Şantierul corăbiilor pentru misiunea în lume
Colocviu cu arhiepiscopul Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor
De Mario Ponzi

"Papa roşu? Este o glumă, ceva obişnuit. Papa este unul". Este decis şi direct arhiepiscopul Fernando Filoni - căruia papa Benedict al XVI-lea, la 10 mai 2011, i-a încredinţat conducerea Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor - referindu-se la un mod de a spune curial, intrat de acum în jargonul jurnalist, care uneori alimentează concluzii şi supoziţii. Propaganda Fide gestionează caritatea celor care cred în misiunea sa evanghelizatoare şi "angajarea care distinge munca noastră zilnică, în acest domeniu, este să garantăm respectarea motivaţiilor de fond ale fiecărei oferte: să slujim evanghelizarea" spune printre altele arhiepiscopul în interviul acordat ziarului L'Osservatore Romano.

Întâi octombrie marchează începutul lunii misionare, care coincide cu luna mariană. Ce semnificaţii asumă astăzi această importantă întâlnire în optica evanghelizatoare?

E vorba de o întâlnire anuală care de acum de multe decenii implică toată Biserica, înainte de toate pe planul rugăciunii şi apoi pe cel al solidarităţii faţă de misiunea evanghelizatoare. Pentru această lună misionară papa a voit să încredinţeze reflecţiei creştinilor un mesaj foarte frumos care are ca titlul "După cum Tatăl m-a trimis pe mine vă trimit şi eu pe voi"; din el aş vrea să subliniez trei puncte care mi se par semnificative. Primul se referă la angajarea care trebuie să-i ducă pe toţi creştinii la vestirea Evangheliei; de fapt, fiind botezaţi, avem o datorie precisă, aceea de a vesti Evanghelia; e vorba de a lua în serios porunca pe care Isus, după înviere, o încredinţează apostolilor şi tuturor celor care cred. Aşadar primii destinatari ai vocaţiei misionare sunt cei botezaţi, apoi preoţii şi episcopii. Al doilea aspect se referă la slujire. A evangheliza este cea mai preţioasă dintre slujirile pe care noi le putem aduce credinţei noastre; aş spune şi cea mai frumoasă, deoarece pentru un creştin a vesti Evanghelia înseamnă a răspunde la voinţa lui Isus. În acelaşi timp, a evangheliza este slujire adusă Bisericii sale, dar şi slujire adusă fiecărei persoane, pentru că ajută la recuperarea unei dimensiuni, cea orizontală, care completează sensul relaţiilor noastre umane. În sfârşit, al treilea punct: se subliniază că vestirea Evangheliei dă viaţă Bisericii în interiorul ei, îi fortifică fervoarea, îi reînnoieşte angajarea în lume şi o stimulează să se adapteze în metodologie şi în zel.

Acest eveniment important pentru dumneavoastră asumă o semnificaţie deosebită: de fapt, întâi octombrie coincide cu primele o sută de zile de când sunteţi la conducerea dicasterului Propaganda Fide.

Aceste prime luni au folosit pentru a întrebuinţa slujirea pe care am fost chemat de către Sfântul Părinte să o aduc în acest dicaster. Până acum am încercat să-i aprofundez cunoaşterea şi să mă inserez în marea cantitate de muncă pe care el o desfăşoară. Chiar dacă nu era vorba pentru mine de lucruri complet noi - slujirea Sfântului Scaun în reprezentanţele pontificale, din care provin, obişnuieşte de fapt să se trateze problemele misionare pe teren - era totuşi necesar să dobândesc metodologia care de aici mişcă slujirea pe care congregaţia o aduce în teritoriile de misiune. Aşadar acest lucru mi-a permis să am o viziune de ansamblu pe care o consider fundamentală în slujirea care trebuie dată tinerelor Biserici, îndeosebi din Africa, Asia şi Oceania. E vorba de o slujire foarte frumoasă care aduce bucurie intimă şi entuziasm. A duce Evanghelia la toate popoarele este o muncă foarte frumoasă.

O muncă frumoasă care comportă oricum probleme importante care trebuie înfruntate.

Problemele indică multiplicitatea situaţiilor. De aceea era necesar să se gândească un plan de lucru cu care congregaţia noastră trebuia să se confrunte. Mi-a plăcut încă de la început să mă gândesc la slujirea mea în acest dicaster cu imaginea pe care Sfântul Părinte a propus-o în timpul călătoriei sale apostolice la Veneţia: a vorbit despre credinţă ca despre un şantier deschis; şi noi aici am vrea să fim tocmai ca un şantier unde se pregătesc corăbiile pentru misiunea evanghelizatoare în lume. Însă e vorba efectiv de o slujire complexă cu diferite aspecte ce trebuie luate în considerare.

De exemplu?

Atunci când episcopii vin la noi, cu ocazia vizitelor ad limina, ne dăm seama profund de ceea ce suntem chemaţi să facem pentru Bisericile misionare, ajutându-le în opera lor de evanghelizare. De exemplu ne dăm seama de necesitatea de a susţine eclezial şi material pe episcopi pentru a-i încuraja în problemele pe care trebuie să le înfrunte zilnic; e vorba uneori de a demara opera de evanghelizare, în altele de a susţine comunităţile deja evanghelizate, de a rezolva problemele legate de formarea vocaţiilor, de modul de a trata cu celelalte religii, de modul de a se ocupa de educaţia copiilor şi de necesităţile umane ale populaţiilor aflate în dificultăţi foarte grave; trebuie să ne ocupă ca să garantăm o prezenţă mai calificată a Bisericii în anumite zone, de modul de a reduce teritorii destul de mari creând noi dieceze pentru ca să stimuleze mai eficace opera de evanghelizare.

Şi din punct de vedere social?

Evanghelizarea favorizează mereu dezvoltarea popoarelor. Este o perspectivă care nu trebuie subevaluată: vestirea Evangheliei aduce şi creează solidaritate. Pentru aceasta, deşi evanghelizarea este primul nostru obiectiv, ne propunem mereu să promovăm solidaritatea faţă de cel care trăieşte în teritoriile de misiune împărtăşind şi înţelegând necesităţile lor umane, sociale şi materiale. În afară de asta, evanghelizarea se desfăşoară mereu şi într-un context de dezvoltare. Ne gândim la şcolarizare, primară şi secundară, şi la universităţile care depind de autoritatea ecleziastică, la asistenţa sanitară prin atâtea dispensare răspândite în locuri izolate şi îndepărtate de centrele de asistenţă publică, care adesea sunt uitate de toţi. Dar nu trebuie minimalizat apoi sprijinul moral care se duce la atâtea populaţii cu vestirea Evangheliei, care permite atâtor oameni să trăiască cu demnitate mai multă. Ce să spunem apoi despre promovarea dreptăţii? Răspândind principiile Evangheliei obligatoriu se vorbeşte despre dreptate, de care aceste teritorii ale noastre au atâta nevoie. Angajarea misionară favorizează cunoaşterea noastră despre etnii şi despre populaţii îndepărtate, bogate în atâtea valori. Mulţi oameni sunt fascinaţi de documentarele despre viaţa popoarelor îndepărtate, precum şi de frumuseţile ţinuturilor în care trăiesc. Acest lucru face să fie apreciate culturile, realităţile diferite de civilizaţiile noastre şi dezvoltă solidaritatea. Câte organizaţii lucrează astăzi cu misionarii în promovarea umană şi socială! Aşa vrea să adaug în sfârşit că evanghelizarea promovează şi ecologia, făcând în aşa fel încât să fie cunoscut şi respectat ambientul atât de către populaţiile locale cât şi de noi faţă de ei.

Misiunea evanghelizatoare comportă sinergii cu celelalte dicastere ale Sfântului Scaun, mai ales cu cel voit înadins de papa pentru noua evanghelizare. Cum se dezvoltă asta?

Prima consideraţie care trebuie făcută este că noua evanghelizare este strâns legată cu prima evanghelizare. Congregaţia noastră este destinatară a primei evanghelizări şi este prima angajare încredinţată nouă de-a lungul secolelor de către Suveranii Pontifi. Însă acest concept acum trebuie integrat. În teritoriile în care prima evanghelizare poate să aibă deja secole sau decenii de viaţă se pune problema re-evanghelizării; deci se simte necesitatea unei aprofundări a credinţei. De fapt, există atâtea situaţii în care se observă că credinţa ori a scăzut ori uneori aproape este pierdută. Aşadar, noua evanghelizare ne priveşte cel puţin pentru acel procent de viaţă eclezială care se referă la comunităţile de evanghelizare mai veche deşi sunt în teritorii de misiune. Dacă aspectul noii evanghelizări este mai evident în ţările cu veche tradiţie creştină, nu lipseşte în teritoriile care depind de dicasterul nostru; în afară de asta, fenomenul imigraţiei mută acum problema primei evanghelizări în ţări cu veche tradiţie creştină implicând direct angajarea comunităţilor creştine faţă de ultimii veniţi. E vorba adesea de persoane care trăiesc printre noi, dar nu-l cunosc pe Cristos. Şi ele au dreptul la cunoaşterea Evangheliei. Trebuie spus şi că entuziasmul neofiţilor în mijlocul nostru este un stimulent favorabil pentru Bisericile cu veche tradiţie creştină. Ca dicaster misionar privim cu atenţie, aşadar, la activitatea dicasterului pentru noua evanghelizare; mergem împreună ajutându-ne reciproc în slujirea adusă Bisericii şi umanităţii.

În noiembrie papa va merge în vizită pastorală în Benin: o ocazie pentru a concentra atenţia asupra continentului speranţei. De ce?

Africa este un continent care are o istorie foarte bogată formată din urcuşuri şi coborâşuri. Desigur trăieşte probleme uneori asemănătoare, însă mai des foarte diferite de problemele noastre. Există o realitate umană la care trebuie să privim şi căreia trebuie să i se propună perspective de viitor. Prea des aşa-numitele civilizaţii occidentale privesc la Africa precum la un continent care trebuie folosit. Aici desigur vom putea face foarte multe reflecţii. Ne oprim la o singură consideraţie: după un prim colonialism nu trebuie să urmeze un al doilea. Dimpotrivă, trebuie ajutaţi aceşti oameni să se bazeze pe propriile capacităţi şi bogăţii, să nu se mulţumească cu ceva marginal, să fie protagonişti ai propriei dezvoltări. Acest lucru va ajuta persoanele nu numai să trăiască în propria patrie, ci şi să valorizeze ceea ce au. Din punct de vedere al speranţei creştine aş spune că încep să se vadă roadele angajării Bisericii. În urmă cu trei ani Papa a mers în Camerun pentru a răspunde la aşteptările episcopilor africani care, după peste zece ani de la primul Sinod, doreau să facă o analiză a situaţiei cu privire la continentul lor. În noiembrie Sfântul Părinte se va întoarce, după un Sinod care a adus Africa în centrul atenţiei universale, pentru a încredinţa rodul acelei lucrări, o nouă exortaţie apostolică. Angajarea noastră este ca Africa să reia vigoare din punct de vedere spiritual, moral şi economic ca protagonistă a istoriei sale. Biserica va fi alături de ea.

Răspândirea tot mai accentuată a islamului şi agresivitatea nu mai puţin crescândă a fundamentalismului şi a sectelor religioase constituie o provocare. Cum trebuie înfruntate şi cum trebuie răspuns?

Nu e vorba de o provocare numai a ţărilor de misiune, pentru că există în toată lumea. Diferenţa provocării se află, în teritoriile noastre, în diversitatea situaţiilor: una este a fi minoritate, alta este a fi majoritate. Însă dacă Biserica este stimată, este clar că ea este mereu în măsură să aibă incidenţă pretutindeni, chiar şi în lumea islamică. Eu am trăit mult în lumea islamică şi am putut constata că de exemplu şcolile noastre erau foarte frecventate de copii musulmani, semn că familiile stimează şi apreciază slujirea noastră, ba chiar adesea cer ca principiile noastre de dreptate, de adevăr, de bine să fie inoculate în copiii lor. Stima permite dialogul şi cu dialogul este posibilă convieţuirea civilă pentru toţi.

Misiunea congregaţiei în diferitele teritorii supuse ei comportă o serie de angajări care se referă şi la gestionarea concretă a activităţilor şi a iniţiativelor necesare pentru obţinerea obiectivelor fixate. Un domeniu de acţiune, acesta, uneori obiect de polemici mediatice şi instrumentale. Există probleme obiective în acest sector şi cum intenţionaţi să le înfruntaţi?

Congregaţia Propaganda Fide are o istorie de cinci secole; s-a născut din intuiţia lui Grigore al XIII-lea, din viziunea lui Clement al VIII-lea - suntem în anul 1599 - şi din inteligenţa lui Grigore al XV-lea, care în anul 1622 a dat configuraţia definitivă. Aşadar, are o istorie lungă. Şi creştinii au iubit mereu această instituţie pentru că ştiau că avea ca primă misiune evanghelizarea tuturor popoarelor. Congregaţia aduna atunci informaţii şi ştiri care într-adevăr deschidea lumea la Roma şi duceau Roma lumii. Este natural că creştinii, iubindu-i opera evanghelizatoare, au fost generoşi în susţinerea ei şi din punct de vedere financiar. Aşadar, ofertele şi bunurile care au fost date de-a lungul secolelor la Propaganda Fide au această finalitate originară, pe care noi drept congregaţie suntem chemaţi să o respectăm. Totuşi, deoarece opera de evanghelizare şi de promovare umană a crescut tot mai mult, iată că s-a simţit nevoia de a creşte aceste ajutoare, ca să spunem "istorice", cu colectele din Ziua Mondială a Misiunilor şi alte iniţiative pe care le promovează Operele Misionare Pontificale Naţionale. Din partea noastră rămâne o angajare serioasă pentru ca tot ceea ce este destinat evanghelizării să folosească pentru evanghelizare; însă am vrea şi ca generozitatea creştinilor noştri să fie mereu însoţită de o mare iubire faţă de misiuni şi de o rugăciune zilnică ferventă în sprijinirea misionarilor şi a vestirii Evangheliei.

(După L'Osservatore Romano, 2 octombrie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 10.