Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Faraoani: Ziua Recoltei

Într-o atmosferă de sărbătoare, creștinii din comunitatea Faraoani au participat duminică, 23 octombrie 2011, la Liturghia solemnă de la ora 11:00, pentru a-i mulțumi Tatălui ceresc pentru toate roadele câmpului, cu care ne-a binecuvântat din prea marea sa bunătate și pentru a-i aminti pe toți misionarii, care, înflăcărați de credință, îl vestesc pe Dumnezeu și celor care nu îl cunosc.

La această bucurie ni s-au alăturat trei preoți profesori, de la Seminarul din Iași, de asemenea și părintele Augustin Folner, originar din acest sat, care împreună cu păstorii comunității noastre au celebrat sfânta Liturghie ca semn de comuniune și recunoștință.

Prin predica sa, părintele Augustin Folner a sensibilizat fiecare persoană în parte, evocând o mărturie a unui preot carmelit al cărui tată era un musulman convins. În zona în care trăia el cu familia sa era și un preot creștin care, ori de câte ori se întâlnea cu acest musulman era batjocorit; în ciuda acestui fapt, el nu îi răspundea cu aceeași monedă; tot ceea ce făcea era să-și plece capul, iar când musulmanul termina de vorbit, misionarul nostru ridica capul și începea să-l preamărească pe Dumnezeu, dorind acelei persoane să aibă parte de iubire și numai de lucruri frumoase. Într-una din zile, musulmanul foarte curios îndrăzni să-l întrebe pe misionar cum se făcea că în loc să se supere la atâtea injurii care i se aduceau, el continua să-l preamărească pe Dumnezeu și să-i arate iubire chiar și lui. Creștinul începu atunci să-i vorbească despre infinita iubire a lui Dumnezeu și cum el punea în practică marea poruncă a Tatălui: "Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți". După aceste cuvinte pline de credință, acea persoană s-a convertit la credința catolică și astăzi are și un fiu preot.

Concluzia, la care fiecare dintre noi trebuie să mediteze în urma acestei predici, este aceea că tot ceea ce facem, toate greutățile pe care trebuie să le depășim trebuie să fie conduse de iubire.

După Liturghie, reprezentanți ai copiilor, tinerilor si adulților, îmbrăcați în haine populare, au pregătit un spectacol care a constat în tradiționala "Paradă a căruțelor"; la această paradă, fiecare sector și-a prezentat, cum a știut mai bine, căruțele împodobite cu diverse roade ale câmpului. După această paradă, un grup de copii ne-a încântat cu o melodie de toamnă cântată la chitară, iar tinerii ne-au transmis printr-o scenetă că Dumnezeu are grijă de omul care lucrează, chiar dacă uneori roadele sunt culese de alții.

Spre finalul acestui frumos moment artistic a fost desemnată și cea mai originală căruță, încurajând în același timp și celelalte căruțe participante cu câte un premiu simbolic.

Mariana Ciuraru

Imagini de la eveniment au fost publicate pe situl www.parohiafaraoani.ro


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat