Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Card. Ravasi, "Doctor honoris causa" al Universității din București

Universitatea din București l-a primit printre membrii săi de onoare pe Eminența sa cardinalul Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură. Marți, 11 octombrie 2011, ora 11.30, în cadrul ceremoniei desfășurate în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept, cardinalul Gianfranco Ravasi a primit din partea Universității din București titlul de Doctor Honoris Causa.

Ebraist, traducător al textelor Vechiului Testament, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano, autor a peste 150 de volume, specialist apreciat în lumea exegeților, cardinalul Ravasi s-a impus ca o personalitate marcantă a Bisericii Catolice și a culturii italiene.

Născut în 1942 în Merate (Lecco), Gianfranco Ravasi a fost hirotonit preot al Diecezei de Milano în 1966. În 2007 este ales arhiepiscop, iar în urma Consistoriului din noiembrie 2010, devine cardinal al Bisericii Catolice. Ca președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, cardinalul Ravasi este însărcinat cu încurajarea dezvoltării culturale și promovarea la nivel înalt a dezbaterilor despre credință și rațiune între oamenii de știință, istorici, filosofi și alți intelectuali. De altfel, unul dintre subiectele abordate în lucrările sale este dialogul dintre știință și credință, cardinalul Ravasi înfățișându-se deopotrivă ca om al credinței și al științei, om al spiritualității și al cunoașterii.

Cardinalul este președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiei Pontificale pentru Patrimoniul Cultural al Bisericii și de Arheologie Sacră, Gianfranco Ravasi îndeplinește un trio de funcții niciodată exercitate de către o singură persoană.

Prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa cardinalului Gianfranco Ravasi, Universitatea din București a primit în comunitatea sa de prestigiu nu doar o personalitate de excepție, ci și un mare prieten al culturii române, cititor minuțios al operelor lui Eliade, Cioran, despre care a scris pagini memorabile, cunoscător al muzicii lui Enescu.

Pr. prof. Wilhelm Dancă pentru Radio Vatican


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat