Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Poiana Micului: Hram și Mir

Primul hram al bisericii noastre din Poiana Micului, închinată "Fericitului Ioan Paul al II-lea", a avut o conotație aparte, întrucât l-am avut alături de noi pe episcopul nostru de Iași, PS Petru Gherghel, care în cadrul sfintei Liturghii solemne din 22 octombrie 2011, de la ora 11.30, a conferit și sacramentul sfântului Mir celor 34 de adolescenți din comunitatea noastră, Poiana Micului.

La ora 9.30, pr. Marius Bucevski a deschis aceasta zi închinată fericitului Ioan Paul al II-lea prin sfânta Liturghie în limba polonă.

Chiar dacă am tremurat la propriu din cauza frigului, căldura iubirii lui Dumnezeu transmisă astăzi comunității noastre prin revărsarea Duhului Sfânt și prin mijlocirea fericitului Ioan Paul al II-lea ne-a dăruit acea pace sufletească pe care adesea o căutăm fără să o găsim.

Ne-am însușit cu toții promisiunea candidaților de a fi mai buni, mai fideli iubirii lui Dumnezeu și de a nu-l dezamăgi pe Dumnezeu cu alegerile din viață noastră.

În dimineața aceleiași zile, în filială din Pleșa, în biserica "Sfânta Ana", la oră 9.00, a avut loc o sfântă Liturghie la care 13 adolescenți au primit sacramentul sfântului Mir, tot prin impunerea mâinilor episcopului Petru Gherghel.

Mai multe imagini și detalii: www.poianamicului.ro

Pr. Gabriel Bucur


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat