Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție: Dumnezeu da. Biserica nu?!

"Cred în Dumnezeu. Dar nu am încredere în Biserică". De câte ori auzim acesta frază în urechile noastre, ieșită din gurile unor oameni, mai mult sau mai puțin celebri? Uneori, poate, o auzim și în inima noastră?

Am cunoscut o persoană deziluzionată de Biserică și care s-a rupt de comunitatea din care făcea parte. Situația ei mi-a produs multă mâhnire și de multe ori, întâlnind-o, mă gândeam cu ce am greșit eu față ea! Ce-ar fi trebuit să fac și nu am făcut? Viața mea fost o mărturie de credință pentru ea?

Ce semnifică cu adevărat această tendință de separare de Cristos din Biserică? Ar fi ca o invitație a unui prieten la cină, dar apoi el refuză să împartă spațiul și masa cu alți comeseni. Cum este posibil să accepți o invitație, fără să primești pe cei, care ca și tine, au fost invitați? Oricine s-ar simți nepoliticos doar la gândul să-l rețină pentru sine pe stăpânul casei, îndepărtându-l de alți invitați (invitați de stăpânul casei!) pentru că nu sunt agreați de el, care este oaspete și invitat, ca toți ceilalți.

Cred că exemplul ne ajută să ne facem o idee despre ceea ce semnifică a fi Biserică. Care este chiar aceasta: a ne împărtăși la aceeași masă, numai în măsura în care suntem chemați la același banchet. Și există un unic banchet pentru că propunerea rămâne aceeași, neschimbată peste secole: "Urmează-mă!". Este vorba de a merge pe cale, de a ține pasul cu un om care merge pe străzile acestei lumi.

Există misterul răului în lume, care nu a cruțat niciodată Biserica, cu un clopot de sticlă, ținând-o un loc protejat de lume. Aceasta deziluzionează pe unii. Poate deoarece "îți este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbiciune" (2Cor 12,9). Însă nu ar trebui să ne descurajeze, nici să ne debarasăm de responsabilitățile noastre! Da! Pentru că Biserica este formată din fiecare botezat și evident fiecare din noi este chemat să fie o mărturie credibilă a propriei credințe. Pornind de la cartea vieții noastre, cea mai citită de ochii altora. Pentru că puțin putem cere cuvintelor noastre, în special, dacă sunt incoerente cu ceea ce este viața noastră!

Înțeleg cât de dificil este să-l iubești pe Cristos, în ciuda creștinilor și a exemplului lor personal, care nu este mereu coerent, bucuros, entuziasmat. De atâtea ori suntem o copie urâtă a noi înșine, alta decât imaginea și asemănarea cu Dumnezeu! Dar izvorul rămâne limpede: Cristos. Iată că în timp ce-i înțeleg pe cei care pleacă, se îndepărtează, supărați, plini de resentimente, adesea profund deziluzionați, alegerea mea este aceea de a rămâne în Biserică.

Pentru că există mai mult, există un altul. Există acela care face diferența. Acel Cristos care te caută și în mijlocul nopții pentru a te face să renaști. Și în numele acelui Cristos care iubește și cicatricele mele cele mai profunde, ascunse în eul meu cel mai profund, în numele său, eu nu pot să nu-i iubesc și ce acei care sunt pe drum cu mine, care îmi greșesc. Suntem chemați la aceasta.

Un preot nu se temea să apere "Biserica, draga soție, pe care o iubea între infinitele ei certuri și contraste (ca orice "soț" bun). Așa cum spunea și Alessandro Pronzato: "Iubesc această Biserică, chiar dacă nu este aceea din visurile mele".

Cred mereu că unicul mod pentru a nu ne pierde de Biserică este să ținem bine minte originea, Cristos, și "stilul" său, căutând să punem în centru persoana și să nu ținem cont de birocrație. Așa cum știa să facă magnific Isus: fără teama că trebuie să meargă le-a lungul străzilor Galileii, revoluționând protocolul, dacă acesta era necesar pentru a întâlni o inimă care-l caută pe el.

Am întrebat zilele acestea o mamă dacă copilul ei adolescent face religia la școală și am aflat cu stupoare că ea și-a sfătuit copilul să nu spună în școală că este catolic, ca să nu sufere răutăți din partea colegilor de altă religie, dat fiind că este în minoritate.

I-am povestit că din contra, eu ca părinte am ținut să se știe că ei, copiii, sunt catolici și să fie tratați ca atare în școală. Și că a fi catolic nu este ceva de care să se rușineze, ci de care să fie mândru. Și că nu ne declarăm ca fiind catolici doar dacă ne convine, dacă nu avem de suferit, altfel ne ascundem, ne dezicem de credința noastră.

M-am întrebat atunci: "Peste ani acest copil ce religie va spune că are, dacă părinții îl învață că nu e bine să spui că ești catolic?". A spune unui copil să ascundă un lucru evident îl va marca întreaga viață, îl va determină să mintă după împrejurări, îl va face nesigur în ceea ce înseamnă trăirea credinței.

I.P.


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat