Mesajul Sfântului Părinte pentru a 98-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului (15 ianuarie 2012)

Migraţiile şi noua evanghelizare

Iubiţi fraţi şi surori!

A-l vesti pe Isus Cristos, unic Mântuitor al lumii, "constituie misiunea esenţială a Bisericii, îndatorire şi misiune pe care schimbările vaste şi profunde ale societăţii actuale nu le fac mai puţin urgente" (Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Mai mult, astăzi simţim urgenţa de a promova, cu o nouă forţă şi cu modalităţi reînnoite, opera de evanghelizare într-o lume în care eliminarea frontierelor şi noile procese de globalizare fac şi mai apropiate persoanele şi popoarele, fie datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare, fie datorită frecvenţei şi facilităţii cu care sunt făcute posibile mutările persoanelor şi grupurilor. În această nouă situaţie, trebuie să trezim în fiecare dintre noi entuziasmul şi curajul care au determinat primele comunităţi creştine să fie vestitoare curajoase ale noutăţii evanghelice, făcând să răsune în inima noastră cuvintele sfântului Paul: "Dacă vestesc evanghelia, nu am nici un motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 9,16).

Tema pe care am ales-o anul acesta pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului - "Migraţiile şi noua evanghelizare" - se naşte din această realitate. De fapt, momentul prezent cheamă Biserica să facă o nouă evanghelizare şi în fenomenul vast şi complex al mobilităţii umane, intensificând acţiunea misionară fie în regiunile de primă vestire, fie în ţările cu tradiţie creştină.

Fericitul Ioan Paul al II-lea ne invita să "ne hrănim din cuvânt pentru a fi "slujitori ai cuvântului" în activitatea de evanghelizare..., [într-o situaţie] care devine tot mai diversificată şi mai pregnantă în contextul globalizării şi al noului şi inconstantului amestec de popoare şi culturi care o caracterizează" (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 40). De fapt, migraţiile interne sau internaţionale, ca ieşire pentru căutarea de condiţii mai bune de viaţă sau pentru a fugi de ameninţarea persecuţiei, războaielor, violenţei, foametei şi catastrofelor naturale, au produs un amestec de persoane şi de popoare fără precedent, cu probleme noi nu numai din punct de vedere uman, ci şi etic, religios şi spiritual. Consecinţele actuale şi evidente ale secularizării, apariţia de noi mişcări sectare, o răspândită insensibilitate faţă de credinţa creştină, o marcată tendinţă spre fragmentare, fac dificilă focalizarea unei referinţe unificatoare care să încurajeze formarea "unei singure familii de fraţi şi surori în societăţi care devin tot mai multietnice şi interculturale, unde şi persoanele de diferite religii sunt stimulate la dialog ca să se poată găsi o convieţuire liniştită şi rodnică, respectând diferenţele legitime", aşa cum scriam în Mesajul de anul trecut pentru această Zi Mondială. Timpul nostru este marcat de tentative de a-l şterge pe Dumnezeu şi învăţătura Bisericii din orizontul vieţii, în timp ce îşi croiesc drum îndoiala, scepticismul şi indiferenţa, care ar vrea să elimine chiar şi orice vizibilitate socială şi simbolică a credinţei creştine.

În acest context, migratorii, care l-au cunoscut pe Cristos şi l-au primit, adesea sunt stimulaţi să nu-l mai considere relevant în propria viaţă, să piardă simţul credinţei, să nu se mai recunoască drept parte a Bisericii şi adesea duc o existenţă care nu mai este marcată de Cristos şi de evanghelia sa. Crescuţi în sânul popoarelor marcate de credinţa creştină, adesea emigrează spre ţări în care creştinii sunt o minoritate sau unde vechea tradiţie de credinţă nu mai este convingere personală, nici confesiune comunitară, ci este redusă la un fapt cultural. Aici Biserica este pusă în faţa provocării de a-i ajuta pe cei care migrează să menţină tare credinţa, chiar şi atunci când lipseşte sprijinul cultural care exista în ţara de origine, găsind şi noi strategii pastorale, precum şi metode şi limbaje pentru o primire mereu vitală a cuvântului lui Dumnezeu. În unele cazuri e vorba de o ocazie pentru a proclama că în Isus Cristos omenirea s-a făcut părtaşă de misterul lui Dumnezeu şi de viaţa sa de iubire, este deschisă spre un orizont de speranţă şi de pace, şi prin intermediul dialogului respectuos şi mărturia concretă a solidarităţii, în timp ce în alte cazuri există posibilitatea de a trezi conştiinţa creştină aţipită, printr-o anunţare reînnoită a veştii bune şi o viaţă creştină mai coerentă, în aşa fel încât să ducă la redescoperirea frumuseţii întâlnirii cu Cristos, care îl cheamă pe creştin la sfinţenie oriunde s-ar afla, chiar şi în ţară străină.

Fenomenul migrator de astăzi este şi o oportunitate providenţială pentru vestirea evangheliei în lumea contemporană. Bărbaţi şi femei care provin din diferite regiuni ale pământului, care încă nu l-au întâlnit pe Isus Cristos sau îl cunosc numai în manieră parţială, cer să fie primiţi în ţări cu tradiţie creştină veche. Faţă de ei este necesar să se găsească modalităţi adecvate ca să-l poată întâlni şi cunoaşte pe Isus Cristos şi să experimenteze darul inestimabil al mântuirii, care pentru toţi este izvor de "viaţă din belşug" (cf. In 10,10); înşişi migranţii au un rol în această privinţă pentru că pot la rândul lor să devină "vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu şi martori ai lui Isus Înviat, speranţă a lumii" (Exortaţia apostolică Verbum Domini, 105).

În itinerarul angajant al noii evanghelizări, în domeniul migrator, asumă un rol decisiv lucrătorii pastorali - preoţi, persoane consacrate şi laici -, care lucrează tot mai mult într-un context pluralist: în comuniune cu ordinarii lor, inspirându-se din magisteriul Bisericii, îi invit să caute căi de împărtăşire fraternă şi de vestire respectuoasă, depăşind contrapoziţii şi naţionalisme. La rândul lor, Bisericile de origine, cele de tranzit şi cele de primire ale fluxurilor migratoare să ştie să intensifice cooperarea lor, în folosul fie al celui care pleacă, fie al celui care vine şi, în orice caz, al celui care are nevoie să întâlnească pe drumul său chipul milostiv al lui Cristos în primirea aproapelui. Pentru a realiza o rodnică pastoraţie de comuniune, va putea să fie utilă actualizarea structurilor tradiţionale de atenţie faţă de migranţi şi faţă de refugiaţi, alăturându-le la modele care să răspundă mai bine la situaţiile schimbate în care trebuie să interacţioneze culturi şi popoare diferite.

Refugiaţii care cer azil, cei fugiţi din persecuţii, violenţe şi situaţii care pun în pericol viaţa lor, au nevoie de înţelegerea şi primirea noastră, de respectarea demnităţii lor umane şi a drepturilor lor, precum şi de conştiinţa obligaţiilor lor. Suferinţa lor cer de la fiecare stat şi de la comunitatea internaţională să existe atitudini de primire reciprocă, depăşind temeri şi evitând forme de discriminare, şi să se ia măsuri pentru a face concretă solidaritatea şi prin structuri de ospitalitate adecvate şi programe de reinserare. Toate acestea comportă un ajutor reciproc între regiunile care suferă şi cele care deja de mulţi ani primesc un mare număr de persoane fugite şi o mai mare împărtăşire a responsabilităţilor dintre state.

Presa şi celelalte mijloace de comunicare au un rol important în a face cunoscută, cu corectitudine, obiectivitate şi onestitate, situaţia celui care a trebuit în mod forţat să-şi părăsească propria patrie şi propriile afecte şi doreşte să înceapă să-şi construiască o nouă existenţă.

Comunităţile creştine să rezerve o atenţie deosebită faţă de muncitorii migranţi şi faţă de familiile lor, prin însoţirea rugăciunii, a solidarităţii şi a carităţii creştine; valorizarea a ceea ce îmbogăţeşte reciproc, precum şi promovarea de noi proiecte politice, economice şi sociale, care să favorizeze respectarea demnităţii fiecărei persoane umane, ocrotirea familiei, accesul la un trai demn, la muncă şi la asistenţă.

Preoţi, călugări şi călugăriţe, laici şi, mai ales, tineri bărbaţi şi femei să fie sensibili în a oferi sprijin atâtor surori şi fraţi, care, fugiţi la violenţă, trebuie să se confrunte cu noi stiluri de viaţă şi dificultăţi de integrare. Vestirea mântuirii în Isus Cristos va fi izvor de uşurare, speranţă şi "bucurie deplină" (cf. In 15,11).

În sfârşit, doresc să amintesc situaţia numeroşilor studenţi internaţionali care înfruntă probleme de inserare, dificultăţi birocratice, greutăţi în căutarea de gazdă şi de structuri de primire. În mod deosebit, comunităţile creştine să fie sensibile faţă de atâţia tineri şi tinere care, tocmai datorită vârstei lor, în afară de creşterea culturală, au nevoie de puncte de referinţă şi cultivă în inima lor o profundă sete de adevăr şi dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu. În mod special, Universităţile de inspiraţie creştină să fie loc de mărturie şi de iradiere a noii evanghelizări, angajate serios să contribuie, în ambientul academic, la progresul social, cultural şi uman, precum şi la promovarea dialogului dintre culturi, valorizând aportul studenţilor internaţionali. Aceştia vor fi stimulaţi să devină ei înşişi actori ai noii evanghelizări dacă vor întâlni martori autentici ai evangheliei şi exemple de viaţă creştină.

Dragi prieteni, să invocăm mijlocirea Mariei, "sfânta Fecioară a drumului", ca vestirea bucuroasă a mântuirii lui Isus Cristos să aducă speranţă în inima celor care, de-a lungul drumurilor lumii, se află în condiţii de mobilitate. Pe toţi îi asigur de rugăciunea mea şi împart binecuvântarea apostolică.

Vatican, 21 septembrie 2011

Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.