată, să poată fi dusă până la capăt. Tema a fost urmată de întrebări și răspunsuri legate de sarcinile gemelare, bolile genetice ale fătului, diagnoza prenatală, rolul important al medicului ca și consilier în prevenirea avortului și a contracepției.

Doamna Maricica Mihăluțe a susținut temele: "Mucusul cervical - factor și indicator de fertilitate" și "Metoda Ovulației Billings - fundament științific", făcând conexiuni și corelații între ceea ce se întâmplă la nivelul ovarelor, hormonilor ovarieni și a colului uterin cu tehnica de învățare a metodei, temă urmată de exerciții de învățare și înregistrare.

Seara, persoanele participante au recitat rozariul pentru familie și viață și au cântat cântece dedicate Maicii Domnului.

Duminică programul a continuat cu explicarea modului de observare și înregistrare prezentat de către Iuliana Petruț, precum și a regulilor de folosire a metodei, atât pentru a obține o sarcină cât și pentru a distanța nașterile, temă prezentată de Maria Gherghel. Au urmat exerciții de învățare și fixare a acestor reguli, pentru a putea apoi să aplice în practică metoda.

Ziua a continuat cu sfânta Liturghie celebrată de pr. Vivian - care a subliniat în cadrul omiliei misiunea fiecărei femei de face binele pentru familia personală, cât și pentru societatea în care trăim. La final persoanele participante la curs și-au exprimat mulțumirea de a fi avut prilejul să învețe lucruri noi și de a fi pe calea pe care ne-o deschide Biserica, mamă și învățătoare.

În aceste trei zile la Traian, grupul a trăit alături de personalul casei durerea pricinuită de trecerea în lumea drepților a părintelui Alberto Marson care a slujit cu mult devotament pe toți care au călcat pragul acestei case. Îl vom purta veșnic în inimile noastre.

Partea a doua a modulului va fi în zilele de 21-23 octombrie 2011.

Asociația "Familia și Viața"


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat